Pe aici nu se trece!

Din întreaga istorie românească a primului război mondial, victoriile de la Mărăşti şi Mărăşeşti din vara lui 1917 sunt invocate cel mai des. După ofensiva de la Mărăşti de la jumătatea lui iulie, pe 6 august forţele româno-ruse resping un puternic atac al trupelor germane şi austro-ungare la Mărăşeşti. În zilele următoare, pe Valea Oituzului, soldaţii inamici reuşesc un mic avans, dar pe ansamblu, armata română a rezistat cu o îndârjire impresionantă. Puterile Centrale nu au reuşit să spargă frontul, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina şi Polonia. Statul român, redus la acel moment doar la Moldova, a supravieţuit.

După victoria românilor la Mărăşti, germanii în­cearcă străpungerea fron­tului atât în zona Oituz, cât şi, concomitent, printr-un atac în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de Focşani, având ca punct strategic Mărăşeşti). Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi creat premisele câştigării războiului în est.
Descriere
Confruntările cunoscute generic ca fiind „bătălia de la Mărăşeşti” s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de c. 35 km, întreaga fâşie a frontului având c. 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării). Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.
Prima etapă
Bătălia a cunoscut trei faze importante. În prima fază (24 iulie/6 august – 30 iulie/12 august 1917), Corpul I rezervă german a atacat Divizia 34 infanterie rusă, care a cedat frontul pe o adâncime de 3 km şi o lungime de 10 km. Intrarea în luptă a Diviziei 5 infanterie română a zădărnicit încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la Ciuşlea şi Movileni. În aceste condiţii, comandantul trupelor ina­mice, feldmareşalul August von Mackensen, schimbă direcţia atacului în sectorul Moara Albă - Doaga, forţând trupele româno-ruse să se retragă c. 2 km şi să abandoneze satul Doaga. În noaptea de 25 iulie/7 august – 26 iulie/8 august 1917 au intrat în dispozitiv Diviziile 71 infanterie rusă, 9 infanterie şi 14 infanterie române, pentru a acoperi golul lăsat de Divizia 34 rusă, decimată aproape complet.
În după-amiaza zilei de 28 iulie/10 august a avut loc o contralovitură pentru lichidarea intrândului realizat de inamic între comunicaţia Foc­şani-Mărăşeşti şi Siret. La ea au participat diviziile 5 şi 9 infanterie române, care au atacat frontal, şi 13 şi 71 infanterie ruse, care au acţionat la flancul de Vest. Confruntarea a fost sângeroasă, iar trupele româno-ruse nu şi-au realizat obiectivele, satul Doaga neputând fi cucerit. În acest context apar neînţelegeri între comandanţii trupelor române şi ruse, gen. Constantin C. Cristescu, res­pectiv, gen. Aleksandr I. Ragoza, cu privire la desfăşurarea opera­ţiunilor (29 iulie/11 august). Comandantul român, care dorea o acţiune ofensivă, este înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu.
Totodată, este creat un comandament unic româno-rus, pus sub comanda generalului Ragoza. În ultimele două zile ale celei dintâi etape a avut loc o reducere a inten­sităţii luptelor şi o reorganizare a trupelor române şi ruse.
A doua etapă
În a doua fază a bătăliei (31 iulie/13 august – 6/19 august), inamicul a ata­cat în zona Panciu, forţând unităţile ruse din zonă să se retragă cu c. 6 km. Gen. Ragoza a ordonat ulterior ca marile unităţi române din zonă să se retragă şi ele pe linia noului front de apărare organizat de trupele ruse, ceea ce implica, între altele, şi cedarea localităţii Mărăşeşti. Gen. Grigorescu s-a opus vehement acestei măsuri, dorind ca trupele române să nu-şi părăsească poziţiile. Noua criză de comandament a fost rezolvată de această dată prin demiterea gen. Ragoza şi preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către gen. Eremia Grigorescu.
În ziua de 1/14 august, Mackensen a atacat cu o grupare puternică flancul drept al dispozitivului româno-rus, în fâşia Corpului 18 armată rus, pentru a ameninţa flancul stâng al Armatei II române, angajată în bătălia de la Oituz. Inamicul a înaintat câţiva km în zona Chicera (2 km nord de Panciu), ceea ce a creat pericolul străpungerii aliniamentului de apărare. Contraatacul puternic al Diviziei 10 infanterie română, aflat în spatele trupelor ruse, a salvat o situaţie care putea deveni extrem de periculoasă. Concomitent, grupul german condus de gen. von Morgen a atacat poziţiile române din pădurea Prisaca, cele care protejau podul de la Cosmeşti, forţând trupele române să se retragă şi să dinamiteze podul.
După două zile de acalmie relativă (4/17 – 5/18 august), a avut loc ata­cul general al trupelor inamice (6/19 august 1917), care poate fi considerat apogeul bătăliei de la Mărăşeşti. Grupul de atac german, comandat de gen. von Morgen, compus din 5 divizii de infanterie, a lovit în segmentul de front cuprins între Panciu şi Mărăşeşti, apărat de diviziile ro­mâne. Cea mai intensă confruntare a fost în zona pădurii Răzoare, unde s-au dus lupte grele pentru cota 100, care domina zona şi asigura stă­pânirea ultimei terase spre Siret. Aici, compania de mitraliere con­dusă de Grigore Ignat, care a rezistat până la ultimul om, a întârziat înaintarea inamicului, în timp ce marile unităţi române au rezis­tat tuturor atacurilor.
Totodată, pentru lichidarea inamicului pătruns, gen. Ion Popescu a organizat un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă, cu mari pierderi.
A treia etapă
A treia etapă (7/20 august – 21 august/3 septembrie) s-a caracterizat prin slăbirea considerabilă a intensităţii confruntării, inamicul făcând un ultim efort ofensiv pentru îmbunătăţirea poziţiilor, în zona Varniţa-Muncelu.
Consecinţe
Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile, între care 15 au fost de luptă şi 13 de acalmie relativă. Datele tehnice confirmă amploarea deosebită a confruntării. Armata I română a pierdut 27.410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei (între aceştia, 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi). Armata IV rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la c. 25.650 de oameni, între care 7.083 morţi, 10.400 răniţi şi 8.167 dispăruţi. De cealaltă parte, Armata IX germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60.000 – 65.000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi).
Prin rezistenţa viguroasă a trupelor româno-ruse la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate Ro­mâ­nia din război. Totodată, statul român îşi continua existenţa, la fel şi speranţa românilor într-un dezno­dământ favorabil al războiului.

 

Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat în trei etape, din 24 iulie/6 august până în 21 august/3 septembrie 1917, pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km şi a fost cea mai importantă confruntare miliară de pe frontul român din vara anului 1917. Forţele care s-au opus în timpul luptelor au fost semnificative: pe de o parte, Armata IV rusă – compusă 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii – şi Armata I română – alcătuită din şase divizii, printre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, iar de partea Puterilor Centrale, Armata IX germană (general de infanterie Johannes von Eben) – formată din 174 de batalioane, 16 de escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti ş.a.

La sfârşitul războiului, generalul Kurt von Morgen, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri, în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta”. În imaginarul românesc, bătălia rămâne o piatră de hotar a istoriei pentru eroismul de care au dat dovadă soldaţii români, remarcându-se atât căpitanul Grigore Ignat şi generalul Eremia Grigorescu, precum şi eroina de la Mărăşeşti, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.
Bătălia de la Mărăşeşti a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă, iar 13 de acalmie relativă. În timpul confruntărilor, Armata I română a pierdut 27.410 oameni – anume 16% din efectivul trupelor române la începutul luptelor – dintre care 5.125 de morţi, 9.818 de dispăruţi şi 12.467 de răniţi. Armata IV rusă a suferit şi ea pierderi umane semnificative, aproximate la 25.650 de oameni – 7.083 de morţi, 10.400 de răniţi şi 8.167 de dispăruţi. În tabăra germană, Armata IX a totalizat un număr cuprins între 60.000-65.000 de oameni morţi, răniţi şi dispăruţi.
 

Bibliografie
• George Marcu (coord.), „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
• http://enciclopediaromaniei.ro