Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Pictori băimăreni contemporani
Recent, a avut loc, la „Golden Gallery” din complexul Gold Plaza, vernisajul expoziţiei: „ Pictori băimăreni contemporani. Colecţiile Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. O expoziţie excepţională, pe care Muzeul de Artă o oferă băimărenilor cu dor de frumos.
La vernisaj au participat cei care s-au ocupat de expoziţie, Ioan Anghel Negrean, Dorel Topan şi Tiberiu Alexa, dar şi Ioan Marchiş, directorul Direcţiei de Cultură Maramureş.Din păcate, evenimentul nu a avut ecoul scontat, la vernisaj fiind prezenţi câţiva iubitori de artă.
Expoziţia este realmente deosebită, tablouri pe care mulţi nu le-au văzut niciodată, decât în albume sau manuale, au fost scoase pentru a încânta ochiul şi sufletul. GAZETA de Maramureş vă invită să vizitaţi cel mai remarcabil eveniment cultural din ultima perioadă de timp în Baia Mare.
„Ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai importante evenimente artistice din ultimii ani, măcar şi pentru motivul că avem, de data acesta, mai mulţi reprezentanţi ai presei decât reprezentaţi ai publicului.
Aducem în faţa publicului o expoziţie intitulată «Pictori băimăreni contemporani», cu 48 de lucrări realizate de 46 de pictori în intervalul 1952-2012, aşadar, în ultimele şase decenii.
Este o expoziţie de selecţie, este o expoziţie de excepţie, în care ne-am propus ca, alături de nume de notorietate românească, şi chiar europeană, să vă prezentăm şi nume care poate vă spun foarte puţin, dar care, în special în anii ’70-’80, au reprezentat ceva pentru viaţa artistică băimăreană.
Este a doua colaborare cu Golden Gallery. La acţiunea de anul trecut, într-un interval de trei luni, am înregistrat peste 2600 de vizitatori, ceea ce pentru Muzeul nostru şi pentru Baia Mare reprezintă o sumă ridicată, de succes. Sperăm ca anul acesta să înregistrăm un număr mai ridicat de vizitatori, chiar dacă la debut sunt atât de puţini.
Referitor la expoziţie, am dorit să oferim o imagine de sinteză şi cu alternativă de diversificare, la secţia contemporană din cadrul Muzeului Judeţean de Artă. În esenţă, peste 80 de lucrări dintre cele pe care le vedeţi aici nu au mai fost expuse în ultimii treizeci de ani. Aceasta a fost intenţia noastră, de a circuita şi lucrări mai puţin vizionate de public. Am acordat o atenţie specială creaţiei unuia dintre artiştii care expun în această expoziţie, unul dintre cei mai importanţi artişti băimăreni: Ziffer Sandor, de la a cărei dispariţie au trecut 50 de ani. Am expus două lucrări de-ale lui. Este un gest simbolic, prin care vrem să subliniem importanţa acestui mare artist, cu atât mai mult că se vorbeşte destul de puţin de rolul său catalizator în arta băimăreană, jucat chiar şi în anii ’50, când se apropia de finalul carierei”, a spus Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.