Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Partidele maramureşene în blocstartul alegerilor
Răsturnări de situaţie, surprize politice şi candidaţi surpriză. Pe scurt, coordonatele unui an electoral care se anunţă a fi mai mult decât interesant.
Deşi până la începutul campaniei electorale, pentru alegerile din 5 iunie mai sunt mai bine de două luni, războiul electoral a început deja în culise, cu desemnarea candidaţilor.
Toată lumea e de acord că legea electorală avantajează primarii în funcţie. Aşa că, o serie de aleşi vechi, cu renume şi realizări pe măsură vor fi imposibil de „bătut”. Printre „câştigătorii siguri” alegerilor ar fi primarul din Fărcaşa, Ioan Stegeran, care deşi are multe mandate ca primar, a reuşit să bifeze de fiecare dată rezultate spectaculoase şi în planul realizărilor şi la scorul electoral; Toader Şteţcu, primarul comunei Moisei, un ales de asemenea apreciat, care a anunţat că va candida pentru un nou mandat de primar pe care are toate şansele să îl câştige; primarul din Târgu Lăpuş, Mitru Leşe, de asemenea un ales performant, cu o echipă închegată, imposibil de bătut în alegeri; Vasile Boitor, primarul din Asuaju de Sus, cel mai vechi primar din judeţ şi printre cei mai experimentaţi din ţară, care are şanse să câştige un nou mandat; primarul oraşului Baia Sprie, Dorin Vasile Paşca, un primar foarte apreciat la nivel de judeţ care are toate şansele să câştige cel de-al treilea mandat, Gabriela Tulbure, primarul oraşului Seini, care a reuşit să bifeze foarte multe realizări în acest mandat, fapt care îi asigură un nou câştig la alegeri, Felician Ciceu, primarul comunei Dumbrăviţa, de asemenea un primar tânăr, cu rezultate bune, care cu siguranţă va câştiga un nou mandat etc. Dacă în aceste localităţi alegerile locale nu vor aduce surprize majore, există câteva localităţi cunoscute pentru „surprizele” electoratului.
Prima pe listă ar fi Borşa, care în ultima perioadă a trecut printr-o perioadă tumultoasă cu demisia primarului Toader Mihali, renunţarea la o finanţare de milioane de euro pentru proiectul de apă/canal, plus eşecul proiectului telegondolei şi amânarea reabilitării DN 18 Borşa/Iacobeni, fapte care au aruncat oraşul într-un con de umbră şi un regres vizibil mai ales în sectorul turistic. Situaţia este destul de încâlcită şi în Cavnic, celălalt oraş cu primar demisionar, unde însă şansele par a fi de partea viceprimarului Vladimir Petruţ, devenit primar interimar şi curtat de mai multe partide.
În Baia Mare principalul candidat este actualul primar, Cătălin Cherecheş, susţinut de o platformă civică, Coaliţia pentru Baia Mare. Dar şi principalele partide şi-au oficializat candidaţii. PSD vine cu deputatul Florin Tătaru, PNL este reprezentat de avocatul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, PMP îl are candidat pe profesorul Florin Talpoş, iar ALDE este în procedură de alegere a candidatului.
La Sighetu Marmaţiei, situaţia de pe scena politică locală a fost aruncată în aer de anunţul făcut de primarul Ovidiu Nemeş, care a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat, deşi sondajele recente îi dădeau un scor foarte bun. Nemeş a anunţat pe pagina sa de facebook că: „Am amânat de ceva vreme această postare, am evitat sa răspund multor întrebări, am amânat cât de mult acest moment. Dar a sosit timpul când vouă, prietenilor mei, celor care aţi crezut şi care credeţi în mine trebuie să vă răspund. Am decis să nu mai candidez la Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei.
Am luat această hotărâre după opt ani de administraţie locală, patru ca viceprimar şi patru ani în care am fost primarul vostru, timp în care am reuşit să dau un impuls dezvoltării acestui oraş, să aşez normalitatea ca şi sens şi parcurs în viitorul acestui loc binecuvântat de Dumnezeu, să putem construi un viitor trainic pentru copiii noştri. M-am bucurat în toată această perioadă de susţinerea voastră şi vă sunt recunoscător. V-am simţit aproape şi atunci când mi-a fost greu şi ne-am bucurat împreună de realizările avute în aceşti ani, iar pentru parteneriatul pe care l-am avut cu voi, dragii mei prieteni sigheteni, vă mulţumesc. Am făcut cu bună credinţă tot ce mi-a stat în putere pentru acest oraş, am sacrificat mult şi am încercat ca obstacolele sa le depăşim împreună. Mulţumesc familiei mele care m-a susţinut necondiţionat, copiilor mei Ariana şi Laurenţiu, care au fost motivaţia în demersul de a mă implica în societate, soţiei mele care m-a încurajat mereu şi care a ştiut că uneori trebuie să sacrifici pentru a putea construi destine. Astfel se încheie un capitol din parcursul nostru, însă parteneriatul, angajamentul meu faţă de voi, de Sighetenii mei, va merge mai departe. E asumat! A fost o onoare pentru mine să vă pot reprezenta, să fiu primarul vostru şi vă sunt recunoscător pentru această cinste. Al vostru,veşnic ataşat oraşului şi oamenilor săi, prietenul, colegul şi vecinul Ovidiu Gheorghe Nemeş”.
Recent, Biroul Permanent de conducere al Partidului Naţional Liberal (PNL) l-a votat cu majoritate de voturi pe vicepreşedintele Alexandru George Oros ca şi candidat al PNL la Primăria Sighet. În competiţia internă pentru desemnarea candidatului a intrat şi avocata Dana Ivaşcu, dar aceasta a primit un singur vot.
Surse din cadrul partidului susţin că Ivaşcu s-a votat pe sine. Ea nu a reuşit să-şi convingă proprii colegi să o voteze şi a susţinut că e nevoie de un nou sondaj de opinie, lucru care ar fi dus la depăşirea termenului impus de centru pentru anunţarea candidaturilor.
Alexandru Oros este membru al PNL din anul 2000, deţinând de-a lungul timpului funcţii atât politice, cât şi administrative: preşedinte TNL Maramureş, vicepreşedinte, membru în Comitetul Executiv de Conducere al PNL, consilier local. Actualmente este managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Alexandru George Oros a primit şi asigurarea fermă de susţinere din partea preşedintelui PNL Maramureş şi primarului actual al municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.
Candidatul PNL la primăria Sighet a declarat că: „încrederea acordată de colegii mei mă onorează, dar şi responsabilizează. Sunt convins că vom păstra liberală Primăria Sighet pentru că am alături de mine o echipă puternică, cu multă experienţă în politică şi administraţie, care va reuşi să câştige din nou încrederea sighetenilor. Cel mai important lucru este faptul că realizările administraţiei liberale cu Ovidiu Nemeş primar se văd cu ochii noştri. În 8 ani de administraţie, ca viceprimar şi apoi primar, Ovidiu Nemeş a reuşit să schimbe faţa Sighetului şi să-l aducă mai aproape de ceea ce trebuie să fie un municipiu”.
De cealaltă parte, PSD îl va propune ca şi candidat pe actualul viceprimar Horia Scubli, un om cu experienţă în administraţie şi posturi de conducere, care beneficiază de sprijinul Eugeniei Godja, fost primar de Sighet şi în prezent consilier judeţean. Scubli este inginer silvic, înainte de a deveni viceprimar a activat în cadrul Direcţiei Silvice, unde a îndeplinit funcţii diverse, de la şef de ocol, şef de Direcţie Silvică etc. Din punct de vedere administrativ, a fost consilier local timp de patru mandate şi viceprimar în perioada 2012-2016.
Un PSD motivat!
PSD şi UNPR au semnat protocolul de colaborare la nivel naţional între preşedinţii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, protocol care dă ocazia organizaţiilor judeţene de a colabora în vederea constituirii de majorităţi pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. La nivel judeţean, organizaţiile vor stabili în deplină libertate nivelul până la care vor implementa aceste colaborări, a declarat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
„Încă din anul 2013 am dus în judeţul Maramureş, din calitatea de preşedinte al PSD, o politică a alianţelor tip, în care am colaborat punctual cu cele mai multe dintre forţele politice ale judeţului. Cred, în continuare că doar dialogul politic şi concilierea pot duce la progres administrativ. PSD este, în judeţul Maramureş, cel mai mare partid politic, cu cei mai mulţi parlamentari, cei mai mulţi primari şi consilieri locali. Am reuşit însă, de fiecare dată, să nu rămânem izolaţi şi să găsim puncte comune cu minorităţile politice. Pentru alegerile locale din 2016, PSD are obligaţia de a reprezenta corect maramureşenii şi apoi, punctual, în fiecare localitate, comunităţile locale. De aceea vom discuta, de la caz la caz, cu colegii noştri din UNPR şi ALDE, posibilitatea de a oferi fiecărei comunităţi în parte cei mai buni candidaţi pentru funcţia de primar, respectiv cea de consilier local. Vom alege oameni cinstiţi şi corecţi, care să aibă proiecte viabile pentru zona din care provin. Conducerile executive ale PSD, UNPR şi ALDE vor avea întâlniri în perioada următoare pentru a stabili, împreună, candidaturi care să corespundă criteriilor enunţate mai sus”, a declarat liderul judeţean al PSD, Gabriel Zetea.
Liderul social-democrat a spus că în cursul săptămânii viitoare vor fi prezentate candidaturile în toate localităţile maramureşene. Zetea speră că va fi o campanie electorală curată şi fără atacuri la persoană.
„Partidele politice sunt mature şi cred că va fi o campanie pozitivă, în general. Cu o singură excepţie! În Baia Mare am văzut în ultima vreme foarte multe derapaje de limbaj. Fac apel către contracandidaţii PSD, ai lui Florin Tătaru să se limiteze la decenţă!, a spus Zetea.
Un PNL veşnic grăbit!
Liderul PNL Maramureş, Mircea Man a afirmat că sunt candidaţi aproape în toate localităţile maramureşene.
„Avem candidaţi în 90% din localităţi. Cam în două săptămâni finalizăm toate listele. Ideea noastă e să câştigăm alegerile în judeţ, o trambulină pentru alegerile generale şi să ne asumăm conducerea CJ Maramureş. În marile oraşe avem candidaţii, doar în câteva locuri trebuie să mai armonizăm orgoliile între foştii pedelişti cu liberalii. La Sighet va fi directorul spitalului, la Borşa încă mai avem de lucru, la Vişeu săptămâna viitoare anunţăm candidatul, la Tg, Lăpuş este actualul primar. Apoi, candidaturi cu şanse mari, Moisei, Coroieni, Groşii Ţibleşului, Cupşeni, Sarasău, Bârsana, Săliştea de Sus, Călineşti, Repedea, Ruscova, Rona de Jos, Vima Mică. La Rozavlea încă mai aşteptăm, la fel în Lăpuşul Românesc, Rona de Sus, Bocicoiul Mare, Asuaj, Sălsig, Ulmeni, Boiu Mare”, a spus liderul PNL Maramureş.
ALDE încă sondează
Liderul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, a spus că formaţiunea din care face parte se află pe ultima sută de metri în desemnarea candidaţilor pentru alegerile locale. Vor fi candidaturi în toate localităţile judeţului. O situaţie mai interesantă este în Baia Mare şi Sighet, unde este în curs de desfăşurare un sondaj inter pentru desemnarea candidatului la primărie.
„În Baia Mare şi Sighet avem un sondaj de opinie intern pentru desemnarea candidatului. Pentru reşedinţa de judeţ s-au înscris Adrian Turicu, Lucian Angheluţă şi Adrian Rusu, preşedintele executiv al ALDE Baia Mare”, a spus Cornelia Negruţ.
Atenţie, cad prefecţii!
Până la alegeri, Maramureşul ar putea avea un nou prefect. Guvernul i-a evaluat pe prefecţii numiţi de premierul Ponta şi anunţă că, până la sfârşitul lunii, un număr „semnificativ” dintre aceştia va fi schimbat.
„A fost o trecere în revistă a activităţii lor (a prefecţilor - n.r.) şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi”, a spus purtătorul de cuvânt Dan Suciu, după şedinţa Executivului. El a explicat că Guvernul nu va putea să facă, în timpul scurt pe care îl are la dispoziţie, o procedură de angajare prin concurs. „Deci va fi o numire a prefecţilor noi pe baza unei selecţii între înalţii reprezentanţi ai Guvernului sau persoanele care s-au remarcat printr-o activitate de gestiune a administraţiei publice şi care nu sunt implicaţi politic în perioada care va urma”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Finanţarea localelor, aprobată
Executivul a reconfirmat data alegerilor locale, care se vor desfăşura în 5 iunie, şi a aprobat fondurile pentru desfăşurarea lor. Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale este prevăzută suma de 350.663.000 lei, fonduri asigurate de la bugetul de stat. Aceste fonduri includ şi costurile de implementare a „Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal”. Un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secţiile de votare.