Pesta porcină africană, boala care a îngrozit Pământul!

Prezenţa pestei porcine africane în România, a fost prezentată ca o mare tragedie, ceea ce şi este, dar cumva singular, ca o conspiraţie, ca o consecinţă a puterii oculte ce conduce lumea. Încercând să găsim date şi informaţii mai multe despre această boală am găsit date care ne-au arătat că, de fapt, PPA există în multe ţări, că este o boală ce a făcut ra­vagii şi în Europa secolului trecut, iar prezenţa în România ar fi oarecum logică! Vă prezentăm un scurt istoric al aceste boli, din datele şi cifrele găsite pe mai multe surse aflate pe măreţul Net.  

Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană sau boala lui Montgo­mery, este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici, cauzată de un virus ADN dublu catenar din familia asfarviride care se propagă foarte rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect. Boala se caracterizează prin hipertermie (40,5-42,2°C), diateză hemoragică generalizată, leziuni dege­nerative și necrotice în diferite organe și o mortalitate de 90-100% în cazul for­melor supraacute și acute a bolii. Pesta porcină africană provoacă pier­deri economice mari din cauza depo­pu­lării ca­tastrofale a fermelor de porci în zonele afectate prin decesul și sacrificare lor, punerea în aplicare a măsurilor sanitare și impunerea restricțiilor comerciale. Pesta porcină africană este o boală trans­frontalieră care se poate răspândi rapid de la o țară la alta și este una dintre cele mai periculoase boli ale porcinelor, fiind inclusă în lista A a Organizației mondiale pentru sănătate animală.

Pesta porcină africană este endemică în Africa subsahariană unde afectează porcinele sălbatice şi adesea porcii domestici. Agentul cauzal al bolii este transmis în Africa de căpușele din genul Ornithodoros, dar virusul se transmite cu ușurință prin contactul direct cu animalele infectate (porci domestici, mistreți) sau indirect prin furaje, apă, așternut, alte materiale, mijloace de transport contaminate cu secrețiile și excrețiile provenite de la ani­­ma­lele contaminate sau prin îmbră­că­­mintea contaminată a crescătorilor de porci și a medicilor veterinari.
Boala la porcii domestici a fost iden­tificată pentru prima dată de Montgo­mery, la începutul secolului XX în Kenya, când echilibrul dintre gazdele naturale (porcii sălbatici africani) și agentul infecțios (virusul pestei porcine africane) a fost deformat prin introducerea de către coloniști a porcilor domestici din Europa în Africa. În primele decade ale secolului XX, boala a fost limitată numai la Africa, iar în 1957 boala a apărut în afara continentului afri­can în Portugalia, provocând o boală supraacută cu o mortalitate de 100%. După o mică perioadă silențioa­să ea a reapărut în Portugalia în 1960 și s-a răspândit rapid în toată Peninsula Iberică și în alte câteva alte țări europene: în Spania (1960), Franța (1964), Italia (1967, 1969, 1993), Malta (1978), Belgia (1985) și Olanda (1986). În Peninsula Iberică, boala a rămas endemică aproape 30 de ani – în Portugalia au existat focare în 1957, 1960-1993 și 1999, iar în Spania în 1960-1995. Cu excepția Sardiniei, unde boala este endemică, toate țările vest-europene au reușit să eradicheze pesta porcină africană. Cuba a fost prima țară din America care a fost afectată, în 1971, aici boala a fost eradicată, dar numai după ce mai mult de 400.000 de porci au murit sau au fost sacrificați. În 1978, pesta porcină africană a ajuns în Brazilia, și s-a răspândit în Republica Dominicană (1978), Haiti (1979) și din nou în Cuba (1980). Boala a fost eradicată din emisfera vestică prin depopulare. Pesta porcină africană a fost înregistrată în 1977 și pe teritoriul fostei URSS - în regiunea Odessa și după unii autori și în Republica Moldova, dar a fost rapid eradicată prin sacrificarea porcilor.

În 2007, pesta porcină africană a ajuns în Georgia, prin deșeurile contaminate de la bordul unui vapor, venit din Africa, cu care au fost hrăniți porcii, boala a fost provocată de genotipul II al virusului pestei porcine africane care circulă în Mozambic, Madagascar și Zambia. Boala s-a răspândit rapid în întreaga regiune a Caucazului (Arme­nia, 2007 și Azerbaidjan, 2008) și în Federația Rusă (2007). În următorii ani, boala s-a răspândit din Rusia progresiv spre vest, ajungând în Ucraina (2012), Belarus (2013), în țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia, 2014), Polonia (2014), Republica Moldova (2016), România (2017), Republica Cehă (2017), Ungaria (2018), Bulgaria (2018), Belgia (2018). Genotipul II al virusului pestei porcine africane, similar cu cel din Georgia, a fost identificat în focarele din Republica Cehă, Esto­nia, Letonia, Lituania, Polonia și România.
Filiera rusească
Primele focare de pestă porcină afri­cană din fosta URSS au fost înregistrate în 1977, virusul fiind introdus în Odessa cu resturile alimentare contami­nate de pe navele maritime cu care au fost hrăniți porcii. Au existat trei focare epizootice mari de pestă porcină africană: în regiunea Odessa, apoi în regiunea Kiev și în orașul Tavda din regiunea Sverdlovsk, ultimele două au fost legate de focarul din Odessa, ca rezultat al folosirii de resturi alimentare contaminate în hrana porcilor. Întreaga populație de porcine din aceste focare a fost ucisă nu numai în zonele epidemice, dar și pe o rază de 30 km.
În regiunea Odessa au murit sau au fost sacrificați 360.500 de porci, adică 30,5% din numărul total de porci din regiune. Din acest număr au murit sau au fost sacrificați în gospodăriile cu risc 63.750 porci, dintre care 14.240 au fost îngropați sau arși și 49.510 au fost sacrificați în combinatele de carne, apoi au fost prelucrați termic și folosiți pentru fabricarea de conserve, cârnați fierți și alte produse.
În zonele cu risc (în principal, într-o rază de 20-30 km de la focarul epizoo­tic) au fost uciși 206.750 porci în abatoare, cu prelucrare industrială ulte­rioară a porcilor sacrificați. Unii autori afirmă că a existat și un focar de pestă porcină africană în Republica Moldova în 1977, legat de cel din Odessa. Informațiile despre focarele de pestă porcină africană apărute în 1977 au fost ținute secrete de autoritățile sovietice, deoarece în acel an se sărbătorea 50 de ani de la Marea Revoluție din Octombrie. Pavel Petrovici Rahmanin, cel care a condus echipa de veterinari care a eradicat focarul din Odessa mărturisea într-un interviu: „Porcii morți au fost aruncați în șanțuri. Apoi au fost stropiți cu motorină, benzină și li s-a dat focul cu aruncătoare de flăcări militare. Dar metoda s-a dovedit a fi puțin eficientă. Șanțul fumega trei săptămâni, iar coloană groasă de fum era dusă sus în cer. Americanii chiar au întrebat - ce se întâmplă în Odessa? Ei bine, le-am răspuns - este o luptă cu pesta porcină clasică (care mai era la noi). Am ajuns la concluzia că trebuie de săpat la o adâncime de trei metri. Tehnica militară săpa, iar cadavrele amestecate cu clorură de var erau aruncate în tranșee. Dar era foarte cald, și tranșeele au început să explodeze. Din cauza gazelor, cadavrele se umflau atât de mult încât nici stratul de trei metri de pământ nu ajuta. Abia apoi ne-am dat seama că cadavrele trebuiau deschise înainte de îngropare. Apoi, totul a mers bine. Mașinile săpau, porcii era mânați acolo, soldații trăgeau, veterinarii deschideau și acopereau cu clorură de var, buldozerele astupau. În total, au fost distruse peste 700 de mii de capete de porci... Dacă în fermele de stat totul a mers bine, în cele individuale a fost mai greu. Oamenii ascundeau porcii. Au tăiat animalele, iar carnea au pus-o în borcane. Era imposibil de speriat oamenii din Odessa cu represiuni. A trebuit să-i convingem și să-i lămurim. Am scris chitanțe, în care am promis că o să fie plătiți la prețurile de pe piață. Și au fost plătiți. Acest lucru a trezit încredere. Toate pivnițele și beciurile au fost golite de carnea de porc... A fost un caz mai dificil. Un general a amenințat că va folosi soldații dacă vom veni la ferma lui de porci. Având sprijinul comitetului regional de partid, i-am spus politicos - îmi pare rău, dar după astfel de vorbe puteți ieși de aici ca simplu soldat. Nu mă îndoiesc că așa ar fi fost dacă generalul se încăpățâna”. Întrebat dacă a reușit să afle de unde a ajuns virusul în Odessa, Rahmanin a răspuns: „Am reușit. Am verificat porturile din Odessa și Ilicevsk, și am citit toate jurnalele de bord ale navelor din decembrie 1976 până în aprilie 1977. Și s-a dovedit că unele nave au cumpărat produse pentru echipaj din Brazilia și Republica Dominicană, unde bântuia atunci pesta porcină africană. Iar rămășițele de mâncare de la bucătăriile navelor din Odessa au fost duse la porci”.
Federația Rusă a declarat primul focar recent de PPA în noiembrie 2007, de-a lungul graniței cu Georgia. Primul caz raportat a fost un mistreț găsit mort într-o văgăună din raionul Șatoi din Cecenia. Din acest focar, boala s-a propagat spre est afectând populațiile de mistreți. Între 2008 și 2010, a apărut o zonă endemică în statele federale din sudul și nordul Caucazului al Rusiei. În această zonă endemică s-a stabilit un ciclu epidemiologic al bolii între mistreți și porcii domestici lăsați liberi. În regiunea Caucazului, porcii domestici sunt tradițional ținuți neînchiși, ceea ce a permis transmiterea PPA prin contact direct între porcii domestici și mistreți în ambele direcții. În trei ani au fost înregistrate 177 de focare în Osetia de Nord, Cecenia, Kabardino-Balkaria, Ținutul Krasnodar și Ținutul Stavropol. Prezența PPA în Federația Rusă a reprezentat cel mai mare pericol pentru Uniunea Europeană și restul Europei, având în vedere numărul mare de porci crescuți în această țară, dimensiunea sa geografică mare, proximitatea și legă­turile comerciale extinse cu Uniunea Europeană. Răspândirea PPA în salturi geografice din prima zonă endemică din Caucaz spre regiunile din nordul Rusiei este considerată ca o consecință a activităților antropogene, cum ar fi importul de carne sau produse din carne infectate, transportul ilegal de porci infectați, hrănirea porcilor cu resturi alimentare contaminate. Potrivit unui bilanț al Rosselhoznadzor, în perioada 2007 – august 2018 în Federația Rusă au fost identificate 1367 focare de pesta porcină africană, din care 828 în popu­lațiile de mistreți și 539 la populațiile de porci domestici, iar în perioada 1.01.2018 - 31.08.2018 au fost identificate 93 de focare, din care 49 în po­pulațiile de mistreți și 40 la populațiile de porci domestici.
Filiera ucraineană
Pesta porcină africană din teritoriile sudice și centrale ale Rusiei a ajuns în regiunile nord-estice ale Ucrainei. Cu toate acestea, primul caz al bolii în Ucraina din regiunea Zaporojie (în iulie 2012), în care 3 din 5 porci dintr-o cocină au murit, a arătat că cauza primului caz de pestă porcină africană pe teritoriul Ucrainei nu au fost mis­treții, ci oamenii, focarul fiind găsit la o distanță considerabilă de zona de răspândire a bolii în Rusia.

Cel de-al doilea focar a fost observat abia în 2014 la un mistreț în regiunea Lugansk din nord-estul Ucrainei, găsit mort pe malul unui râu lângă granița cu Federația Rusă. Se crede că acest focar a fost rezultatul presiunii cinegetice (adică a vânătorii) intensă de lângă graniță. Aici, boala probabil a fost cauzată de pătrunderea în Ucraina a mistreților infectați de pe teritoriul sta­tului vecin, Rusia, în special în regiunile Lugansk, Cernigov și Sumsk. Dovada este că din cele 16 cazuri din 2014 - 12 cazuri au fost înregistrate la mistreți și patru la porcii domestici din sectorul privat. În aprilie 2017, din 208 de cazuri identificate, doar 14% au fost identificate printre mistreți din cauza nu­mărului redus al lor din Ucraina, comparativ cu alte țări europene. Mistreții nu sunt sursa principală de răspândire a virusului pestei porcine africane în Ucraina. Cauza majoră a răspândirii pestei porcine africane este omul. Conform datelor OIE, în perioada 30.07.2012 - 09.03.2018 pe teritoriul Ucrainei au fost identificate 407 focare de pestă porcină africană. Dintre acestea, 318 focare la porcii domestici și 89 la mistreți.
 

În regiunea Odessa au murit sau au fost sacrificați 360.500 de porci, adică 30,5% din numărul total de porci din regiune.
Din acest număr au murit sau au fost sacrificați în gospodăriile cu risc 63.750 porci, dintre care 14.240 au fost îngropați sau arși și 49.510 au fost sacrificați în combinatele de carne, apoi au fost prelucrați termic și folosiți pentru fabricarea de conserve, cârnați fierți și alte produse.