Pare incredibil! Baia Mare, producătoare de perforatoare pentru minerit

Maramureșul a avut minerit, metalurgie și întreprinderi care produceau mașini-unelte pentru industrie, în general. Nordul țării avea o economie dezvoltată, era un loc în care se producea cam de toate. Declinul acestei părți de țară a început după anul 1989. Rând pe rând, uzine, fabrici, întreprinderi s-au închis, în urma anunțului făcut de Ion Iliescu și Petre Roman: „industria românească  este un morman de fier vechi”. Și a urmat lichidarea, vânzarea industriei către cei care au știut ce va urma.

În Maramureș, mineritul și metalurgia au mai rezistat până prin 2000 și ceva. Întreprinderile aflate pe ori­zon­tală s-au închis, nemaiavând unde livra mașini-unelte, componente, piese. Am devenit un județ liber de industrie, iar foștii ortaci și-au înecat amarul în mici afa­ceri falimentare, în alcool, în neputință. Cam aceasta a fost situația în ultimii 20 de ani. Nimeni nu s-a mai gândit că aici, în nordul țării, mai există industrie cu plus-valoare, că  aici  se fac uti­laje complexe, că  există  tehnologie care ar putea  fi de folos în industria de arma­ment... Și totuși, există!
În Baia Mare, avem o firmă mică, dar care datează din 1990, ce produce utilaje folositoare în industria extractivă, în foraj. Firma se numește Happy SRL și fabrică utilaje de foraj.

Am aflat de această firmă băimă­reană, în urma achiziției de piese pentru utilaje de foraj de către Compania Națională  a Uraniului SA București. Firma  produ­cătoare este Happy SRL Baia Mare. Am rămas mirați, deoarece nu știam că în Baia Mare există o firmă ce produce utilaje pentru industria de foraj. Și am plecat la drum. Am găsit firma undeva în zona Ferneziu. Un loc în care firma băimăreană are o hală de producție în care lucrează 12 muncitori. Aici se fabrică perforatoarele folosite în mină și  nu numai. Poate pare un utilaj simplu, dar am aflat că perforatorul este un utilaj complex, care presupune tehnică și precizie, toate la cel mai ridicat nivel.  Firma este condusă de Teodor Borota și soția lui. O firmă de familie, înființată în 1990. A fost a doua firmă înregistrată în catastiful firmelor, în 1990, imediat după ce  s-a  dat drumul la afaceri private. Începuse capitalismul românesc, de după Revoluție.

Am aflat de la  Borota multe  amă­­nunte  despre afacerea pe care o conduce, foarte interesante, chiar excepțional de interesante. Perforatoarele făcute de băimăreni se duc la Compania Națională a Uraniului cu punct de lucru în Suceava. Acolo este o mină pentru uraniu. Și se folosesc perforatoarele fabricate în Baia Mare. De la închiderea nimeritului neferos, în 2007, această mină din Suceava a mai rămas ca și consumator de astfel de perforatoare. Am mai aflat că  tot mineritul de aici, din nord, folosea perforatoarele fabricate de Borota.
„Noi lucrăm de mult timp aceste perforatoare. Înainte, ele se făceau la Sibiu, dar acolo s-a terminat și, cum noi făceam piesele - adică aproape tot perforatorul - a trebuit să realizăm acest utilaj, în totalitate, aici. Nu se mai făcea niciunde în țară. Dar atunci era minerit aici, în Maramureș. La  Deva, erau peste 80 de mii de mineri care lucrau și aveau nevoie de perforatoare. Firma a fost înființată în 1990. Dar, după aceea, am schimbat numele firmei, au apărut modificări. Am fost a doua  firmă înființată din Baia Mare. De fapt, am fost prima, dar a apărut Combinatul de atunci. Stăteam la  rând, la Prefectură, pentru înregistrarea firmei. Eram primii și au venit cei de la  Combinat și au intrat în față. Știți cum era… Am fost a doua firmă din Maramureș, înre­gistrată. Am lucrat cu tot felul, cu lemne, cu metal, nu aveam utilaje, nu  erau, nu se puteau vinde. După ceva vreme, când s-au putut cumpăra  utilaje, am cumpărat. Și atunci am prins o chestie faină. Fusese la conducerea țării Iliescu și a venit Constantinescu, CDR-ul. Și atunci au scos firme la vânzare, legal. Se putea și unul ca mine, fără relații, să  cumpere trei-patru utilaje. Atunci, am cumpărat multe utilaje, câteva tiruri de utilaje și piese. Șuruburi și roți dințate pentru cutii de viteză. Și așa...Noi am început să producem aceste perforatoare folosite în minerit. Am făcut mai multe modele de perforatoare folosite în multe zone - P90, CA14, CA12, CA10, Demolatorul D24F, am mai făcut pentru sare, dar nu ne-a dat voie să lucrăm cu el, pentru că avea carcasă de aluminiu. Și am reușit să trecem peste toate problemele din minerit.
Sigur, am redus numărul anga­jaților, au rămas cei mai experi­mentați, dar am reușit să  lucrăm până acum. Și acum mai putem produce perforatoare, care sunt  niște scule complexe, dar nu prea mai avem pentru cine. Mai este mina din Suceava, alții nu. Am vândut și prin Peru. Am putea și acum să dăm în Peru, dacă anumite piese fă­cute de americani și europeni ar fi făcute mai bine. Sunt niște componente aduse.  Și peruanii au fost nemulțumiți de randamentul perforato­rului.  
Acum, după ani, s-a aflat și care ar fi soluția. Acolo, armata folosea niște utilaje speciale ce produ­ceau componente de bază ale perforatorului și care rezistau la temperaturile  foarte mari din timpul folosirii.  Acum se pot cumpăra aceste ma­șini folosite de armată. Este o tehnologie complexă. Ne mai gândim dacă vom cumpăra, sunt destul de scumpe.  Eu nu am pri­mit, nu am cerut niciun ban de la stat. Este un  domeniu interesant, unul care se poate folosi și în armată.  Eu am  dat niște sugestii, dar nu am primit niciun răspuns. Sunt multe....
Avem o hală, nu chiar foarte mare, am avut 50  de  angajați, dar au rămas 12. Eu lucrez  cu frații mei. Suntem opt frați care avem firma, unde se produc diverse. Unul face piese de cauciuc, altul face piese turnate, piese din tablă.  Am lucrat cu UNIO Satu Mare, cu Zalău, făceam efectiv prelucrarea unor piese. Firmele fraților mei sunt în jurul Băii Mari. De  exemplu, piesele din bronz erau fabricate în Germania, dar piesele mai mici din bronz au fost făcute de o soră de-a mea, care face clopote acum”, a spus Teodor Borota.

Este vorba de o  firmă mai mică, dar foarte interesantă, prin modul în care a apărut și a  rezistat  pe pia­ța  capitalismului românesc săl­batic.

„Și acum mai putem produce perforatoare, care sunt  niște scule complexe, dar nu prea mai avem pentru cine. Mai este mina din Suceava, alții nu. Am vândut și prin Peru. Am putea și acum să dăm în Peru, dacă anumite piese fă­cute de americani și europeni ar fi făcute mai bine. Sunt niște componente aduse.  Și peruanii au fost nemulțumiți de randamentul perforato­rului”.  
Teodor Borota