Pasiune transformata in arta

Vrea sa promoveze copiii extraordinari ai Maramuresului, sa faca un muzeu al traditiilor locului si sa transmita mai departe arta restaurarii in tehnica veche. Desi a trait si a muncit multa vreme in afara tarii, proiectele de viitor ale Liviei Piso privesc Maramuresul. Sigheteanca Livia Piso este fiica pr. prof. dr. Alexandru Filipascu, autorul primei istorii a Maramuresului. Eleva de nota 10, si-a dezamagit o parte din profesorii care o vedeau chimista si inginera, cand a ales sa-si urmeze pasiunea pentru pictura. A studiat pictura in Cluj si apoi scenografia la Bucuresti. In paralel s-a pregatit intens pentru activitatea de restaurator. Rezultatul: spectacole de succes pe mari scene ale Europei si mii de picturi restaurate. Reporter: Cand a inceput pasiunea dumneavoastra pentru artele plastice? Livia Piso: Dragostea de arta a inceput inca din liceu, din clasa a cincea de liceu, am facut parte dintr-un cerc de pictura. Am avut o profesoara eminenta, care a fost o pictorita celebra de Baia Mare, dar nu s-a mai vorbit despre ea. Totusi, ea a stiu sa ne inspire dragostea pentru pictura. Era logodnica pictorului italian Tasso Marchini. Ei au fost importanti in scoala de pictura din Baia Mare, asta cu ani in urma. Profesoara mea, vazand ca am putin talent, s-a ocupat de mine in mod special si pot sa spun ca am reusit sa intru la facultate la Cluj si sa fac trei ani de facultate generala, dupa care am plecat la Bucuresti la specializare, scenografie. Pe langa studiul de arte plastice si de scenografie, m-a atras foarte mult restaurarea. Am restaurat, cred, cel putin 2000 de icoane. Rep: Dincolo de munca de restaurator au existat momente de creatie proprie? L.P.: Am creat si eu, am pictat iconostasul parohiei greco-catolice din München si am pictat cele doua icoane imparatesti si un triptic, „Intrarea in Ierusalim” si „Coborarea in Iad” pentru parohia ortodoxa din Freiburg. In Germania am lucrat ca scenografa, la televizune si la teatre. Rep.: A fost dificil sa va impuneti in strainatate pe domeniul in care v-ati specializat? L.P.: Eu am plecat din Romania ca scenografa si intamplarea a vrut sa se faca un film pe care am si luat noi un premiu, un premiu de opera televizata, in 1977. Si am lucrat mult in Germania, fiindca sotul meu era angajat mult in strainatate si am stat acolo un timp. In paralel, m-am ocupat de restaurare pentru ca mi-a placut. Am fost foarte pasionata sa descopar cum lucrau vechii maestri si am invatat si vechea tehnica. Asa am lucrat iconostasul de la München si icoanele de la Freiburg, in vechea tehnica. Am facut si pentru Ordinul „Vasile cel Mare” patru icoane imparatesti. Era, pe atunci, staret al Ordinului „Vasile cel Mare” din Romania parintele Prundus. Una dintre aceste icoane am donat-o Universitatii din Cluj, sa o trimita Papei cu ocazia acordarii titlului de Doctor Honoris Causa. Icoana a fost dusa la Roma si eu m-am oferit sa fac alta icoana in schimb. Este o icoana ce reprezinta martirii bisericii catolice. Rep.: De unde aplecarea spre pictura religioasa? L.P.: Am fost crescuta foarte religios, tatal meu a studiat la Roma si si-a dat doctoratul in teologie la Lemberg. La noi in casa s-a trait o viata crestina si am fost crescuta in acest spirit. Asa s-a dezvoltat viata mea si Dumnezeu ma ajuta in toate intemperiile. Acum avem probleme la Borsa, eu am mostenit un unchi, avocatul Gavrila Iuga. Acest unchi al nostru a fost la Conferinta de pace de la Versailles, specialist in problemele Maramuresului, a fost prefect in Maramures, pe urma si-a dat demisia din Partidul National Taranist; el a fost seful filialei judetene si si-a dat demisia, pentru ca s-a proiectat o afacere care ar fi taiat padurile Maramuresului si atunci el si-a dat demisia din acest partid in 1931 si a condus alaturi de unchiul meu, Vasile Filipciuc, un proces cu baronul Groedel care era autorul acestui jaf national. L-au castigat la Curtea de Casatie si au salvat padurile Maramuresului. Rep.: Dintre marii maestri ai artei, aveti vreun favorit? L.V.: Am mai multi. L-am iubit totdeauna pe Michelangelo, desi el e mai mult sculptor. Eu am avut marele noroc sa fiu cumnata cu sculptorul Romul Ladea, profesor de sculptura la Universitatea din Cluj si cu sotia lui, Lucia Piso, sora sotului meu, care a fost o pictorita exceptionala si sub indicatiile lor m-am dezvoltat si eu, am invatat foarte multe. Toti marii maestri imi sunt apropiati si le admir munca si stradania. Pe vremuri, trebuia sa iti insusesti bine meseria ca sa poti realiza ceva veritabil. Rep.: Va mai amintiti de prima lucrare mare din strainatate? L.P.: Cand am facut prima lucrare la Televiziunea Bavareza, a trebuit sa sculptez singura un postament pentru opera „Niobe”, cu texte din autorii greci. Scenografia consta intr-un platou cu nisip rosu, in mijlocul caruia era o sculptura cu cei 14 copii ai lui Niobe, care, omoriti de zei, s-au pietrificat. Si cum nu aveau destui bani ca sa faca aceasta lucrare, m-am oferit eu sa o fac. Am facut o macheta mica, am prezentat-o si apoi am pus-o in aplicare. A iesit excelent si pentru ca am avut concursul tuturor angajatilor. Am ajuns asa departe, incat dupa aceea am fost angajata sa fac o sala de rococo pentru „Der Rosenkavalier” si, cand am proiectat sala, i-am spus maestrului arhitect ca nu stiu precis grosimea usilor, ca trebuia sa ma asigur ca nu intra lumina cand se deschideau usile. A venit apoi si mi-a spus ca am gresit un singur cetimetru, dar ca pentru ei a fost ceva extraordinar. Eu m-am pregatit foarte bine pentru aceasta meserie si mi-a placut. Am lucrat dupa 1990 si la Opera din Cluj, unde sotul meu a fost director un an si jumatate. Am facut in perioada aceea, cand la Bucuresti se facea un singur spectacol, trei premiere la Cluj si au avut mare succes. Am primit apoi de la Ministerul Culturii din Austria un premiu special in bani, in valoare de 100.000 silingi, pe care l-am cedat Operei din Cluj, pentru Rapirea din Serai si Liliacul, fiindca erau compozitori germani. De atunci mi-am intrerupt activitatea, pentru ca trebuie sa umblu dupa recuperarea averii unchiului meu, care a lasat un legat, sa fac un muzeu al nobililor maramureseni, sa fac cateva scoli, special pentru copiii dotati din Maramures si un muzeu de traditie maramureseana. Astept acuma sa mi se restituie locurile unde pot sa fac toate acestea. Adriana SZABO adriana@gazetademaramures.ro