Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Pentru evazionişti, nu există nici milă, nici îndurare
Săptămâna trecută a fost publicată o modificare a Legii privind evaziunea fiscală. Noua lege defineşte ca infracţiune o serie de noi fapte şi majorează sancţiunile pentru evaziune fiscală.
Lupta guvernului cu evazioniştii a trecut de etapa legislativă. Săptămâna trecută, a fost publicată în Monitorul Oficial o modificarea a legii (L50/14.03) privind combaterea evaziunii fiscale. Pe scurt, noua lege încadrează ca infracţiuni o serie de fapte noi şi le sancţionează drastic.
Angajatorii care nu virează la bugetul de stat contribuţiile de asigurări sociale ale angajaţilor nu mai scapă doar cu o amendă. De acum încolo, cei responsabili riscă închisoare de la 1, la 6 ani. De asemenea, salariaţii pentru care nu se plătesc contribuţiile, nu beneficiază de dreptul de a se interna în spital sau pierd bani la pensie. La fel, şi cei care refuză să refacă documentele contabile distruse, vor ajunge la închisoare.
Tot cu închisoare de până la 6 ani vor fi pedepsiţi şi cei care împiedică accesul în birouri sau depozite a echipelor de control sau cei care nu prezintă documentele cerute pentru control de fisc.
Mai mult, evaziunea fiscală de peste 100 de mii de euro se pedepseşte cu 5 ani de închisoare, iar dacă evaziunea depăşeşte 500 de mii de euro, pedeapsa poate ajunge şi la 7 ani.
Prevedere nouă Art. 3.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni, la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control
Prevedere veche Art. 3.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amenda de la 50.000.000 lei, la 300.000.000 lei (…)
Prevedere nouă Art. 4.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an, la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.
Prevedere veche Art. 4.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani sau cu amendă (...)
Prevedere nouă Art. 5.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an, la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Prevedere veche Art. 5.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni, la 3 ani sau cu amendă (...)
Prevedere nouă Art. 6.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an, la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Prevedere veche Art. 6.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an, la 3 ani sau cu amendă (...)
În expunerea de motive a actului normativ, cei 4 senatori iniţiatori arată că statul român are obligaţia de a acţiona ferm în sensul combaterii eficiente a evaziunii fiscale.„România are resurse interne pentru a depăşi criza economică, pentru a plăti pensii şi salarii corecte, pentru a susţine antreprenorii români, pentru a moderniza sistemele naţionale de sănătate şi educaţie, pentru a dezvolta un stat social autentic, capabil să ofere şanse reale la un trăi decent pentru toţi cetăţenii români care muncesc cinstit”.
Reglementările prevăd şi majorarea pedepselor în cazul prejudiciilor financiare. Astfel, dacă se produce un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani. Până acum, limita a fost de 2 ani.
În cazul prejudiciilor mai mari de 500.000 euro, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani. Până acum, limita a fost de 3 ani.