Pitesti, reeducarea prin tortura

Ilie Popa este unul dintre cei mai marcanti profesori universitari din tara, un cercetator de elita, publicist si presedintele fundatiei Memoria, filiala Arges. Aceasta organizeaza, din 2001, simpozionul dedicat reeducarilor de la Pitesti, cel mai crunt experiment din fostul bloc comunist, ajuns materie de studiu la prestigioase universitati din strainatate. Carte de vizita Ilie Popa s-a nascut in 1949. A absolvit Colegiul national I.C.Bratianu din Pitesti in 1967, iar in 1972 a obtinut diploma de inginer la Facultatea de Automatica. A urmat apoi mai multe cursuri postuniversitare, dintre care unul cu stagiu de cercetare la Universitatea Massachusetts, S.U.A. A obtinut titlul de doctor inginer, iar din 1992 preda la Facultatea de Electronica din cadrul Universitatii Pitesti, unde a fost, pe rand, conferentiar dr. inginer, secretar stiintific al Colegiului Facultatii, din 2001 este profesor universitar. Este membru in mai multe societati stiintifice si profesionale ca American-Romanian Academy (ARA). Din 2002 este expert evaluator al Consiliului National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, din 2006 expert evaluator al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior si din 2005, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. A publicat peste 200 de lucrari, are numeroase brevete de inventie si inovatie si zeci de rapoarte de cercetare. Reporter: Cand si cum a fost initiata seria simpozioanelor legate de experimentul Pitesti? Care e scopul acestor manifestari? Ilie Popa: Am sa incep cu o scurta povestioara. In miezul unei zile de vara a anului 2000, doctor Alexandru Popescu, de la Oxford, venit in mod special la Pitesti, a efectuat urmatorul sondaj: s-a instalat pe strada Negru Voda, in fata fostei inchisori din Pitesti, si a intrebat trecatorii daca stiu unde se afla fosta inchisoare politica si daca au auzit de asa numitul „Experiment Pitesti de reeducare prin tortura”. Din cei 5 subiecti intervievati, numai doi au raspuns ca, parca, era pe undeva prin aceasta parte a orasului, iar in ceea ce priveste experimentul Pitesti, niciunul nu a auzit de asa ceva. Domnul Popescu a luat legatura cu AFDPR, filiala Arges, si in special cu Aristide Ionescu. Eu, pe atunci, eram presedinte al Aliantei Civice Arges. Cand am aflat de asta, am spus ca ceea ce s-a intamplat aici trebuie scos la lumina, macar pentru a nu se mai repeta niciodata. Ne-am pus problema sa facem niste manifestari legate de experimentul Pitesti, am incercat prin Alianta Civica, am vazut ca e mai greu si, in cursul anului 2001, am reusit sa facem o filiala a fundatiei Memoria. Tot in acel an, am organizat primul simpozion, care a inceput pe 6 decembrie, exact in ziua in care a fost declansat violent fenomenul Pitesti, in camera 4 Spital a inchisorii Pitesti. De atunci, in fiecare an am tinut cate o editie, iar in 3-5 octombrie 2008 se organizeaza a VIII-a editie a simpozionului. Am reusit sa scoatem mai multe volume, care au ajuns in biblioteci din New York, Paris, Germania etc. Iar la Universitatea Berkley, SUA, la Facultatea de Stiinte Sociale si Filologie s-a introdus ca materie de studiu, mai ales din punct de vedere psihologic, fenomenul Pitesti. Rep.: Au existat in fostele tari comuniste experimente asemanatoare fenomenului Pitesti? I.P.: Nu. Este unic, de ce anume s-a practicat numai in Romania n-am gasit un raspuns foarte concludent, dar poate il gasim. Rep.: Cu atat mai mult cu cat isi are orginile in Uniunea Sovietica. I.P.: Da, e vorba de pedagogul Makarenko, care a facut astfel de experimente, nu la fel de dure ca la noi, pe detinuti de drept comun. Dar, in masa, s-a practicat numai in Romania. A inceput la Pitesti si s-a extins la alte inchisori, una dintre cele mai feroce fiind Gherla. Rep.: Comunistii au incercat sa implementeze ideea ca acest fenomen a avut loc fara girul lor. S-a „demolat” definitiv aceasta teorie? I.P.: Partea de implicare a comunistilor este clara. Este incontestabila. Va raspund tot cu un citat: „marea incercare are loc in ziua de Sfantu Nicolae, 6 decembrie a anului 1949, zi in care in traditia crestina se ofera daruri copiilor. In camera 4 Spital, aflata la etajul 1 a inchisorii Pitesti, sunt mutati cei aproximativ 30 de membri ai ODCC, in frunte cu Turcanu, complicii lor apropiati, precum si alti 25-30 de detinuti studenti. La un moment dat, conform declaratiilor mai multor martori, Turcanu li s-a adresat, cerandu-le sa accepte reeducarea comunista. Propunerea lui Turcanu este primita de cei vizati cu hohote de ras. Drept urmare, la un semn a lui Turcanu, calaii inarmati cu cozi de matura si alte obiecte contondente se reped asupra camarazilor lor si incep sa-i loveasca bestial. Dupa cateva clipite de uluire, acestia riposteaza si incepe o inspaimantatoare lupta. Subalimentati si slabiti de lunile sau anii petrecuti in inchisoare, victimele gasesc totusi puterea sa-i doboare si sa-i dezarmeze pe agresori. Lupta parea terminata cand se deschid usile si apare directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, impreuna cu alti 20-30 de gardieni. Turcanu raporteaza ca au fost atacati de banditi si, la ordinul directorului, incepe un teribil macel, in care, timp de trei-patru ore, curajosii studenti sunt loviti cu ciomege si lanturi, apoi calcati in picioare, pana cand, cazuti in nesimtire, ajung cu totii o masa de carne sangeranda. Dupa terminarea macelului, gardienii si-au abandonat victimele, lasandu-i in mainile lui Turcanu si ale camarazilor sai”. Din ceea ce am spus, nu este clar ca Dumitrescu stia? Dumitrescu este directorul inchisorii, exponentul puterii comuniste si a securitatii. Rep.: Pana la urma, Dumitrescu a si fost condamnat, de fatada. I.P.: A fost condamnat de ochii lumii, pentru ca se aflase de ce se intampla aici. Rep.: Cum ati reusit sa blocati demolarea inchisorii Pitesti? I.P.: De fapt, demolarea incepuse si unul dintre membrii fundatiei a aflat, a dat alarma, am mers la Directia de Cultura, la Primarie si, practic, in mai putin de o zi primaria a stopat daramarea puscariei. Fosta bucatarie a inchisorii nu mai exista, a fost daramata. Ei au vrut sa construiasca blocuri, si acum vor, procesul nu este incheiat. Exista inca riscul daramarii inchisorii. Rep.: Doriti un memorial asemanator celui de la Sighetu Marmatiei? I.P.: Fara discutie. Nu un memorial de dimensiunea Sighetului, dar un memorial legat de experimentul Pitesti ar merita, pentru ca este un fenomen unic in lume. Rep.: O marturie a unui fost detinut de la Pitesti care v-a impresionat? I.P.: Foarte multe marturii sunt impresionante. Dar, totusi, cred ca merita una amintita, pe care mi-a povestit-o doctorul Nicu Ionita: ei erau trei prieteni foarte buni, despartiti, fosti colegi la Medicina. Toti trei au fost bagati in experimentul Pitesti, iar unul a devenit tortionar. Metoda securistilor era de a te pune sa-l chinuiesti pe cel mai apropiat. Acest tanar a fost pus sa-si chinuie fostul coleg, pana cand l-a omorat. Mult mai tarziu, domnul Ionita l-a intalnit si l-a intrebat daca mai stie ceva de celalalt prieten al lor. La care tortionarul a inceput sa planga si a plecat fara sa spuna nimic. Un alt caz, a unui detinut care si-a taiat venele in camera 4 Spital si dimineata, cand era pe moarte, a venit tortionarul, l-a sarutat pe frunte si a zis: „De ce ai facut treaba asta?”. Ioana LUCACEL i oana@gazetademaramures.ro