Petru Groza și Maramureșul

Alipirea Maramureșului la Ucraina a fost împiedicată nu doar prin mobilizarea populației din Maramureșul Istoric, ci și prin eforturile diplomatice ale lui Gavrilă Mihali Ștrifundă. Acesta s-a întâlnit în secret cu dr. Petru Groza, iar la scurt timp a venit și decizia oficială de instalare a primului prefect român. Urmează o poveste extrem de interesantă despre legăturile lui Petru Groza cu Maramureșul.

Nu m-ar fi interesat soarta unor personaje din lumea comunistă dacă nu m-aș fi apucat să scriu o carte despre viața lui Gavrilă Mihali Ștrifundă și despre acțiunile anticomuniste în munții Țibleșului și Maramureșului. Mai ales că în memoriile lui, Mitropolitul Bartolomeu Anania relatează că în brațele lui s-a stins fiul primarului din Borșa, care purta același nume cu tatăl său, Ștrifundă.
Am descoperit că eliberarea Mara­mureșului și oprirea de alipire la Ucraina, nu se datorează numai acțiunii de mobilizare din Maramu­reșul Istoric și luptei de la Vadu Izei pentru înlăturarea prefectului Odoviciuc. Am descoperit că Mara­mureșul nu s-a alipit la Ucraina și datorită faptului că după lupta de la Vadu Izei, Ștrifundă a mers mai departe și s-a întâlnit în ascuns, la Cluj, cu dr. Petru Groza, care, între timp preluase puterea și în 1945 a condus primul Guvern comunist.
Omul de legătură al maramure­șenilor cu dr. Petru Groza a fost un jurnalist din perioada interbelică, ce s-a stins de curând la Ciolt, Gheor­ghe Micle, care a fost instruit la Cluj. De asemenea, dr. Petru Groza îl cunoștea pe borșeanul Timiș Vasile Filipanu, câtă vreme era student la Academia Comercială din Viena, și vor rămâne prieteni pentru toată viața. Acest Timiș Vasile Filipanu a fost, după 1918, primar pentru o scurtă perioadă în Borșa, dar dându-și seama că borșenii voiau să fure pădurile și să-și facă dreptate singuri, a fugit cu cheile și cu ștampila Primăriei la Sighet, iar la scurtă vreme se stabilește în Capi­tală. De fapt, îl chemase Petru Groza, care la 35 de ani ajunge cel mai tânăr ministru în guvernul Ge­ne­ralului Averescu. Apoi urmează o perioadă când prietenia cu Filipanu se strânge foarte puternic, pentru că Groza se retrage la Deva și renunță pentru o vreme la viața politică. Toate aceste detalii există într-o carte, „În umbra celulei”, a lui Petru Groza, unde face o descriere mono­grafică extrem de interesantă. El acceptă să conducă într-o perioadă extrem de grea pentru țară, în urma războiului. Petru Groza a făcut închisoare și în cartea lui povestește fără să acuze pe cineva de arestarea lui. El a fost arestat în 1943. El spune în carte că s-a retras la Deva pentru că în „București este un stup uriaș cu trai bun și plin de abundență, unde restaurantele și teatrele sunt luate cu asalt de o lume setoasă de plăceri, iar locurile pentru spectacole sunt vândute cu săptă­mâni înainte. Garderobele hote­lu­rilor gem de blănuri scumpe, iar cocoanele își etalează briliantele reprezentând averi fabuloase”. Văzând această lume, în 1927 se retrage la Deva și îl pune pe Filipanu să se ocupe de averile lui. El era moșier, și-a cumpărat un hotel și este acționar la mai multe mine din Ardeal. Era unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii. Dar în același timp, era un om extrem de educat și are legături cu personalități ale culturii românești.

Revenind la întâlnirea cu Ștrifundă, trebuie știut că întrevederea a fost posibilă datorită lui Gheorghe Micle (care i-a scris discursurile lui Petru Groza) și lui Timiș Vasile Filipanu. Ca să ajungă la Cluj să-l vadă pe Petru Groza, Ștrifundă a călătorit în haine de femeie pentru a nu fi prins. Petru Groza a aflat în acest fel toată povestea legată de Maramureș și la nici o lună de zile după instalarea Guvernului comunist, Odoviciuc a fost schimbat și din ordinul lui Petru Groza a fost ales primul prefect român. Practic, prin această înlă­turare oficială a lui Odoviciuc a fost eliberat Maramureșul. Când s-a întâlnit cu Ștrifundă, Petru Groza era prim ministru, în 2 aprilie 1945.

Abia apoi lucrurile s-au complicat. Ștrifundă a fost arestat în 1949 și se pare că prima lui eliberare, după un an și trei luni, s-a datorat în mod special și intervenției lui Petru Groza. După eliberare, Ștrifundă a fost curtat să devină primar comunist, lucru pe care l-a refuzat. Prima arestare a lui Ștrifundă a fost pentru că le-a oferit hrană și ajutor militar fraților Popșa și mișcării de partizani din zona Munților Țibleș. Urmează să obțin dosarul de la CNSAS cu ajutorul nepotului lui Ștrifundă, Radu Titircă, iar acest dosar are 1200 de pagini. Ștrifundă era ascuns în munți, iar ca să îl prindă l-au arestat pe băiatul lui în urma Mișcării Studențești de la Cluj, din 1946.
Dacă în prima parte, Petru Groza a avut o relație foarte bună cu Stalin, cu care s-a întâlnit în 1945, apoi lucrurile s-au deteriorat. După întâlnirea cu Dr. Petru Groza, Stalin a oferit României 15 mii de vagoane cu cereale, a eliberat prizonieri din lagăre, lucrurile se complică din momentul în care Petru Groza preia puterea. Din acel moment, influența lui Petru Groza scade cu toate că 6 ani a fost președintele Marii Adunări Naționale. Groza a avut mai multe altercații cu Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care îl acuza de abuz de pu­tere. La legea naționalizării din ’48, toată averea lui Groza a fost națio­nalizată. După ce a fost scos pe linie moartă, Petru Groza s-a îmbolnăvit de cancer, boală care îl urmărea din 1918. Foarte interesant este că primul discurs de la Alba Iulia, din 1 Decembrie, în care a fost anunțată oficial unirea Transilvaniei cu Ro­mânia, nu îi aparține lui Iuliu Hosu și nici lui Goldiș, ci îi aparține acestui rebel al Ardealului, Petru Groza. După ce Gheorghe Gheorghiu Dej a arestat în masă intelectualii, Groza a reușit eliberarea a 80 de intelectuali de marcă. Deci, iată că a fost omul care nu a mers până în capăt în aceeași direcție cu comuniștii. El a murit în libertate, răpus de cancer.

Partea interesantă este că în momentul în care a fost anchetat pentru arestare, le-a spus celor care îl anchetau: „Nu uitați că sunt dac”. Pe aceeași linie, la întâlnirea de la Cluj, Ștrifundă i-a cerut ajutorul spunân­du-i: „Să nu uitați că și eu sunt dac!”. Cu toate că Groza s-a opus în per­manență Mareșalului Antonescu, la eliberarea lui Groza din închisoare
s-a făcut un referat, iar Antonescu a spus: „Groza e nebun, Groza e romantic, Groza e tot ce vreți, dar tră­dător de țară nu este. Să fie eli­­be­rat!”.