Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
„MASA PE ROŢI” - UN PARTENERIAT PRIMÃRIA BAIA MARE - ASOCIAŢIA ASSOC
Odată cu redeschiderea cantinei sociale, a Asociaţiei ASSOC, a fost reluat programul „Masa pe Roţi”, un proiect ai cărui principali beneficiari sunt bătrânii bolnavi, cu dificultăţi de deplasare, lipsiţi de venituri decente.
„Parteneri şi prieteni” a fost sintagma folosită de Cătălin Cherecheş, referindu-se la parteneriatul dintre Primăria municipiului Baia Mare şi Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC). În cadrul acestui parteneriat va fi oferită o masă caldă pe zi unui număr de 50 de persoane în vârstă, ale căror venituri nu le permit nici măcar asigurarea decentă a hranei. „Masa pe Roţi” este o parte a acestui proiect, prin care acele persoane, care nu se pot deplasa, sau o fac cu mare greutate, vor primi, prin intermediul Asociaţiei ASSOC, de luni până vineri, o masă caldă la domiciliu, iar pentru weekend, hrană rece şi alimente de bază. „Acest tip de cantină socială nu trebuie neapărat să funcţioneze într-un spaţiu. Filosofia de cantină socială poate să fie desfăşurată şi printr-un astfel de demers, de a merge acasă la omul care are probleme de sănătate, care nu se poate deplasa, să vină în întâmpinarea problemelor şi nevoilor lui. Din acest motiv, am realizat acest parteneriat cu ASSOC, una dintre cele mai bune organizaţii ce activează în domeniul asistenţei sociale”, a spus primarul oraşului. Cătălin Cherecheş a sesizat, în trecere, şi posibilităţile pe care restaurantul social, cu o capacitate de 35 locuri, le poate oferi ca sursă de finanţare pentru activităţile asociaţiei.
„Este un program de suflet, care se derulează sub forma acestui parteneriat încă din 1997. A fost întrerupt acum un an pentru lucrările de modernizare a restaurantului social.
Primăria acoperă cheltuielile alocate hranei (6,3 lei pe zi, de persoană) şi salariile a doi angajaţi, care pregătesc mâncarea. Bucătarul şi ajutorul acestuia sunt persoane cu dizabilităţi, formate profesional prin cursuri de calificare desfăşurate prin intermediul nostru. Celelalte costuri care intervin, inclusiv cheltuielile cu transportul hranei la domiciliu, sunt suportate de ASSOC”, a declarat Florian Sălăjeanu, preşedintele asociaţiei. Aflăm, în continuare că programul este, în principal, dedicat oamenilor în vârstă, dar acest aspect nu este singurul criteriu. Sunt şi alte categorii de persoane, iar selectarea acestora se face în baza evaluărilor asistentului social. Persoanele cu venituri lunare mai mici de 125 lei, vor primi gratuit această masă caldă, dar cei ale căror venituri depăşesc această sumă, sunt nevoiţi să plătească 30% din costul mesei primite.
„Nu putem numi venituri, aceste sume derizorii de 100-200lei/lună. Vom plăti noi (Asociaţia ASSOC – n.r.) o parte din aceste sume. Trebuie să facem o evaluare în acest sens. Vom căuta soluţii, sponsori”, a adăugat Florian Sălăjeanu. „Adoptă un bătrân!”, este un alt proiect prin care Asociaţia ASSOC va încerca să sensibilizeze atât persoane fizice, cât şi firme, pentru a suporta acea parte de 30% pe care persoanele cu venituri peste 125 lei ar trebui să o plătească pentru o masă caldă.
Undeva, în Baia Mare, într-o garsonieră sau într-un apartament, de la un etaj oarecare, un bătrân trăieşte printre noi. Rar o să-l vedem, însă, afară, pe trotuare sau prin parcuri, fiindcă numeroasele probleme de sănătate şi o deficienţă motorie, căpătată în urma unui accident, îi îngreunează traiul. Sursa lui de venit, o pensie de boală. El a primit prima masă caldă a programului: ciorbă de cartofi şi sarmale. I-a fost oferită de primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, şi de preşedintele Asociaţiei ASSOC, Florian Sălăjeanu. Un gest simbolic în preajma sărbătorii Paştelui, dar totodată concret. De gesturi concrete, mai mici sau mai mari (după puterea fiecăruia), dar concrete, au nevoie semenii noştri aflaţi la greu şi nu de discursuri sterile, despre bunătate, omenie, întrajutorare, pline de pioasă înţelegere umană.