PASCALE

* Locul din care se naste Lumina - Minunea Focului Sfant

* Calvarul Mantuitorului si Invierea
Iisus, Adevarul si Viata

* O cutremuratoare si adevarata poveste despre
Camasa lui Hristos

* Locul din care se naste Lumina - Minunea Focului Sfant

Ierusalim. Prima duminica fara luna plina dupa echinoctiul de primavara. Crestinii ortodocsi sarbatoresc Pastele, Invierea lui Iisus Hristos. Catedralele zidite de cruciati, cu porti cat inaltimea unui pitic saltimbanc, special construite asa pentru ca arabii sa nu intre calare in altare, gem de rugaciuni. Focul divin se naste din piatra mormantului lui Iisus Hristos. Singura minune crestina care se repeta, an de an, de doua mii de ani incoace. O minune recunoscuta de musulmani si de evrei, deopotriva. Sambata Sfanta, inaintea Dumnicii Invierii Luminate. Crestinii rasariteni se aduna in grupuri compacte in fata bisericii Sfantului Mormant din Ierusalim. Asteptarea va aduce cu sine Invierea si Minunea care certifica actul reinnoirii lumii. Acesta este adevaratul An Nou. Nu exista nici un inceput fara Inviere. Nu exista viata fara Lumina. Minunea ”Focului Sfant” este recunoscuta drept cea mai mare minune a Ortodoxiei de la Invierea lui Iisus incoace. Este pecetea a ceea ce s-a petrecut, in timpul istoric, acum doua mii de ani. Focul Sfant apare in grota Mormantului in fiecare an, la aceeasi data, in acelasi mod si in acelasi loc. Nici o alta minune nu s-a intamplat cu atata regularitate si pe o perioada atat de indelungata de timp. Unele surse crestine scrise o mentioneaza inca din secolul VIII d.Hr. Locul unde apare Focul, Biserica Sfantului Mormant, este enigmatic. Teologi, istorici si arheologi cred ca biserica ar contine atat Golgota (micul deal pe care a fost rastignit Iisus), cat si mormantul scobit in roca in care a fost depus trupul neinsufletit al lui Hristos. Biserica reuneste astfel locul mortii si locul Invierii. De cand Constantin cel Mare a construit Biserica Sfantului Mormant, la mijlocul secolului IV, aceasta a fost distrusa de mai multe ori. Cruciatii burgunzi si valoni au reconstruit biserica ce se poate vedea in prezent.

Minunea in izvoarele istorice

Despre Focul Sfant au scris monahii ortodocsi de la Muntele Athos pana in inima Rusiei. Un anume monah rus Daniel a relatat in jurnalul sau de calatorie la locurile sfinte, intre anii 1106 si 1107, intr-o maniera detaliata, minunea ”Luminii Sfinte” de la Ierusalim si ceremoniile care o insotesc. Monahul Daniel descrie cum Patriarhul Ierusalimului se duce in biserica Mormantului cu doua lumanari stinse. Acesta ingenuncheaza in fata pietrei unde Iisus Hristos a fost pus dupa moarte si rosteste anumite rugaciuni, pastrate in secret din timpul apostolilor. Dupa aceasta se intampla minunea. Lumina tasneste din piatra si are culoarea albastra, nedefinita. Lumina nu arde, poate fi tinuta in mana. Dupa putin timp, capata calitati fizice si aprinde candelele si cele doua lumanari ale Patriarhului. Lumina aceasta este denumita ”Foc Sfant” si mai apoi se raspandeste la credinciosii prezenti in Biserica. Slujbele ce incadreaza ”minunea Focului Sfant” sunt cele mai vechi ritualuri crestine, fiind pastrate intr-o forma nealterata. Incepand cu secolul IV d.Hr si pana in timpul nostru exista surse care ii descriu forta coplesitoare. Crestinii arabi canta cu voce tare cantece traditionale. Cantecele dateaza din timpul ocupatiei Ierusalimului de catre armatele turce, in secolul al XIII-lea. In acele vremuri, crestinii nu aveau voie sa-si intoneze imnurile decat in biserici. Versurile sunt acompaniate de lovituri puternice de tobe. Tobosarii stau pe umerii altora, care danseaza nebuneste in jurul Bisericii Mormantului. Un spectacol care nu seamana cu nici o practica crestina rasariteana. In jurul orelor 13.00, dansurile si cantecele inceteaza si se instaleaza linistea. O delegatie evreiasca, formata din membri ai autoritatilor locale din Ierusalim, vine si sigileaza capela Mormantului. Asa cum acum doua mii de ani, evreii i-au fortat pe soldatii romani sa acopere usa mormantului lui Iisus cu o lespede de piatra. Inainte de a sigila usa, obisnuiesc sa intre in Mormant pentru a controla daca exista surse de foc.

Ceremonia

Dupa ce Mormantul a fost controlat si sigilat, toata Biserica intoneaza imnul cel mai cunoscut al Ortodoxiei, ”Kyrie Eleison” (Doamne, miluieste!). Patriarhul apare insotit de o procesiune numeroasa. El inconjoara Mormantul de trei ori. In tot acest timp, Patriarhul nu este imbracat in odajdiile liturgice. Poarta doar un vesmant alb, de in. Este semnul umilintei in fata Atotputerniciei lui Dumnezeu. Luminile artificiale sunt stinse in totalitate, astfel incat Biserica este invaluita in intuneric. Respectand traditia, Patriarhul intra in capela Sfantului Mormant avand in maini doua lumanari.

Minunea

Patriarhul paseste prin intuneric in camera interioara, unde se asaza in genunchi. Aici rosteste rugaciunile transmise de-a lungul secolelor. Dupa aceea, asteapta. In mod obisnuit, focul apare imediat dupa rugaciunile ce si-au luat zborul spre cer. Din mijlocul pietrei, relateaza Patriarhul, piatra pe care a fost asezat Iisus Hristos, izvoraste o lumina nedefinita, cu o tenta albastrie. Culoarea se poate modifica rapid. Nu poate fi descrisa in cuvinte. Focul Sfant nu arde in primele minute. El rasare din piatra ca ceata. Piatra pare a fi acoperita de un nor, dar este lumina necreata. Lumina se comporta in mod diferit de la an la an. Uneori invaluie doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul. Credinciosii de afara vad Mormantul cuprins de lumina. Focul are o consistenta diferita de lumina focului care arde in candela. Dupa ce patriarhul Ierusalimului a primit Focul, el iese si il transmite, dupa o regula veche de sute de ani, intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt, dupa aceea tuturor credinciosilor din biserica.

Sensul mistic al Luminii

Episcopii ortodocsi considera ca aparitia Sfantului Foc este aproape un sacrament, o Taina comparabila cu Prefacerea painii si a vinului in Sfantul Trup al lui Iisus Hristos. Numai ca intr-un sens invers. Focul Sfant, necreat, se transforma mai apoi in element fizic. Realitatea Focului face Invierea lui Iisus Hristos prezenta, atat de aproape de noi, ca si cum s-ar fi intamplat doar de curand. Cine traieste indeaproape minunea aprinderii lumanarilor, spontan uneori, sau vede Lumina albastra din Mormant, paraseste Ierusalimul total transformat. In tarile protestante, Minunea este aproape necunoscuta. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca, in ”traditia crestina” de dupa Luther, nu exista o dimensiune a Minunii. Desi Traditia catolica inregistreaza un interes foarte ridicat pentru minuni, Sfantul Foc de la Ierusalim nu este receptat ca o minune a Bisericii Crestine. Se pare ca vinovata de aceasta situatie este politica bisericeasca ortodoxa. Bisericile Ortodoxe isi rezerva dreptul de a participa singure la ceremoniile ce incadreaza Minunea. Pastele Ortodox se celebreaza fara prezenta autoritatilor Bisericii Catolice. Acest indiciu, subiectiv, este receptat de anumiti ortodocsi ca fiind dovada faptului ca Biserica Ortodoxa este singura Biserica legitima a lui Hristos pe Pamant.

Inselaciune?

Exista, de asemenea, un curent de opinie care sustine ca ceremonia Focului Sfant nu e decat o inselaciune bine pusa la punct in ultimele sute de ani si un mijloc de propaganda ortodoxa. Opinia publica din Orientul Mijlociu crede ca Patriarhul detine o sursa secreta de foc in interiorul Mormantului. Probabil o substanta usor inflamabila din uleiuri volatile, care se aprinde la o simpla scanteie a lovirii a doua pietre sau a chibriturilor. Totusi, minunea s-a produs si acum cateva sute de ani, pe cand aprinderea unui foc dura minute bune, neexistand surse de foc usor de manipulat. Cel mai puternic argument impotriva acuzelor de inselaciune nu sunt nici sursele istorice si nici controlul autoritatilor israelite facut an de an. Scepticii trebuie sa ia in considerare miile de declaratii, independente, furnizate de pelerini ale caror lumanari s-au aprins spontan, inainte ca Patriarhul sa iasa din incaperea Mormantului.

Credinta precede minunea

Arhiepiscopul Tiberias Alexios marturisea, referitor la Minunea Focului Sfant, raspunzand acuzelor de inselaciune, urmatoarele: ”Minunea nu a fost niciodata filmata si probabil ca nu va fi niciodata filmata. Minunile nu pot fi dovedite. Credinta este necesara pentru ca minunea sa aduca roade in viata unei persoane si fara aceasta credinta nu exista, in sens strict, nici o minune. Adevarata minune in traditia ortodoxa are doar un scop: sa impartaseasca Duhul lui Dumnezeu in creatie, iar Dumnezeu nu isi poate impartasi Duhul fara ajutorul credintei creaturilor sale. Nu poate exista minune fara credinta.”

Silviu MANASTIRE



* Calvarul Mantuitorului si Invierea
Iisus, Adevarul si Viata

Acum mai bine de 2.000 de ani, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant pentru a mantui “ceea ce era pierdut”. Omenirea. A fost calea prin care Dumnezeu si-a aratat dragostea Sa fata de noi, trimitandu-si Fiul sa sufere si sa moara pentru pacatele noastre. “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe unicul Sau Fiu, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan 3, 16) Si neamul omenesc a fost salvat. Ramane ca fiecare dintre noi sa apreciem acest Sfant Sacrificiu. Dintre toate subiectele care ii preocupa azi pe crestini, nici unul nu este atat de important si de aproape de inima lor ca amintirea mortii si Invierii Domnului Iisus Hristos. Nici un timp nu este respectat cu mai multa reverenta ca Saptamana Patimilor, incepand cu ungerea capului si picioarelor Domnului de catre Maria Magdalena si pana la moartea si Invierea Sa. Multi crestini nu se rezuma la a celebra doar momentul Invierii, ci cu piosenie petrec o saptamana de profunde meditatii asupra evenimentelor care au avut loc acum aproape 2000 de ani.

Fenomenul este prea amplu pentru a se putea trata intr-un spatiu atit de restrans. De aceea ne propunem sa calatorim alaturi de Mantuitor in ultimele 24 de ore ale vietii Sale pamantene. ”Seara, Iisus a sezut la masa cu cei 12 ucenici ai Sai” (Matei 26, 20). Dupa Cina cea de Taina, Domnul si Apostolii Sai au trecut Valea Chedron si s-au dus, ca de obicei, pe Muntele Maslinilor, unde era o gradina numita Ghetsimani (cuvant care echivaleaza cu “presa de ulei”). Iuda nu era cu ei pentru ca ”la Cina, cand Iisus i-a intins bucatica, a intrat Satana in Iuda. Si Iisus i-a zis: Ce ai sa faci, fa repede!” (Ioan 13, 27). ”Iuda, dupa ce a luat bucatica, a iesit afara in graba. Era noapte.” (Ioan 13, 30) Aceasta noapte a fost cea mai memorabila din experienta Mantuitorului. Cu sufletul ”cuprins de o intristare de moarte”, Iisus s-a rugat de trei ori Tatalui, pentru indepartarea ”paharului”. Era evident vorba de rusinea si injosirea care ii vor fi aduse de arestarea Sa, ca unul care a incalcat legea, de procesul ce I se va intenta, de batjocurile si rastignirea Sa ca un raufacator. Despre toate acestea Iisus stia. La sfarsitul rugaciunilor din Ghetsimani a venit la El un inger, care L-a mangaiat si Iisus si-a recastigat linistea.

Complotul

In acea noapte, cand Iisus se ruga in Ghetsimani, Iuda a primit de la preoti o ceata de oameni pentru realizarea infamului plan. Cu sabii si ciomege, acestia au venit sa-L aresteze pe Iisus. Si Iuda s-a apropiat ca sa-L sarute. ”Iuda, cu o sarutare vinzi tu pe Fiul omului?”, l-a intrebat Iisus (Luca 22, 47-48). Iuda a fost exemplul celui care si-a tradat cel mai bun prieten pentru 30 de arginti. Apoi, ceata ostasilor, capitanul lor si aprozii iudeilor L-au luat pe Iisus si L-au legat. L-au dus intai la Ana, care era socrul lui Caiafa (marele preot). Ana L-a trimis legat la Caiafa (Ioan 18, 24). De aici celebra sintagma, ”de la Ana, la Caiafa”. Dimineata L-au dat pe mainile lui Pilat. Arestarea lui Iisus nu s-a facut din ordinul lui Pilat si nici a lui Irod, ci al preotilor cei mai de seama. Omorarea lui Iisus a fost planificata dinainte. Condamnarea Sa pe nedrept de catre Sinedriu (tribunalul evreiesc) a incalcat legile vremii. Iisus a fost batut, apoi L-au scos afara, imbracat in haina de purpura si avand pe cap o cununa de spini. ”Iata Omul!”, le-a zis Pilat. Preotii si aprozii au inceput sa strige: ”Rastigneste-L, rastigneste-L!” In disperare, Pilat a cerut sa i se toarne apa sa-si spele mainile, zicand: ”Eu sunt nevinovat de sangele neprihanitului acestuia” (Matei 27, 24). Dupa mai multe batjocuri, ostasii L-au dus pe Iisus sa fie rastignit.

Rastignirea

Din Evanghelia dupa Marcu aflam ca Iisus a fost rastignit in ceasul al treilea, sau ora noua dimineata– dupa sistemul nostru (la evrei ceasurile din zi se numarau de la ora sase dimineata). Timp de trei ore trecatorii si-au batut joc de El. La ceasul al saselea (ora 12) s-a facut intuneric peste toata tara pana la ceasul al noualea (ora trei) (Marcu 15, 33). ”Eloi, Eloi, lama sabactani”, a strigat Iisus, cu un glas puternic, la ceasul al noualea (Marcu 15, 34). Iisus, care stia ca totul se sfarsise, a zis: ”Mi-e sete”. Ostasii au pus un burete cu otet intr-o ramura de isop si i-au dat sa bea. ”S-a ispravit”, a rostit Iisus luand otetul, ”apoi a plecat capul si si-a dat duhul” (Ioan 19, 23-30). Era ora 3 a dupa-amiezii de vineri din prima luna a anului evreiesc. Aceasta a fost cea mai trista drama din istoria omenirii. Iosif din Arimatea, un ucenic al lui Iisus, impreuna cu Nicodim, L-au pus in fasii de panza cu miresme si l-au asezat intr-un mormant nou. Era vineri seara, inainte de a incepe Sabatul evreilor. Duminica, in cea dintai zi a saptamanii, Maria Magdalena, impreuna cu alte femei, s-a dus dis-de- dimineata la mormant. Doi barbati le-au zis: ”Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel viu? Nu este aici, a Inviat!” (Luca 24, 1-6). Iisus a platit cu viata pentru pacatele omenirii. ”El suferintele noastre le-a purtat si durerile noastre le-a luat asupra Lui si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile lui suntem tamaduiti.” (Isaia 53, 4-5)

Ciprian DRAGOS



* O cutremuratoare si adevarata poveste despre
Camasa lui Hristos

“Ostasii, dupa ce au rastignit pe Iisus, I-au luat hainele si le-au facut patru parti, cate o parte pentru fiecare ostas. I-au luat si camasa, care nu avea nici o cusatura, ci era dintr-o singura bucata, de sus pana jos” (Ioan 19, 23,24). O alta informatie despre ce s-a intamplat cu camasa lui Iisus, ne ofera scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz, autorul romanului “Quo vadis?” (“Incotro?”). Unicul vesmant al Mantuitorului a continuat sa faca minuni si dupa moartea Sa. In “Quo vadis?” se scrie despre un tribun roman pe nume Marcellus, care in urma unei gafe politice a fost exilat in Palestina (pe atunci provincie romana) pentru a lua in primire comanda garnizoanei de Minoua (port in partea de sud a Israelului – azi, Gaza). In aceasta misiune Marcellus a fost insotit de Demetrius, sclavul sau din Corint. In fiecare an, cu ocazia Pesahului evreiesc, garzile de legionari romani care se aflau in Palestina erau chemate de Pilat Pontius (Guvernator al Iudeii) sa vina in Ierusalim pentru a pastra ordinea. Evenimentele care s-au petrecut in noaptea dinainte, precum si ziua pregatirii Praznicului, s-au sfarsit cu o procesiune funebra pe Dealul Capatinii (Golgota). Acolo, Iisus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, venit sa mantuiasca omenirea, a fost atarnat pe o cruce, intre doi talhari. Legionarii romani din portul Minoua au fost desemnati de Pilat sa execute cruda fapta. Era o zi trista, cu nori grei, cenusii, plumburii. Romanii si-au impartit intre ei hainele celui asasinat, iar camasa au jucat-o la zaruri. Numarul cel mai mare castiga. Marcellus a avut dubla de sase si victoriosul i-a dat camasa spre pastrare sclavului Demetrius. La plecarea celor din garnizoana din Ierusalim, Pilat a organizat un banchet al ofiterilor unde Marcellus a imbracat pentru prima si ultima data camasa lui Iisus. Avand o senzatie ciudata, a dezbracat-o imediat si i-a poruncit lui Demetrius sa iasa in curte si sa-i dea foc. Din acel moment, Marcellus nu a mai scapat de obsesia ca rastignise un nevinovat si a innebunit. Vindecarea a venit tot prin camasa. Plecat in Atena pentru a se insanatosi, s-a atins din nou de camasa (aflata tot in grija lui Demetrius) si si-a revenit. Experienta neasteptata i-a marcat tot restul vietii. Intors in Palestina, Marcellus s-a convertit la crestinism. Abia atunci a inceput sa se gandeasca profund la evenimentele care au avut loc pe Golgota. Camasa lui Iisus a ramas simbolul celei mai rusinoase intamplari petrecute in Ierusalim. Omul care o purtase fusese judecat in temeiul unor marturii mincinoase si osandit pe nedrept la o moarte rusinoasa, dar a indurat cu umilita, rabdare si curaj. Si-a privit in fata destinul si l-a intampinat cu seninatate. Ca un adevarat Fiu al Supremului.

Ciprian DRAGOS