Pinochet, o viaţă în slujba dictaturii

Ioan BOTIŞ

Augusto José Ramón Pino­chet Ugarte s-a născut la Val­paraiso, Chile, într-o familie de descendenţi ai unor colonişti francezi sosiţi în Chile în urmă cu aproximativ un secol, din Bretania. Augusto a fost cel mai mare din­tre cei şase copii ai familiei Pinochet. Tatăl său, Augusto Pinochet Vera, a fost un angajat guvernamental din clasa mijlocie, care s-a străduit din greu să-şi întreţină familia.
Potrivit biografului său, James Whenal, Augusto a avut o copilărie liniştită, însă marcată de personalitatea mamei sale, Anelina. Augusto a parcurs studiile primare şi secundare în oraşul natal, iar în anul 1931 a fost admis la Şcoala Mi­litară din Santiago, pe care a absolvit-o în anul 1935 cu gradul de locotenent secund în infanterie. În 1939, Pinochet a ajuns sublocotenent. În 1943, Au­gusto Pinochet s-a căsătorit cu Lucia Hiriart Rodriguez, cu care a avut cinci copii.
Foarte probabil starea financiară pre­cară a familiei, coroborată cu persona­litatea sa belicoasă, a făcut ca tânărul Pinochet să se îndrepte către o carieră militară., dar trebuie spus că doar după patru încercări nereuşite, Augusto Pinochet a ajuns în cele din urmă pe băncile Academiei Militare a statului Chile. În 1953 Pinochet a primit gradul de maior şi a fost trimis pentru o pe­rioadă de doi ani în regimentul Ran­cagua din Arica.
În mod paradoxal, cel care avea să de­vină dictatorul statului chilian a fost promovat în postul de comandant şef al armatei tocmai datorită aparentului său dezinteres pentru treburile politice. Pinochet a fost totuşi sprijinit în ascensiunea sa de Partidul Unităţii, o forma­ţiune politică de stânga aflată atunci la putere, fiind condusă de viitorul preşedinte Salvador Allende, care a avut mare încredere în Pinochet.
Augusto Pinochet a urcat cu rapiditate treptele ierarhiei militare, în condiţiile în care statul chilian nu se afla implicat în nici un conflict militar şi viitorul dictator nu a condus nici o operaţiune militară în toată viaţa lui. Câţiva ani, Pinochet a fost comandantul unui lagăr unde erau deţinuţi membrii ai brigăzilor militare din Chile. În 1968, Pinochet a fost promovat general de brigadă.
Doi ani mai târziu, atunci când Sal­vador Allende a fost ales în funcţia de preşedinte al ţării, Chile s-a aflat în pragul unui război civil. La vremea res­pectivă, toată lumea îl vedea pe Pinochet ca pe un apărător al regimului condus de Allende. Platforma socialistă a lui Salvador Allende încuraja naţio­na­lizarea industriei deţinută de investitorii străini şi rectifica economia ţării în funcţie de bugetul votat după principii socialiste.

Măsurile luate de Allende nu puteau să lase indiferent guvernul american condus la vremea respectivă de Richard Nixon. Americanii i-au înarmat pe opo­nenţii lui Salvador Allende şi au plătit presa de propagandă pentru a-l ataca pe preşedintele chilian. În data de 23 au­gust 1973, Allende l-a numit pe Pino­chet comandant suprem al armatei chi­liene. La scurt timp după această nu­mi­re, la 9 septembrie acelaşi an, Pinochet s-a înregimentat într-o juntă militară condusă de patru generali cu legături pu­ternice în CIA, al cărei scop era răs­tur­narea de la putere a regimului Allende.

La 11 septembrie 1973, capitala San­tiago de Chile a fost martora unor vio­lenţe stradale extreme, situaţie care s-a perpetuat mai mulţi ani. În aceste condiţii, Pinochet a preluat conducerea juntei militare şi aceasta i-a cerut pre­şedintelui Salvador Allende să demisioneze şi să se predea armatei. În urma refuzului lui Allende de a se conforma cererii, aviaţia militară a bombardat palatul prezidenţial. În momentul în care a realizat că junta militară este de neoprit în drumul ei spre putere, Allende a ales să se sinucidă.

Pinochet a fost în mod indiscutabil un individ însetat de putere, condiţie fără de care nu ar fi ajuns să conducă cu mână forte, dictatorial, Chile. Regimul său a fost caracterizat de reprimarea drastică a oricărei forme de opoziţie faţă de regimul pe care l-a condus. Pinochet a declanşat teroarea imediat după lovitura de stat, prin torturarea publică pe stadioanele de fotbal din Santiago de Chile a celor care au încercat să i se opună.

În anul 1974, Augusto Pinochet a dizolvat Congresul ţării, partidele politice, libertatea presei şi a cuvântului şi sindicatele muncitorilor şi fermierilor. În plus, pentru a-şi consolida puterea, Pi­no­chet a înfiinţat poliţia politică numită DINA, adică Direccion de Inteligentia Nacional, prin intermediul căreia şi-a terorizat oponenţii şi a redus naţiunea la tăcere prin numeroase acte de intimidare, violenţă şi opresiune. Şef al poliţiei secrete l-a numit pe Manuel Contreras, căruia i-a pus la dispoziţie un personal de aproape 60.000 de oameni: agenţi, informatori, persoane care transmiteau informaţii din afara graniţelor ţării sau se ocupau cu închisorile secrete.

Guvernarea Pinochet a fost acuzată de uciderea sau dispariţia a mii de cetăţeni, urmată de fuga din ţară a altor mii de oameni. Conform datelor remise de Amnesty International, aproximativ douăzeci de mii de oameni au fost ucişi în timpul loviturii de stat condusă de Pinochet şi în următoarele luni. Statele Unite ale Americii şi mare parte din opi­nia publică internaţională l-au sus­ţinut pe Augusto Pinochet. În plus, po­pu­laritatea lui Pinochet a crescut în Chile din cauza naţionalismului virulent pe care acesta l-a afişat în permanenţă. Schim­barea de atitudine s-a produs după ce a fost ucis Allende Orlando, fostul ambasador chilian în Statele Uni­te ale Americii. Cu toate acestea, ame­ricanii l-au susţinut în continuare pe Pi­no­chet şi în timpul administraţiei Car­ter. Pentru aliaţii lui Pinochet erau foarte importante rezervele chiliene de salpe­tru, cobalt şi alte minereuri pentru a re­nun­ţa la o asemenea alianţă. Câteva măsuri eco­no­mice luate de Pinochet au contri­buit şi ele la creştea popularităţii sale.

Augusto Pinochet a creat o echipă de economişti cu studii în Statele Unite ale Americii pe care i-a introdus în guvernul său. Cunoscuţi sub numele de Chicago Boys, aceştia au introdus taxe scăzute, au vândut acţiuni ale statului către populaţie şi au pus în impas investiţiile străine. Aceste reforme au dus la o puternică creştere economică, uluitoare chiar şi pentru analiştii economici occidentali. În lume s-a vorbit la vremea respectivă despre „miracolul chilian”, dar reformele respective au dus mai târziu la declinul împrumutu­rilor externe şi creşterea ratei şomajului.
În anul 1988, în urma unui referendum, Pinochet a realizat că a pierdut sprijinul majorităţii populaţiei. A fost obligat să organizeze noi alegeri şi acestea, desfăşurate în anul următor, au dus la victoria candidatului opo­ziţiei. În anul 1990, Augusto Pino­chet a demisionat din funcţia de preşedinte al Republicii Chile, dar a rămas senator pe viaţă şi şi-a păstrat o vreme funcţia de comandant suprem al forţelor armate.

În anul 1998, Pinochet a fost arestat prin surprindere în Anglia, unde se afla în convalescenţă, după o ope­raţie la co­loana vertebrală. Arestarea sa
s-a produs în urma unui ordin al judecătorului spaniol Baltasar Gar­zon, care dorea ca Augusto Pinochet să fie extrădat în Spania pentru a putea fi judecat pentru acuzaţiile de tortură şi uciderea rezidenţilor spa­nioli în Chile în perioada în care Pinochet era dictator.
După o perioadă de detenţie de şap­tespre­zece luni petrecută în Anglia, autorităţile britanice au luat hotărârea să-l repatrieze, motivul fiind acela al stării precare de sănătate a fostului dictator. Problemele de sănătate ale lui Pinochet au luat sfârşit în momentul în care a aterizat în Chile. Presa britanică a scris chiar că „Pinochet s-a ridicat din scaunul cu rotile şi a luat-o la goană prin aeroport agil ca o căprioară.”

În anul 2001, judecătorul chilian Juan Guzman Tapia a încercat să-l acuze pe Pinochet de încălcarea tuturor drepturilor omului. O instanţă de judecată a stabilit însă că fostul dictator are o stare de sănătate care nu permite să fie judecat şi pedepsit. După trei ani, autorită­ţile chiliene au încercat să-l acuze de evaziune fiscală, după ce o anchetă a Senatului american a demonstrat că Pinochet avea în bănci străine o avere nedeclarată de 28 de milioane de dolari.
În anul 2006, Augusto Pinochet a sufe­rit un atac de cord care avea să-i fie fatal. La 10 decembrie, dictatorul a murit. Acuzat de nenumărate ori de ne­numărate crime, inclusiv de crime de război, Pinochet a murit liniştit şi fără nici o grijă în patul său, fără să sufere nici o condamnare pentru faptele sale. 

Guvernul chilian estimează că peste 3.000 de oameni au fost ucişi în intervalul de timp în care Pinochet s-a aflat la putere, printre aceştia numărându-se victime ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Mii de alţi oameni au fost torturaţi, arestaţi sau forţaţi să fugă în exil în timpul mandatului său. Astăzi, societatea chiliană este scindată în ceea ce-l priveşte; unii chilieni îl urăsc, alţii consideră că a fost un adevărat părinte al naţiunii, uneori dur, dar numai pentru că a încercat să salveze ţara de la colaps şi să-i construiască un viitor durabil.

Pinochet şi Operaţiunea Condor

Augusto Pinochet a fost puternic implicat în celebra Operaţiune Condor, o amplă operaţiune internaţională coordonată de CIA, care a avut drept scop eliminarea prin orice mijloace, inclusiv prin asasinate politice, majoritatea liderilor opoziţiilor stângiste din statele sud-americane.
Criticile aduse regimului Pinochet l-au lăsat indiferent pe dictator, acesta beneficiind de un tratament special din partea americanilor, prin CIA. Cel puţin pentru o vreme, Pinochet a fost cel mai de încredere şi mai puternic aliat al Statelor Unite ale Americii în America de Sud. Unul dintre cei mai influenţi susţinători ai regimului instaurat de Pinochet în Chile a fost secretarul de stat american, Henry Kissinger.
În aceste condiţii, guvernul chilian a susţinut masiv Operaţiunea Condor, Chile devenind atunci principala bază pentru operaţiunea orchestrată de CIA în regiune. Operaţiunea Condor a lăsat în urma sa peste 80.000 de morţi şi circa 400.000 de deţinuţi, mulţi dintre aceştia fiind torturaţi. Sprijinul acordat de americani lui Pinochet s-a materializat şi prin implicarea CIA în înfiinţarea şi organizarea poliţiei politice chiliene, DINA.

 

„Intelectualul” Pinochet
 

În timpul ascensiunii sale militare, Augusto Pinochet şi-a descoperit veleităţi de intelectual, ţinând conferinţe la Academia Militară
şi scriind cinci cărţi pe teme politice şi de război. În anul 1951 a început să predea la Şcoala Militară, perioadă în care a ţinut şi cursuri de geografie militară şi geopolitică. În aceeaşi perioadă a devenit editorialist al revistei militare „O sută de vulturi” pe care a ajuns să o şi conducă ulterior din postura de director.
Pinochet a fost numit profesor la Academia de Război şi a fost admis la Facultatea de Drept. În anul 1956 a primit misiunea de a organiza Academia de Război din Quito, Ecuador.

În anul 1968 a publicat volumul „Geopolitica”. Atunci când s-a desfăşurat ancheta privitoare la averea sa, lumea a aflat că dictatorul chilian avea în biblioteca sa nu mai puţin de 50.000 de volume.