Pictori din Transilvania, in centre artistice europene

Gazduita de Palatul Bruckenthal in perioada 21 noiembrie 2007 - 20 ianuarie 2008, expozitia „Pictori din Transilvania in centre europene” a beneficiat si de aparitia unui catalog care prezinta evolutia picturii transilvanene, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, pana in anii ‘80 ai secolului XX. Daca expozitia s-a dorit a fi un raspuns in forma vizual-artistica la problemele pe care le ridica definirea unei culturi regionale, multiculturale, oferind prin opere remarcabile o imagine a preluarii, prelucrarii - deseori originale - si receptarii influentelor majore exercitate de marile centre artistice europene - de cele mai multe ori prin prisma unor vechi traditii locale - asupra artei transilvanene, catalogul expozitiei prezinta cateva individualitati puternice (reprezentanti consacrati ai picturii din Transilvania) si impactul profund pe care diferite academii de arta, colonii de pictura si scoli particulare faimoase din Europa l-au avut asupra creatiei lor. Albumul cuprinde reproduceri ale unor opere semnate de artisti nascuti in Transilvania si care si-au petrecut aici cea mai mare parte a vietii lor, dar si opere ale unor artisti consacrati, veniti din alte medii artistice, care au activat o vreme in Transilvania. Volumul prezinta un numar de 200 de lucrari apartinand celor mai reprezentativi pictori din Transilvania, opere reunite din 12 muzee si 11 colectii particulare din Romania si Germania, oferind o imagine coerenta a fenomenului interferentelor culturale si artistice. Aceasta imagine este sustinuta de textele semnate de Iulia Mesea (coordonatorul albumului), Elena Popescu, Gudrun-Liane Itu, Marius Tataru, Jeno Mihaly si Tiberiu Alexa. Pictorii transilvaneni care au studiat la Academia de Arte din Viena, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, au avut ocazia sa intre in contact cu arta baroca. De-a lungul secolelor, viata culturala si artistica din Transilvania a intrat in contact cu importante centre culturale europene: Augsburg, Nurnberg, Viena, Budapesta, Bratislava, Munchen, Roma, Paris, Berlin sau Dresda. Intorsi in Transilvania dupa terminarea studiilor in cadrul unor academii prestigioase si influentati de atmosfera spirituala a Europei centrale si de vest, artistii transilvaneni au inteles ca izolarea in viata culturala a provinciei nu le poate sprijini formarea unei cariere adevarate. Nevoia de a fi in contact cu centre artistice dinamice a creat o mare mobilitate. Una din caracteristicile vietii artistice din secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX fost tocmai migratia catre centre artistice europene importante, dar si catre orasele Transilvaniei in care viata artistica era infloritoare (Sibiu, Cluj, Brasov sau Baia Mare). Marele numar al academiilor, scolilor particulare, coloniilor artistice si expozitiilor existente in acea perioada au oferit artistilor transilvaneni sanse multiple de a se afilia la un grup, un stil sau o ideologie. Centrele artistice europene au avut dubla capacitate de absorbtie si emanatie. Daca in secolele XV-XVII, Italia a fost centrul lumii artistice, in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului XX, Franta a luat locul Italiei, Parisul devenind un centru de difuziune artistica si principala destinatie a pictorilor. Academia de Arte fondata de cardinalul Mazarin a devenit independenta in vremea domniei lui Napoleon al III-lea. La sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta promova sistemul clasic de studiu, dar artistii isi completau formatia intr-unul dintre numeroasele ateliere independente, sub conducerea unui maestru recunoscut. Dupa ce au studiat la Viena sau Munchen mai intai, artistii transilvaneni si-au continuat formatia la Paris (multi dintre ei la Academia Julian), asa cum au procedat si Janos Thorma, Alexandru Popp sau Sandor Ziffer. O parte a artistilor a ramas atasata influentelor expresionismului german. Experienta pariziana a ramas esentiala in formarea multor artisti din Transilvania. Primul Razboi Mondial a reprezentat o experienta traumatizanta pentru artistii secolului XX. Multi dintre artistii transilvaneni dintre cele doua razboaie mondiale au creat sub influenta impulsului expresionist, cativa fiind atrasi de abstractionism, suprarealism sau avangardism. Dupa 1918, Bucurestiul a devenit un important centru de referinta in activitatea artistilor transilvaneni, acestia fiind tot mai prezenti in cadrul expozitiilor din capitala Romaniei. Un caz special l-a reprezentat centrul artistic de la Baia Mare, numit si “Maramures Barbizon”. Structura multietnica a membrilor acestuia, profesori si studenti, sta dovada ca apartenenta etnica nu are nimic in comun cu apartenenta la un grup, ci impartasirea acelorasi idealuri artistice reprezinta elementul coagulant intr-un astfel de demers artistic. Dupa 1918, pentru Romania, existenta unui spatiu in care emanatiile artistice cu origini diverse si complexe pot coexista a fost inteleasa si sustinuta de Ipolit Strambu, profesor la Academia de Arta din Bucuresti, in spiritul unui model cultural european multietnic. Ioan BOTIS