Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Cele 500.000 de tone de pirită auriferă care aproape au dus Remin la faliment din cauza intereselor şi speculaţiilor vor fi scoase din nou la mezat. În 14 noiembrie, scoate din nou la vânzare, prin licitaţie publică, stocul de peste 500.000 de tone de pirită auriferă de Şuior, de la un preţ de pornire de 105 dolari pe tonă, ceea ce ar aduce companiei o infuzie de 40 de milioane de euro. Pirita are următoarea valoare: 11,30 gr. aur/ tona şi 43,10 gr argint/tonă.
Vă reamintim că aceeaşi licitaţie a generat un scandal monstru în urmă cu câteva săptămâni, prezentat pe larg de GAZETA, deoarece „băieţii deştepţi” vroiau să vândă pirita la un preţ de 10 ori mai mic.
Atunci, Ovidiu Gâlcă, directorul general al Remin, spunea că: „Planul de reorganizare al Remin-ului este în derularea aprobării. Încercăm pe toate căile să nu se întâmple să se ajungă la faliment cum cere ANAF. Am făcut numeroase adrese şi am luat atitudine să aducem lămuriri. Deocamdată s-a amânat votul în Adunarea Creditorilor. Este un pas înainte şi cred că, încet-încet, îi vom lămuri şi pe alţii. Din fericire sunt şi oameni lângă noi care ne ajută şi ne promovează interesele. Au vrut să vindem pirita auriferă la 9 euro, iar evaluarea era la 105 dolari pe tonă. Şi acolo administratorii judiciari sunt în faza de întocmire a creanţelor de stat şi sperăm ca într-un viitor nu foarte îndelungat să demarăm toate procedurile pentru valorificarea ei”.
Vânzarea piritei nu va scăpa integral de datorii compania, dar ar reuşi s-o readucă pe linia de plutire.