Pentagonul, intre tata si fiu

Desemnarea lui Robert Gates (63 de ani), facuta recent de presedintele american George W. Bush, in postul de secretar al apararii, succedandu-i astfel lui Donald Rumsfeld in fruntea Pentagonului, poate fi considerata o victorie tardiva a lui George Bush tatal. Acesta il dispretuia de mult pe Rumsfeld, zvonindu-se chiar ca fiul il angajase pe acesta in urma cu sase ani ca sa-i dovedeasca tatalui sau ca este independent, noteaza Fred Kaplan, in revista americana Slate, citata de Rompres. Desi Gates si Rumsfeld au fost colegi la Casa Alba, incepand cu mijlocul anilor ‘70, in timpul presedintiei lui Gerald Ford, cei doi erau cat se poate de diferiti. Acesta este motivul pentru care, cu putin inainte de dezastrul electoral de acum trei saptamani, presedintele l-a inlocuit pe unul cu celalalt. Cine este Robert Gates? Rumsfeld a fost dintotdeauna un ex-combatant extrem de dur, agresiv, dominator, cu accente ideologice. De altfel, Henry Kissinger l-a numit odata pe acesta cel mai crud om pe care l-a intalnit, calificativ care da de gandit daca se are in vedere ca Henry Kissinger s-a intalnit cu unii din cei mai cruzi oameni ai secolului al XX-lea. Gates pare intr-o mai mare masura tipul omului provenit din mediul academic, profesionist, pretentios si nepartizan, astfel incat, daca presedintele Bush cauta un personaj necontroversat, pentru a calma nervii, a aplana disputele birocratice si a restabili credibilitatea pe Colina Capitoliului, el nu ar fi putut gasi un om mai potrivit decat Robert Gates. Atunci cand George H.W. Bush l-a propus pe Gates in postul de director al CIA, in 1991, demersul presedintelui era unul de incredere totala. Predecesorul acestuia, Ronald Reagan, incercase sa faca acelasi lucru cu patru ani in urma, in 1987, dupa ce William Casey fusese doborat de o tumoare pe creier. La acel moment, Gates a trebuit sa-si retraga insa candidatura la importanta functie, din cauza semnelor de intrebare ridicate in legatura cu rolul sau si al Agentiei Centrale de Informatii in scandalul privind vanzarile secrete de arme americane catre Iran, pentru a obtine sumele necesare finantarii indirecte a miscarii „Contra” din Nicaragua, care se opunea presedintelui sandinist Daniel Ortega. Desi Gates fusese seful de personal al lui Casey si director adjunct, el nu impartasea entuziasmul sefului sau pentru „contras” si pentru razboiul acestora impotriva sandinistilor, considerand acest razboi o diversiune care abatea atentia de la probleme mai importante. Era ironic. Gates, care incepuse sa lucreze la CIA in anul 1966 in calitate de analist in informatii, a urcat apoi, treptat, spre cea mai inalta functie, fiind primul director al Agentiei care trecuse prin toate etapele ierarhice. Atunci cand Bush tatal a devenit presedinte in 1989, el l-a adus la Casa Alba pe Gates, in calitate de adjunct al consilierului pe probleme de securitate nationala, subordonat lui Brent Scowcroft, iar cand postul de director al CIA a devenit vacant, doi ani mai tarziu, presedintele l-a numit pe Gates, si de data asta el a fost acceptat, conducand CIA din noiembrie 1991 pana in ianuarie 1993. Pe parcursul carierei sale la Washington, Gates s-a remarcat prin discretie, servind sub 4 presedinti, in Administratii republicane si democrate. In lumea serviciilor de informatii, Gates este perceput drept o persoana profesionista, competenta, lipsita de inclinatii ideologice, entuziasta si serioasa. Toate aceste caracteristici ne facem sa credem ca Bush a cautat pentru acest post o persoana concilianta, care „sa nu umble cu nasul pe sus”, noteaza Kaplan. Schimbari masive la Pentagon Ce va face Gates in noua sa calitate? Pe moment este greu de spus. Cu toate acestea, exista trei indicii care ar putea sugera ca el nu va avea doar sarcina unui „purtator de grija” in cadrul mandatului sau la Pentagon. In primul rand, Gates a fost presat de presedintele Bush sa accepte postul de director al Agentiei Nationale de Informatii - United States Director of National Intelligence (DNI) - atunci cand acest post a fost creat anul trecut. Gates a intors pe toate partile oferta lui Bush timp de doua saptamani, insa intr-un final a refuzat-o, in parte pentru ca nu a dorit sa se intoarca la Washington in conditiile in care postul respectiv i-ar fi oferit prea putina autoritate pentru a elabora politici. E clar ca acum, odata cu acest post oferit la Pentagon, Gates nu l-a acceptat decat in conditiile in care i s-au dat asigurari ca va putea face schimbari masive. In al doilea rand, nu trebuie uitat ca Gates a participat la dezbaterile bipartizane privind Irakul, in calitate de membru al grupului de studiu asupra Irakului (Irak Study Group), prezidat de fostul secretar de stat James Baker. Unele din persoanele care au participat la dezbateri sustin ca Gates, ca de altfel aproape toti membrii grupului, era extrem de constient ca politica americana in Irak e un dezastru. De altfel, presedintele Bush a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca se va intalni cu grupul lui Baker la inceputul saptamanii viitoare. De data aceasta, avand in vedere ca un membru al boardului conduce Pentagonul, recomandarile grupului vor avea o mai mare sansa de a fi adoptate. In al treilea rand, plecarea lui Rumsfeld ar putea trimite un semnal important pentru cariera lui Dick Cheney. Cheney si Rumsfeld au fost prieteni si aliati incepand cu mijlocul anilor ‘70, atunci cand cei doi au lucrat impreuna la Casa Alba in timpul Administratiilor Nixon si Ford. Intrebarea privind cum va reusi Gates sa gestioneze luptele interne din cadrul Administratiei este una din cele mai interesante pentru urmatorii doi ani, conchide Kaplan. Slate