Parisul în zece zile. Duminică, ziua a şaptea

Hôtel des Invalides, complexul de clădiri ce adăposteşte muzee şi monumente legate de istoria militară a Franţei mi-a apărut maiestuos imediat după ce am trecut Sena pe podul Alexandru al III-lea, cel mai impresionant pod parizian. În continuarea lui se află esplanada Invalizilor, lungă de aproximativ o jumătate de kilometru şi lată de un sfert de kilometru, considerată una dintre cele mai frumoase străzi ale Parisului.

Duminică dimineaţa, cu toate că ziua era superbă, nu prea era animaţie pe esplanada Invalizilor. E drept că am ajuns cu o oră înainte de deschiderea complexului, timp suficient pentru a-l înconjura.

Pe esplanada din faţa Domului Invalizilor sunt plasate zeci de tunuri din bronz din secolul al XVII-lea, despre care am aflat că ar fi încă funcţionale. Portalul central al intrării are deasupra un basorelief care îl reprezintă pe fondatorul complexului, regele Ludovic al XIV-lea.

De-a lungul timpului, sute de mii de veterani de război au fost trataţi aici. Construit din ordinul lui Ludovic al XIV-lea, scopul iniţial al complexului a fost acela de azil pentru veteranii de război, după care au fost ridicate şi alte clădiri care au completat ansamblul, una dintre acestea fiind impresionanta Biserică a Domului, cu o cupolă aurită susţinută de coloane dorice şi decorată cu nenumărate ghirlande şi motive florale.

În 1840, rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon Bonaparte au fost aduse în Franţa. Mormântul împăratului Franţei este realizat din porfir roşu finlandez, obţinut numai după ce ţarul Rusiei şi-a dat aprobarea, cu o bază din granit verde adus din Munţii Vosges. În interiorul sarcofagului se află ce a mai rămas din trupul lui Napoleon, aşezat în şase sicrie realizate din diferite materiale: două din plumb, mahon, zinc, abanos şi stejar. Imensul sarcofag se află în centrul unei încăperi circulare completată de patru capele ce formează o cruce greacă. Galeria circulară este decorată cu basoreliefuri din marmură albă care ilustrează marile victorii ale lui Napoleon.

În Biserica Domului, în special în cripta acesteia, se mai află morminte ale membrilor familiei lui Napoleon (Joseph şi Jerome, fraţii împăratului şi regi ai Spaniei, respectiv Westfaliei), ale unor importanţi generali dinaintea perioadei napoleoniene, mareşali care i-au rămas fideli împăratului până la sfârşitul epopeii care a bulversat întreaga Europă şi ale unor generali francezi din primele două războaie mondiale (Vauban, Turenne, Leclerc, Bertrand, Kleber şi Foch), dar şi mormântul celui care a compus Marseillesa, Roger de Lisle. 

Aici se află şi mormântul lui Napoleon al II-lea, regele Romei care n-a domnit nici măcar o zi, mort la Viena şi adus la Paris la o sută de ani după ce tatăl său, marele Bonaparte, a fost reînhumat în Paris. Se pare că Hitler a fost cel care a hotărât această mutare, scopul fiind unul propagandistic, destinat să atragă simpatia parizienilor, după ce trupele germane au ocupat capitala Franţei.

În faţa mormântului lui Napoleon mi-am adus aminte de un articol publicat într-un „Magazin istoric” de la sfârşitul anilor ’70 ai secolului trecut, în care era descrisă ceremonia organizată pentru primirea la Dom a trupului lui Napoleon. După regimentul de gardă şi trupele aparţinând diferitelor arme, a urmat sicriul acoperit cu hlamida imperială. Impresionant pentru parizienii acelor timpuri a fost grupul de supravieţuitori ai războaielor napoleoniene, veniţi din toate colţurile Franţei, unii dintre ei infirmi, dar purtând vechile lor uniforme, decolorate de timp şi găurite de gloanţe şi baionete. Dintre numeroasele curţi interioare şi exterioare se remarcă „Curtea de onoare”, destinată paradelor militare şi care are, deasupra porţii sudice, o statuie a lui Napoleon Bonaparte.

Complexul găzduieşte Muzeul Armelor, unul dintre cele mai mari, dacă nu cumva cel mai mare astfel de muzeu din lume, şi Muzeul Planoreliefurilor. Muzeul Armelor, inaugurat în 1905, este organizat în clădirile care mărginesc „Curtea de onoare”. El reuneşte fostele colecţii ale muzeului de artilerie şi ale muzeului de istorie a armatei. Pentru cei pasionaţi de istoria militară, muzeul impresionează pin excepţionalele sale colecţii de armuri medievale (europene, otomane, persane, japoneze sau chinezeşti), arme dintre cele mai felurite, uniforme, steaguri de unităţi militare, busturi ale împăratului şi ale mareşalilor săi, scene de luptă, picturi tematice, dar şi prin camera ce reconstituie încăperea în care a murit Napoleon în insula Sfânta Elena. 

Părerile istoricilor sunt şi astăzi împărţite. Unii îl consideră pe Napoleon un tiran, alţii un geniu. Oricum, vizita la Domul Invalizilor îţi creează o stare ciudată. Motiv pentru care mi-a trebuit puţină vreme pentru reculegere.

În apropiere se află Muzeul Rodin, dar n-am intrat până n-am băut o cafea tare la Cafe du Musee.

Muzeul, dedicat unuia dintre cei mai mari sculptori ai Franţei, considerat de istorici ai artei ca fiind întemeietorul sculpturii moderne, se află situat într-o clădire ridicată în secolul al XVIII-lea, loc în care Auguste Rodin a trăit şi a sculptat o perioadă de timp. În grădina muzeului, frumoasă ca toate grădinile pariziene, se află poate cea mai cunoscută sculptură a artistului, „Gânditorul”, în vreme ce „Sărutul” se află în interiorul clădirii. Iubitorii de artă pot admira numeroase sculpturi (printre ele „Cele trei umbre”, „Porţile Iadului”, „Burghezii din Calais”), precum şi numeroase desene şi picturi mai puţin cunoscute realizate de Rodin.

M-am întors în Montparnasse pe jos. Era şi păcat să iau metroul, măcar pentru faptul că, într-un scuar, am descoperit o statuie grandioasă a mareşalului Ney. Mâine muzeele pariziene sunt închise. La Defense pare o opţiune perfectă pentru o zi de luni.