Pierre Soulages – Artistul a cărui operă a inspirat arhitectura muzeului personal

Profesorul universitar
dr. Nicolae Suciu

Este fascinat de contrastul vehement dintre alb și ne­gru, dintre lumină și întune­ric, transpuse în expoziția personală, cuprinzând serii de peisaje de iarnă, inspirate din regiunea natală. Confruntarea dintre lumină și întune­ric îl v-a influența si îl va determina la o serie de semne și simboluri, realizate în negru, perioadă recunoscută ca „Seria neagră”. Recurge adeseori la formate mari de pânză în care prezența culorii constituie și sugerează o materialitate tactilă „înnobilată” de exercițiul unei maxime expresivități, reieșite din gestul, ferm și tranșant al unui strat consistent de culoare trasat de tușe late de pensulă, de intervenții cu spatule s-au cuțite de paletă supra­dimensionate, ce modelează amprente în stratul de culoare, precum și utilizarea „liniaturilor” de culoare ieșite direct din tub. „Strigătele” suprafeței negre a picturii sale îi permit să reflecte lumina permițând non-culorii negre să iasă din întuneric și să strălucească, devenind astfel o culoare luminoasă. Este impactul vizual pe care l-am avut la o primă lectură cu creația autorului, în colecția donată orașului Montpellier, Muzeului Fabre, pe care nu l-am anticipat din reprodu­cerile din albumele de artă.
După anii 1950, artistul introduce treptat pe paleta cromatică, nuanțe de roșu, ocru, brun, albastru, violet, ceea ce îi determină pe teoreticienii feno­menului artistic să îl perceapă și să îl încadreze, ca reprezentant de seamă al curentului artistic Abstracționismul liric. Astfel, universul picturii sale, prin prezența culorii, deschide un univers miraculos al creației picturale, suprafețele „corozive” însemnând trecerea inexorabilă a timpului. În acest sens, gestul spontan al exercițiului plastic, încărcat de emoție și vibrație „fixează instantaneul într-o operă monolitică și indivizibilă” (Dora Vallier). Urmele timpului și semnele spațiului individualizate prin moda­li­tățile de exprimare plastică, suprimă cu bună știință forma, factibil recog­nos­cibilă, lăsând ca aceasta, să derive din convulsiile și frământările materiei de colorate, generând viață culorii. „Dramatismul semnelor și tușelor, traduc într-o cheie abstractă un temperament grav animat de o imperioasă nevoie de comunicare specifică expresionismului.” (Constantin Prut)
În 2014, în orașul natal Rodez, se des­chide Muzeul de Artă Pierre Soulages (Proiect realizat de arhitectul Pigem Vilalta), moment în care, fostul pre­ședinte al Franței, Francois Hollande, îl descrie „ca cel mai mare artist viu din lume”. Muzeul dialoghează prin rigoarea formei și a structurilor de fațadă, „patinate coroziv”, cu structuri și acorduri cromatice împrumutate din universul creației artistului, acestea subliniază și pun în valoare într-un dialog percutant, creație - autor, cele două forme de exprimare artistică. Putem afirma cu certitudine că întreaga creație a autorului este omagiată de ideile novatoare, tehnologiile și materialele noi ale proiectului arhitectural, ce apropie formele de manifestare artistică, neimpunându-se nici una din ele, pictura sau arhitectura. În înfrun­tarea cu timpul nu este important orgoliul arhitectului, ci triumful celor două arte! Este o formă de respect, față de creația artistului, ca aceasta să nu fie subordonată doar unei idei de șoc al formelor arhitecturii, ci dim­potrivă să sublinieze și să pună în va­loare, caracterul unitar al creației artistului Pierre Soulages. Dialogul propus de arhitect, constituie o transcendere temporară cu arhitectura medievală, cu spiritul locului, de­clan­șând astfel, conexiuni ce pot fi dezvoltate și împlinite de imaginația participanților la acest act civic și cultural.

Artistul este de-asemenea autorul unor monumentale lucrări de artă decorativă-tapiserie, expuse în spații publice (clădiri ale studiourilor de radio din Paris, universități din Elveția), mozaicuri în spații publice (Pittsburgh – S.U.A.), o serie impor­tantă de gravuri, dar și 104 vitralii moderne, executate pentru biserica Sainte Foy ale abației Conques (ulti­mul popas recunoscut pe traseul Pe­lerinajului înspre Santiago de Com­postella), restaurat în 2011 și transpuse tehnic după proiectele autorului, de către artistul român, renumit vitro­ist Ștefan Mocanu, fost Director al Centrului de Restaurări Vitralii, de la Chartres din 1983 (fost coleg de-al meu de la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași).