Pescarii versurilor

Cea de-a treia editie a „Taberei Nationale de Literatura si Arte Plastice Archeus 2008” a adunat la Ocolis cei mai priceputi „artisti-pescari”, in cautarea versului si-a capturii mult visate. Se anunta un sezon bun... Pentru zece zile, peste sediul Fundatiei Culturale Archeus, casa alba cu numarul 157A, din Ocolis, Maramures, s-a lasat tacerea. Doar din cand in cand, se mai aude soptit din barba: „Ai un carlig de doispe si-un plumb cat un bob de piper?” In rest, poetii au intins navoade adanci cat umbra merilor din gradina sculptorului. Le scot seara tarziu din miezul pamantului, scuturandu-le deasupra foilor. Abia atunci, in moliciunea alba a hartiei, cuvintele incep sa se zbata, sa lase urme tremuratoare, rascolind sangele poetilor. Si pestii sar dintre ierburile grase ale gradinii cu burtile lor albe ispitind iscalitura grea a penitei ce lasa picuri mari de cerneala intre cuvinte. Valuri mari de pamant negru se rostogolesc, si gradina si merii si casa curg intr-o cascada de cioburi. Abia dupa ce spargi oglinda, abia atunci, incepe poezia... Dar sa recapitulam bland, pare sa spuna Alexandru Vlad: „Maramuresul este in nordul tarii, Ocolisul este (nu admitem corectii si contrazicere) in mijlocul Maramuresului, iar casa cu nr. 157A, casa Marchis si fundatia Archeus, este in mijlocul Ocolisului, care seamana atat de mult cu o litera chinezeasca (pentru oricine vine din afara), incat nu i se poate stabili altfel mijlocul decat dupa faptul ca acolo tocmai se intampla ceva. Curtea e mare si plina de pomi (langa troita cad pere dulci pentru sufletele poetilor pomeniti acolo), casa e mare si plina de obiecte si tablouri, iar sub bolta luminata a casei e terasa cu masa peste care se apleaca (peste coli albe, peste coli scrise, peste carti semnate sau peste pahare – nu le numaram) capetele poetilor si scriitorilor veniti in tabara de vara, se apleaca ochelarii luminosi ai lui Ion Muresan, fruntea aramie a lui Ioan Grosan, se aude vocea plina, viguroasa, a lui Augustin Fratila. Si daca se intimpla ca afara sa ploua si sa scapere fulgere, intre invitati scapara vorbe de duh (uneori ironii), se ridica vocea, coboara si urca iar spre octavele prieteniei, vegheate de barba rubiconda si ingaduinta generoasa a sculptorului Ioan Marchis. Tinerii artisti plastici (Maria Vrabie, Daniel Visovan, Daniel Rosca) sunt frumosi ca statuile pe care le vor ridica nu peste multa vreme, scriitorii folosesc cu dexteritate cuvintele asa cum folosesc artistii culorile, si daca iesi de pe terasa, vezi ca esti in curtea plina de verdeata si cu garduri impletite de la nr.157A si daca mai faci cativa pasi, vezi cum cad perele dulci, ofrande zemoase, si esti deja pe ulitele incalcite ale frumosului Ocolis, in mijlocul de azi al Maramuresului, in nordul tarii si te gandesti: cum ne-am orienta in toate acestea fara arta pe care putini o practica, cativa o iubesc, altii o admira si unii sunt nefericiti ca n-au gasit timp sa-si dea seama ca ea exista?” Pentru zece zile, Ocolisul isi castiga numele pe harta doar prin poezie. Ca o litera chinezeasca, precum un peste albastru scos din pamant. Tabara de Literatura de la Ocolis a reusit in acest an sa readuca versul in cetate, sa se reinventeze pentru a cuprinde in navodul poeziei o prada bogata. E un sezon bun de pescuit... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro