Petre Dulfu, patronul spiritual al Bibliotecii Județene din Baia Mare

Vineri, 10 martie 2023, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a marcat printr-un reușit simpozion împlinirea a 167 de ani de la nașterea patronului ei spiritual. Au vorbit despre personalitatea lui Petre Dulfu dr. Teodor Ardelean, dr. Florian Roatiș și dr. Ștefan Vișovan, toți cercetători  în cadrul Centrului de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române.

Conf univ. dr. Ștefan Vișova

Conf. univ. dr. Florian Roatiș

Născut la 10 martie 1856, în Tohatul Sălajului (azi localitate componentă a Ulmeniului Maramureșului), Petre Dulfu se numără printre cei mai valoroși fii ai acestui „nord statornic”. S-a afirmat ca un talentat poet, ca un neîntrecut versificator și priceput traducător, fiind totodată un apreciat pedagog și filosof.  Tatăl său, Chifor, provenea dintr-o familie de țărani harnici și înstăriți, iar mama, Gafia, era fiica preotului Ioan Bran.  De altfel, familia Bran de Sălaj a dat țării mai mulți intelectuali de valoare, dintre care se disting Petru Bran, bunicul lui Petre Dulfu (1821-1877), cu studii teologice la Blaj, fost protopop de Satu Mare și preotul Laurențiu Bran (1865-1942), unchiul lui Petre Dulfu, care este primul traducător al lui Mihai Eminescu în limba maghiară. Învățătorul Grigore Bran, un alt unchi, i-a descifrat lui Petre Dulfu tainele limbii române, învățându-l să scrie și să citească și insistând să fie trimis la studii temeinice. Așa se face că Petre Dulfu ajunge în Baia Mare, unde parcurge clasele primare în cadrul Școlii Confesionale Românești Greco-Catolice și apoi clasele secundare I-VI, în limba maghiară, la Gimnaziul din localitate, fiind caracterizat ca un elev „excepțional cu laude și sârguincios”. Clasele a VII-a și a VIII-a le va urma la Liceul Piariștilor din Cluj, absolvindu-le cu calificative maxime în luna iunie 1876. În același an, se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Cluj. Tot aici, în anul 1881, își susține teza de doctor în litere, intitulată Activitatea lui Vasile Alecsandri în literatura română – redactată în limba maghiară, în care prezintă personalitatea covârșitoare a bardului de la Mircești, dar subliniază că poezia rămână nu și-a atins încă apogeul, fiind departe de vârful evoluției sale. Tezei îi este atașat un grupaj de poezii traduse de Petre Dulfu în limba maghiară. În același an, Petre Dulfu pleacă la București, unde va rămâne pentru tot restul vieții. În Capitală este numit profesor de pedagogie la Școala Normală „Carol I”, de unde este transferat abia după o lună la Școala Normală din Turnu Severin, unde i se încredințează și funcția de director. După desființarea acesteia, în anul 1882, revine în București este numit profesor de filozofie la Azilul „Elena Doamna” și la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, la aceasta din urmă preluând, nu peste multă vreme, și catedra de limba română. Aici intră repede în rândurile elitei intelectuale, cunoscându-i, printre alții, pe Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Ioan Alexandru Odobescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea etc. 

Activitatea literară și-o începe Petre Dulfu foarte de timpuriu, colaborând, începând cu anul 1872,  la revista gimnaziului băimărean, pe care, într-o perioadă, aproape că o redacta de unul singur. Debutează, însă, în adevăratul sens al cuvântului, în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, unde, în numărul 39 din 1873, publică poezia Reîntoarcerea. Din această perioadă datează o serie de poezii patriotice sau cu tentă erotică pe care le publică în diferite reviste precum: Șezătoarea, Amicul familiei, Cărțile săteanului român, în perioada studenției numele său apărând în reviste ca Diorile (revista Societății de Lectură „Iulia” a Studenților Români din Cluj), Universul, Cronica etc. La București activitatea publicistică a lui Petre Dulfu continuă cu efervescență, fiind prezent cu articole de pedagogie și psihologie în paginile unor reviste de specialitate ca Educatorul, Revista pedagogică, Lumina pentru toți, Revista generală a învățământului etc. De altfel, Petre Dulfu a colaborat la peste șaizeci de reviste, publicând versuri, fragmente din diferite opere, articole dedicate sătenilor etc. Iată câteva dintre aceste publicații: Adevărul ilustrat (București), Albina (București), Convorbiri literare (Iași), Cronica literară (Baia Mare), Deșteptarea (Lugoj), Familia (Oradea), Foaia poporului  (Sibiu), Gazeta Bucovinei (Cernăuți), Gutinul (Baia Mare), Revista nouă (București) Revista pentru istorie, arheologie și filologie (București), Românul (Arad), Școala română (București), Tribuna (Sibiu), Vatra  (București).

În anul 1886, Petre Dulfu se căsătorește cu Elena Mateescu, directoare pe atunci a unei școli primare din București, descendentă a celebrei familii Ghica. Au avut patru copii: trei băieți – Eugeniu, Virgil, Petre –  și o fată – Valeria.

În anul 1921, Petre Dulfu renunță la catedra de la Școala Normală de pe lângă Azilul „Elena Doamna” , încă nerefăcut din suferința cauzată de moartea, în 1917, a fiicei sale, găsindu-și liniștea în scris și lecturi. Se stinge din viață la 31 octombrie 1953, lăsând posterității o operă fermecătoare. Dintre lucrările sale trebuie evidențiate traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida, Ifigenia în Taurida), pentru care a primit Premiul „Adamachi” al  Academiei Române, Isprăvile lui Păcală, lucrare distinsă cu un alt premiu al Academiei Române, Legenda țiganilor, Cântece și povești, Prințesa fermecată, Povestea lui Făt-Frumos, Povestea unui orfan, Povestea României Mari, Gruie al lui Novac, Snoave anecdote și povestiri, Iisus Mântuitorul, Zâna Florilor, Răzbunarea Lenuței,  La acestea se adaugă o serie de lucrări cu conținut pedagogico-filosofic (Etica sau morala filosofică, Noțiuni de estetică, Foloasele învățăturii), precum și numeroase manuale școlare pentru diferite clase, elaborate singur sau în colaborare (Abecedar, Carte de aritmetică, Carte de aritmetică și geometrie, Deslegarea exercițiilor și problemelor cuprinse în cărțile de aritmetică și geometrie, Povățuitor la cărțile de aritmetică și geometrie, Carte de citire, Carte de geografie, Geografia continentelor, Geografia României  și a țărilor locuite de români, Manual de limba română). Aproape toate lucrările lui Petre Dulfu au cunoscut numeroase ediții, iar cele cu caracter literar au beneficiat de o elogioasă receptare din partea criticilor literari ai vremii.