Pictorul Dan Hatmanu - „un chip pe marahma vremii”

Sfârșitul anului 2018 mi-a adus o veste tristă, colegii de facultate din Iași anunțându-mă de decesul pictorului și profesorului Dan Hatmanu pe care l-am avut profesor și mentor în parcursul devenirii mele didactice și artistice.
Vestea m-a luat prin surprindere și datorită vremii potrivnice nu am putut să ajung la Iași. Scriitorul, publicistul și criticul de artă Grigore Elisei, îi dedică în Ziarul de Iași un emoționant articol despre personalitatea și vocația de pictor a maestrului Dan Hat­manu: „Se spune despre unii oameni că sunt hărăziţi anume lucrării într-un domeniu sau altul. Cu privire la artişti s-a împământenit în deosebi această credinţă, mai cu seamă că îndeletnicirea lor e văzută ca una a harului şi darului ceresc. Doar câţiva aleşi sunt poftiţi să stea la masă cu zeii. Chemarea harică este, totodată, una ursită şi îşi arată semnele încă de devreme, din copilărie, când asemenea făpturi cu stea în frunte încep să dovedească înzestrarea lor excepţională. Părinţii nu sunt întotdeauna foarte încântaţi de astfel de înclinaţii artistice şi caută cu orice chip să-şi călăuzească odraslele spre preocupări considerate de ei potrivite omului de ispravă, menit a îmbrăţişa meseriile serioase şi generatoare de respectabile poziţii sociale. Cam aşa s-a întâmplat şi cu pictorul Dan Hatmanu, pontiful picturii ieşene şi româneşti, cum mi se mărturisea el însuşi în vara anului 2011, când am călătorit împreună la izvoarele sale, la Scobinţi, satul aidoma unui ceardac potopit de flori şi verdeaţă a de pe clinele dealurilor Hârăului, acolo unde artistul a văzut lumina zilei.
În filmul de televiziune „De la Scobinţi în areopagul picturii“, meşterul, cuprins de emoţia întoarcerii acasă, îşi aducea aminte că de copil murdărea pereţii cu tăciune, iar odată ce descoperise culorile şi acuarelele nu se mai desprinsese din preajma lor. Le mirosea fericit şi îndelung şi uita pur şi simplu de sine mâzgălind pe hârtie, pe ardezie, pe lemn tot felul de privelişti, care de care mai ochioase şi mai sturlubatice. Că fusese sortit să fie „zugrav de subţire“ nu se îndoise de atunci, de la acea vârstă aurorală, iar părinţii, „mamaia“ şi „tataia“, admirabili dascăli haretieni, imortalizaţi de artist în portrete memorabile, au înţeles şi au acceptat că aceasta este calea de mers pentru fiul lor cel mic, că doar astfel acesta va putea da măsura darurilor din părinţi în părinţi. Oameni cu glagore, cumpăniţi, ei l-au slobozit întru această preocupare abia după terminarea liceului(Colegiul Naţional din Iaşi), când au considerat că sosise momentul opţiunilor în cunoştinţă de cauză.”

Pictorul Dan Hatmanu s-a născut în 31 octombrie 1926 în localitatea Scobinți, jud. Iași. A urmat cursurile Academiei de Artă din Iași, având ca profesori, personalități distincte ale artei românești, Corneliu Baba și Ion Irimescu, pe care a absolvit-o în 1950. A câștigat prin concurs Bursa „Nicolae Grigorescu” a Academiei Române, ce consta într-un an de studii la Leningrad și un an de studii la Paris. Între anii 1962 – 1963 urmează așadar, cursurile de perfecționare la Academia „Ilia Repin” din Leningrad, iar după aceea, studiază la Academia Liberă din Paris, precum și la Institutul Interna­țional de Studii Pedagogice din Sèvres. Din anul 1960 activează ca și cadru didactic la Institutul Pedagogic de Desen din cadrul Universității „A. I. Cuza” din Iași. Se implică și reușește să convingă factorii de­ci­denți pentru reînființarea Academiei de Artă la Iași „dărâmată” în anii ’50, reușind ca în 1977 să reînființeze în cadrul Conserva­torului de Artă „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice și Decorative. În perioada 1984 -1990 devine Rector al acestei instituții pe care o părăsește în 1992 prin pensionarea sa și continuând ca profesor consultant.

Ca student al domniei sale am făcut parte din prima promoție de absolvenți în care a investit multă muncă, dăruire și încredere. A încercat și a reușit să atragă atenția membrilor societății și a factorilor de conducere, despre implicarea omului de artă în formarea și dezvoltarea capacității creatoare a omului, implicându-se personal și deopo­trivă și pe noi, în realizarea unor lucrări de ambient urban, de personalizare a unor clădiri publice, dar totodată a spațiilor și parcurilor de joacă pentru copii, școlilor, policlinicilor, spitalelor etc.

Proiectul „Omul și orașul”, primul de acest gen s-a bucurat de o atenție deosebită, de mediatizare în presa scrisă, la posturile locale de radio, dar și a televiziunii națio­nale, desfă­șurate sub autoritatea științifică a istoricului, criticului de artă Dan Hăulică, ambasador UNESCO la Paris. Ne bucuram nespus când revenea din străinătate unde avea dese expoziții, să ne vorbească despre galerii, muzee de artă, ilustrate în prețioase albume pe care aveam privilegiu să le răsfoim, astfel ne-a măr­tu­risit că a vedea muzeele de artă și a călători cu folos în străinătate, pot echivala prin informare și cunoaștere, cu perioade de studii superioare de specialitate. În acest sens ne-a pus la dispoziție albumele din bi­blioteca personală, îndemnându-ne și soli­citând totodată, realizarea unor copii – după lucrări ale marilor maeștri (realizate la
cursurile de Tehnici Artistice) și anunțate public în trei etape succesive de expoziții (în locații importante ale orașului) cu scopul declarat de a obține finanțarea necesară spre a vizita Muzeele din Moscova și din Leningrad. Astfel am ajuns la Leningrad și cu scrisorile de recomandare către Rectorul Academiei de Artă „Ilia Repin” și a Mu­zeului Ermitaj (pe care le-am înmânat personal, domnul profesor fiind cu expoziție personală în Mexico City). Am văzut și am înțeles că artiști importanți nu erau expuși în muzeu din considerente politice și pe care
i-am admirat în depozitele Ermitajului: Chagall, Kandinsky, Malevici.

Ca o formă de învățare, de înțelegere și deprindere a meșteșugului picturii am lucrat copii după pictura românească și universală din cadrul Muzeului de Artă din Iași, expoziția reali­zată cu aceste lucrări a avut un răsunător ecou pentru studenții de la arte, dar și pentru societate, devenind de atunci un episod important din perfecționarea profesională a studenților de la arte. Lucrările de for public din instituții de cultură și artă sub formă de mozaicuri, sgraffito, panouri decorative, alături de expoziții și concerte în instituții, fabrici au creat o efervescență și o emulație spre abordarea actului artistic în societate. Sunt doar câteva dintre gândurile despre implicarea și dă­ruirea profesorului în devenirea noastră ca artiști, cadre didactice, oameni de cultură și artă. Din 1948 desfășoară o impresionantă activitate artistică, ilustrată de numeroasele expoziții personale, colective și de grup, din țară și din străinătate.
Lucrările domniei sale sunt la loc de cinste în colecții particulare și muzee din țară și din străinătate (Rio de Janeiro, Valletta, Poi­tiers, Praga, Ciudad de Mexico, Israel, Italia, Germania etc.) În luna decembrie 2018 Ce­tățeanul de Onoare al Municipiului Iași primește titlul de Artist al Perioadei Cen­tenare. A fost înmormântat în ziua de 29 decembrie la Cimitirul Eternitate din Iași. Menționăm aprecierea autorizată a scriitorului și criticului de artă Grigore Elisei: „A dăruit sute de lucrări din producţia sa muzeelor, unor instituţii publice fundamentale din ţară şi străinătate, de la Academia Română la UNESCO, ONU şi atâtea altele. Vestirile din vremea copilăriei, ce duceau cu gândul la un viitor demiurgos, s-au împlinit. Dan Hatmanu, cum scria într-o însemnare ce i-a dedicat-o Ion Irimescu, fostul său profesor, „… are un loc bine definit în cultura românească, înscriindu-se printre seniorii artei plastice contemporane.”

Vocaţia sa a fost minunat rostuită. Iar semnele pe care ni le-a lăsat sunt dăinuitoare şi reprezintă piese de tezaur artistic naţional.” (www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dan-hatmanu-un-chip-pe-marahma-vremii--208021.html)