• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 17 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 2 August , 2013

Parlamentarii cheltuie şi-n vacanţă

Paradoxul Parlamentului României: nu lucrează când e sesiune parlamentară, dar cheltuie când e vacanţă. Nu e un banc a la Radio Erevan, ci concluzia sumbră a analizei economice a „organului legislativ suprem”.

 
 
 

Maşină şi cazare chiar şi în timpul vacanţei parlamentare. Pe scurt, câteva facilităţi de care se bucură cel mai mare Parlament al ţării din toate timpurile, pentru că aleşii au amânat votarea noului Statut al parlamentarilor. Aşa că, statul, adică noi le plătim în continuarea cazarea, deşi ei sunt în vacanţă.

Întrebat dacă, urmare a amânării votului asupra Statutului deputaţilor şi senatorilor pentru toamnă, parlamentarii vor rămâne totuşi cazaţi la hoteluri şi peste vară, iar Camera este obligată să le plătească cheltuielile de cazare, chiar dacă stau sau nu stau la hotel, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a răspuns: „Păi, ce să facem? Asta-i legea! Unde-i lege, nu-i tocmeală!”. Zgonea a mai spus că a apelat la buna-credinţă a parlamentarilor ca să renunţe la camere. Dar se pare că parlamentarii şi bună-credinţa nu prea încap în aceeaşi frază, aşa că: „Am apelat la buna lor credinţă. O parte au plecat, majoritatea au rămas. Aici este vorba de legislaţie. Nu am cum. Eu nu pot să încalc legea. Şi aşa sunt într-o situaţie delicată - de 7 luni am încălcat legea pentru că nu am putut să dau tuturor parlamentarilor ce e scris în Statut, care e lege organică, şi trebuia să dau fiecărui deputat o maşină - nu mai vorbesc că trebuia să le asigur cazare la hotel - şi avem deja 98 de parlamentari care nu au maşini pentru că nu am avut bani să le cumpărăm. Abia am pus nişte bani deoparte să le cumpărăm pe cele care au 12 ani şi ne costă mai mult să le întreţinem pe an decât maşina în sine”.

 

Mai mult, deşi nu mai sunt bani nici pentru întreţinere, aleşii sunt puşi pe shopping. Vor să cumpere 50 de maşini. Pentru că numărul deputaţilor a crescut după ultimele alegeri, unii dintre parlamentari s-au trezit că trebuie să împartă maşina de serviciu cu alţi colegi. Camera Deputaţilor speră să obţină o amânare de la plata maşinilor până anul viitor, când Guvernul va trebui să le dea mai mulţi bani aleşilor.

Mulţi dintre parlamentari s-au plâns că maşinile sunt prea vechi şi, pe deasupra, nici nu ajung pentru toţi deputaţii, în condiţiile în care numărul membrilor din Legislativ a crescut considerabil în urma alegerilor din decembrie 2012. La începutul anului, deputaţii au primit de la buget 198 de milioane de lei, iar senatorii - 85 de milioane de lei. Banii ar fi trebuit să le ajungă pentru tot anul, dar deja s-au terminat. Drept urmare, parlamentarii speră la o suplimentare acceptată de Guvern, în ciuda faptului că premierul Ponta i-a avertizat, încă de luna trecută, că nu vor primi sume suplimentare.

 

Asta în condiţiile în care oricum cheltuielile decontate aleşilor sunt exorbitante. De exemplu, conform ultimelor cifre aferente lunii mai, publicate de Senatul României, un senator a primit indemnizaţia de peste 7000 de lei, diurnă circa 1200 de lei, diurnă de deplasare alţi 1800-1900 de lei, cazare în Bucureşti alţi 8000 de lei, transport circa 2000 de lei şi telefon vreo 200 de lei.

Asta lunar şi dacă nu sunt şi deplasări în străinătate. De exemplu, senatorul de Maramu’, Liviu Marian Pop, a efectuat în luna mai o deplasare în Irlanda de două zile, pentru care a decontat circa 10.000 de lei. Motivul? Participarea la o reuniune.

A, şi nu trebuie uitate nici cheltuielile cu birourile senatoriale, alţi 10.000 de lei lunar. Pe scurt, printr-un simplu calcul matematic, deducem că un singur senator ne costă 40.000 de lei lunar. O căruţă de bani pentru câteva iniţiative legislative răsuflate, mult absenteism şi indolenţă.

 

La finalul sesiunii parlamentare, februarie - iunie 2013, 220 proiecte de lege aflate în dezbatere în Parlamentul României au devenit legi. Dintre acestea, peste 130 sunt numai modificări şi/sau completări ale Ordonanţelor de Urgenţă sau ale Ordonanţelor simple. Mai mult, 11% din totalul proiectelor ce au devenit Lege aparţin parlamentarilor, restul de 89% (195 de proiecte de lege) sunt iniţiative ale Guvernului României. Chiar dacă numărul de iniţiative depuse de parlamentari este în medie cu 50% mai mare decât cele depuse de către Guvern, este îngrijorător faptul că, de exemplu, la nivelul anului 2013, doar 11% dintre toate proiectele dezbătute şi devenite Legi au ca şi iniţiatori parlamentarii.

Totodată, constatăm că numărul proiectelor de lege depuse în Parlamentul României este mai mic cu 44% faţă de perioada similară a mandatului 2009 – 2012.

 
 

În sesiunea încheiată (februarie – iunie 2013), s-au ţinut 38 de şedinţe de plen la Cameră şi 37 la Senat şi 12 şedinţe de plen reunit (ca zile efective calendaristice, cele două Camere au lucrat puţin peste 1 lună din 5!!!), fiind una dintre sesiunile cu cea mai scăzută activitate în plen din Parlament. Remarcăm însă că cea mai lungă şedinţă de plen reunit din această sesiune este cea din 6 februarie 2013, care a durat peste 15 ore şi 30 de minute, fiind şedinţa în care s-a votat bugetul pe 2013.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.