Curs valutar
Euro
4.5680 RON
Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc
1.4823 RON
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
bonta emese pe 29.02.2024 la 09:22
Domnilor ziaristi, sunteti intr-o grava eroare din nou, sunt in muzeu de pe vremea lui Ceausescu, domnul Alexa
G. Buju pe 16.01.2024 la 01:04
Felicitari lui !
Bun si de cinste Morosan !!
De mirare e ca polutucii din acelashhh aluat moroseni nu fac
Pompiliu Barbu pe 14.11.2023 la 16:08
Un om deosebit! De ar face fiecare roman pe sfert din ce a facut acest om Romania ar fi departe!
Nelu Botiș pe 29.09.2023 la 14:27
1. Stimate domnule Teremtus, cu tot respectul, vreau sa va comunic faptul ca Bonta Emese nu va respecta.
2.
Luni , 4 Iulie , 2005
Pentru el, prietenul meu, Florin
Instructiuni de utilizare:
1. A nu se citi de cei care urasc PSD
2. A nu se crede ca liderii politici locali care se dau de Dreapta chiar sunt de Dreapta
3. Produs extrem de toxic! A nu se consuma de cei care nu cred in Prietenie
Sper ca n-o sa-mi spuneti ca viata-i nedreapta, o stiu. Copii care se nasc cu malformatii sau se imbolnavesc, accidente stupide, cu ghivece ce cad de la etaj, minti sclipitoare porcindu-se de la snitelul din vodca, sentinte nedrepte, decise de constiinta constipata a unui judecator, miliarde topite prin inginerii evidente pentru oricine, reprezentarea in Parlament de tristele figuri, bascalia si bataia de joc din sedintele Consiliului Judetean, hei-rup-ismul si cautarea afacerii personale ideale din Consiliul Local, mustata de pe chelia indivizilor ce se pretind ziaristi pentru a pune gheara in gatul firmelor, nota 7 din teza copiilor vostri, cand ei ar fi meritat 9.
Pe langa toate astea (si multe altele), mie unuia mi se pare nedrept ca un om ca Florin Tataru sa fie indepartat de la CAS Maramures, cu bocancii tropotind prin orice prevedere legala, numai pentru a i se face loc unui sustinut politic. „Pai, nu ne miram, e prietenul tau”, veti spune, adevar care-mi da prilejul de a mai sta de vorba cateva randuri.
Citeam intr-o analiza media ca marile institutii de presa din lumea libera nu se sfiesc sa-si expuna deschis sustinerea pentru un partid sau candidat, ca semn de normalitate. In mascarada noastra de societate, in care „virtuosul” e cu mana pana-n cot la banii publici sau „neprihanita” adolescenta face sex oral in spatele discotecii, asa ceva e de neimaginat. Iar daca noi intre noi, ziaristii, ne stim foarte bine simpatiile, a ni le declara politic-editorial pare o utopie ce fuge cat o tin picioarele, pe motiv ce tine de tamaia din pixurile noastre.
Florin nu este doar prietenul meu. Altfel spus, ca sa intelegeti, este o onoare pentru mine sa-i fiu prieten. Singura lui vina este ca e pesedist. Da? Atunci vin si spun raspicat ca pentru mine, un om de Dreapta, este o onoare sa fiu prieten cu Relu Iancu sau Dan Mihalache – te pomenesti ca le fac si probleme - (as putea fi prieten si cu Mitica Matei, suntem compatibili, da’ unchiu’ e mereu plecat). N-as putea fi prieten cu Mircea Man – n-are onoare, cu Hoban – s-a schimbat prea mult, cu Achim – e un povestitor, cu Stroe – e un smecher-lipitoare, cu Radu Micle – e prea sarpe, cu „Zgarciomanel” Kovacs – e fatarnic. As fi putut sa fiu prieten cu primarul Anghel, dar umbra sa actuala este a unui singuratic si asa va ramane.
Florin, fostul meu coleg din liceu, a fost invins de un sistem ce nu tine cont de performante, de normalitate, de Lege. Albastrii decapiteaza portocaliii, portocaliii decapiteaza albastrii, e o nebunie ce nu se va opri niciodata, nici macar in cazul celor ce-si fac treaba. Si, pana la urma, e vorba de o onoare a schimbarii, ce presupune ca nu-ti pui bocancul cu tinte pentru a lovi in tampla cu un fax, la ora 9 seara, si nici nu-l umilesti ca pe un gestionar de aprozar.
Sper ca dusmanii care i-au trimis pe cap controale, anonime, amenintari, „presarii” care si-au pus dintii pe umile rugaminti transformate in molari de ura, plus „prietenii” mei care-si freaca acum mainile de bucurie, sunt linistiti. Ne vom mai intalni, iar asta nu e un avertisment, ci de-a dreptul o amenintare.
Sa nu credeti ca nu-mi dau seama de implicatiile acestei sustineri, dar refuz sa-mi privesc prietenul ca pe un ciumat doar pentru ca este pesedist, in schimbul satisfactiei unor lepre ce se considera de Dreapta.
Florin, prietenul meu din PSD, omul cu care m-am certat in zeci sau sute de discutii pe teme politice, care nu si-a permis, din respect, sa ma influenteze vreodata, ramane tanarul peiorativ „pesedist”, scuipat de adversarii sai politici. Oamenii ca el, oamenii generatiei sale (noastre), pesedisti, liberali sau populari, vor conduce Romania de maine.
Florine, te vei intoarce intr-o zi!
de Dan PARCALAB
Comentariile celorlalți
Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.
Comentează acest articol
Adaugă un comentariu la acest articol.