• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 22 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 25 Mai , 2018

Parteneriat pentru „Școala Rădăcinilor Străbune”

Un important pas pentru conservarea și valorificarea pa­trimoniului mobil și imobil al județului Maramureș, a fost făcut miercuri, 23 mai, prin semnarea unui acord de parteneriat al cărui scop este de a dezvolta cunoștințele tinerilor prin organizarea de activități și evenimente care să pună în valoare tradițiile maramureșene.

În acest sens, la inițiativa Măriucăi Verdeș, în calitate de preșe­dinte al Asociației Culturale „Căli­neștenii Țării Maramureșului”, Instituția Prefectului Județul Maramureș, Consi­liul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Jude­țean Maramureș, Primăria Municipiului Sighetu Marmației, prin Muzeul Maramureșului - Sighetu Marmației, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, Direcția Județeană pentru Cultură, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului și Epis­copia Greco-Catolică de Mara­mureș, în calitate de parteneri, au convenit să conlucreze la implementarea pro­iectului „Școala Rădăcinilor Stră­bune”, apreciind rolul pe care educația îl are în păstrarea și transmiterea gene­rațiilor viitoare a valorilor tradiționale.

„Îmi amintesc că, elevă fiind la Liceul de Arte din Baia Mare, nu am regăsit bazele învățăturilor de acasă. Îmi doream să existe o legătură între bagajul edu­cațional primit în familie și ceea ce urma să găsesc la liceu. Din această dorință, anul trecut am pus bazele Școlii Rădăcinilor Străbune, în satul Călinești. Mi-am dorit ca pruncii, coconii, să nu se dezrădăcineze atât de ușor de rădăcinile noastre. Nădăjduiesc că, generația tânără va înțelege importanța pătrunderii în sâmburele culturii românești. Avem nevoie să ne perpetuăm identitatea și, mai mult decât atât, să nu permitem modernismului să ne șteargă urmele”, a precizat Măriuca Verdeș.

Consiliul Județean Maramureș își va aduce aportul în realizarea acestui proiect prin Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Astfel, prin acești repre­zentanți, Consiliul Județean Maramureș își asumă asigurarea consultanţei de specialitate în cadrul campaniilor de cer­cetare de teren, promovarea proiectului şi a acţiunilor organizate în cadrul lui, editarea şi tipărirea materialelor pro­moţionale în tiraje rezonabile și organizarea de expoziţii de fotografie sau vizionări de film etnografic în cadrul cursurilor. De asemenea, prin acordul de colaborare și cu sprijinul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș se va pune în valoare patrimoniul muzeal în scopul cunoașterii, educării și recreerii și vor fi incluse grupuri țintă de copii beneficiar dar și vizite la muzeu pentru a lua contact cu patrimoniul cultural maramureșean, deoarece o parte din aceste bunuri culturale nu mai pot fi întâlnite în satele Maramureșului.
 

Gabriel Zetea: Cei mai mulți turiști care ajung în Maramureș caută arhaicul, tradiționalul specific maramureșean
 

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a punctat importanța pe care Consiliul Județean Maramureș o acordă promovării județului atât din punct de vedere turistic, cât și cultural.
„În ultimii ani, Consiliul Județean a făcut o miză din a promova aceste valori atât în interiorul județului, cât și în afară, dar și la târgurile internaționale de tu­rism la care participăm. Cei mai mulți turiști care ajung în Maramureș caută arhaicul, tradiționalul specific maramu­reșean. Prin finanțările pe care le acor­dăm anual și, în special, prin Programul Cultural Prioritar, încercăm să ajutăm manifestările care promovează cu adevărat tradiția și o duc mai departe. Evenimentul «Zilele Maramureșului» a avut o puternică amprentă în ceea ce privește promovarea culturii tradiționale maramureșene. Mă bucur că există asociații care vorbesc în continuare despre valorile moștenite de la moșii și strămoșii noștri. Acestea trebuie păstrate cu sfințenie și transmise generațiilor viitoare, pentru a se bucura de ele. De aceea merită ca noi, autoritățile locale să dăm o mână de ajutor celor care doresc să realizeze ceva frumos pentru Mara­mureș și pentru maramureșeni, conser­vând aceste valori neprețuite”, a transmis Gabriel Zetea, președintele Consi­liului Județean Maramureș.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.