Pescarul de culori

Zgomotul monoton al aparatului de proiectie, gatuit uneori de imperfectiuni ale peliculei, iti patrunde adanc in creier. Simti caldura lampii undeva in ceafa, purificand lumina concentrata de lentila pe panza dinaintea ta. Imaginile se succed cu repeziciune, retina inregistreaza abia culorile violente, formele colturoase, rimele schiopatate ale contururilor. Peste toate se lasa moale cortina, precum curgerea lenesa a sangelui rosu din potir. Privesti alta panza, acelasi scurt-metraj se deruleaza cu repeziciune in fata ta, doar ca acum, culorile se pierd intr-un navod vechi innodat in care ti se agata gandurile. Apoi pescarul isi trage navodul la mal, aruncandu-te pe nisipul ce poarta arsura talpilor lui. Cand inveti sa respiri, incepi sa deslusesti in aerul greu semne mari, culori din vechi icoane, cuvinte parasite dintr-un rit uitat. Pictorul-pescar deseneaza pe nisip semne din burta chitului de care incet incepi sa-ti aduci aminte… Asta simti atunci cand privesti panzele lui Robert Strebeli. Artistul nu picteaza tablouri disparate, ci cadre ale aceluiasi scurt-metraj, fiecare dintre panze chemand inevitabil urmatoarea scena, pregatind-o. Un ciclu al compunerii si descompunerii, al misturii si renasterii: „Constiinta se consuma pe ea insasi inghitindu-se si renascandu-se intr-o spirala perpetua. Pesti artizanali, obiecte de cult, zgrafitate, crosetate la suprafata, compun o filosofie a relativului, a vietii si a mortii, ca un tot unitar al aceluiasi corp al fiintei. Viata si moartea sunt totuna. Albul si Negrul sunt totuna. Pestele inghite si este inghitit la randu-i intr-un ironic ciclu al compunerii si descompunerii universului. Substanta picturii lui Robert Strebeli este nu numai simbol, ci si discursul reiesit din articulatia forma-simbol. In aceasta ordine de lucru, culoarea rosie nu e doar o parte a luminii, este insusi substanta vietii, reiterand esenta, invocand clipa ca unica, fiorul de eternitate. Prin gura deschisa a unui monstru iese o litera necunoscuta, o formula magica, gratioasa si eleganta, un fel de fum subtire, un arabesc ofensiv sfidand formele ingerilor catifelati din lemn moale, taiati parca in scanduri de gard vopsit de pe marginea drumului”, spune Ioan Marchis. Refuzand sa fie „simple ilustratii ale miturilor”, tablourile lui Robert Strebeli se deschid ca „adevarate ferestre spre simplitate, spre infinitul dintr-o singura emotie”. Va invitam sa pasiti in ritmul propus de Robert Strebeli, la expozitia aniversara ce se va vernisa joi, 9 octombrie, ora 18, la sala expozitionala M2 din Piata Millennium. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro