Parastas la 8 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian

Miercuri, 30 octombrie 2024, s-au împlinit 8 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, fost Episcop titular al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului mai bine de un sfert de secol (1990-2016). Preoți, stareți și starețe, monahi și monahii, credincioși de rând au venit și anul acesta să aducă un binemeritat omagiu „Voievodului Maramureșului”, cum a fost numit de  credincioși, care, timp de șapte decenii, a ținut sus stindardul  credinței creștine în acest nord de țară din poziția de monah, stareț, încă de tânăr, timp de 30 de ani la Mănăstirea Rohia, Episcop Vicar la Cluj 17 ani și apoi titularul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului 26 de ani.

          „În fiecare an, la mijloc de toamnă, în 30 octombrie, facem pomenirea vrednicului de aducere aminte Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Părintele nostru, care, în această zi, în 2016, s-a mutat din moarte la viață, s-a mutat de pe pământ la cer, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Un adevărat dar de la Dumnezeu a fost Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian. S-a născut într-un sat curat ortodox, Plopiș, din zona Băii Mari, s-a născut într-o zi mare și sfântă, în Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare, cum se vorbește în popor, s-a născut în timp ce se trăgeau clopotele de Liturghie, după 95 de ani de lungă și grea călătorie, dar iată că Dumnezeu l-a binecuvântat cu ani mulți și lungime de zile și sănătate deplină până la sfârșitul vieții, pentru că L-a slujit pe Dumnezeu, L-a iubit și a făcut lucrul lui Dumnezeu, slujind Biserica lui Hristos ca monah, ca slujitor la Mănăstirea Rohia, ca stareț și apoi ca Ierarh, un Ierarh unic și prețios, un stâlp al Ortodoxiei, un stâlp de foc al Ortodoxiei, că era lumină și flacără de foc. Și, așa cum a venit într-o zi de duminică, tot într-o zi de duminică, în duminica a XXIV după Rusalii, la sfârșit de octombrie, s-a mutat la Domnul în timpul Sfintei Liturghii. Atunci, în duminica aceea, l-am pomenit prima dată, cum se pomenesc Ierarhii, la Sfânta Proscomidie, la cei vii, și la ectenia întreită, apoi, l-am pomenit la cei plecați, cu lacrimi în ochi, și noi, și poporul, preoții și poporul lui Dumnezeu, care a fost în acea duminică la Liturghie. A plecat dintre noi în mod discret, fără să aibă niciun fel de tulburare sau neliniște, știind că toate sunt rânduite. Eparhia ctitorită de Înaltpreasfinția Sa ne-a lăsat-o ca un odor ceresc, ne-a încredințat-o nouă, prin voia lui Dumnezeu și alegerea Sfântului Sinod. Și zic, a plecat liniștit știind că  a știut că vom sta mai departe de veghe, ca să fie păzită cu sfințenie credința ortodoxă strămoșească, să fie ținut în unitate poporul lui Dumnezeu din Maramureș și Sătmar, să fie îndrumați și povățuiți monahii și monahiile și să facem cât de mult bine putem, înțelegând de la Dânsul, care era un ostenitor blând și bun, povățuitor luminat, mult răbdător. Mult răbdător și îngăduitor, care avea o compasiune enormă față de popor, spunea mereu „Mi-e milă de popor”, înțelegând și din slujirea dânsului că suntem îndatorați să facem cât de mult bine putem, că pastorația de astăzi se face pe terenul suferinței umane. Cea mai credibilă pastorație și cea mai credibilă predică este alinarea suferinței celor mulți, ce au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și de ajutorul slujitorului lui Dumnezeu sau a slujitorilor lui Dumnezeu. Ne adunăm în fiecare an, iată e al optulea an de când a plecat dintre noi, ca să ne alinăm dorul de privirea, de cuvântul, de icoana vie a Înaltpreasfințitului, pe care o păstrează monahii, preoții și poporul lui Dumnezeu și să-i spunem cu lacrimi toate dorurile noastre și că ne este foarte dor de Înaltpreasfințitul, dar simțim că ne veghează, că ne ocrotește, că se roagă pentru noi. A pierdut Biserica un mare Arhipăstor, dar am câștigat un mare rugător. S-a alăturat marilor Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Ierarhi cu viață sfântă. Dânsul a fost un Ierarh cu viață sfântă și a fost pildă și model pentru toți păstorii de suflete și a fost lumină și în Sfântul Sinod, o înțelepciune proverbială avea Înaltpreasfințitul și era normativ când spunea ceva. Niciodată nu era superficial, era foarte profund și convins de ceea ce spunea și ceea ce făcea. De aceea zic, a rămas în urma Dânsului icoana vie a Arhipăstorului ferm, dar blând și bun și înțelept și a rămas lumina pe care ne-a lăsat-o prin cuvânt și prin scrierile Înaltpreasfințitului și tot ce facem și ce-am făcut: am înființat Fundația, biblioteca de la Rohia îi poartă numele, Departamentul de Teologie  „Justinian Arhiepiscopul”, în reședința Episcopală, sala mare îi poartă numele, am amenajat cu purtarea de grijă a Părintelui Mihai Tira casa memorială din Plopiș, am făcut un bust. Am făcut lucruri pe care am crezut că se cuvine să le facem, că trebuie să ne cinstim înaintașii și să privim cu luare aminte la felul cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, „cinstiți pe mai marii noștri și priviți cu luare aminte cum au mărturisit  credința și cum și-au încheiat viața și urmați-le pilda”. De aceea, venim să ne potolim setea și foamea de Dumnezeu și să arătăm Înaltpreasfințitului și în acest fel, făcându-i pomenire, să arătăm Înaltpreasfințitului veșnică recunoștință pentru tot ce a făcut, nu doar pentru Episcopia aceasta, pentru nord-vestul României, ci pentru întreaga Ortodoxie românească, fiind un părinte cu chip filocalic ce a ajuns la vârsta și la înțelepciunea Patriarhilor Biblici. Dumnezeu să îl odihnească și să ne facă parte de rugăciunile Înaltpreasfinției Sale.”

          Ziua de pomenire a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, în biserica mare a Mănăstirii Rohia, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, la care a asistat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Cuvânt de învățătură

          Un vast cuvânt de învățătură despre ce a însemnat viața sfântă și activitatea pastoral-misionară, socială, administrativă și  misionară a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, de la plecarea la mănăstire, la  activitatea de monah, de stareț al Rohiei, de Ierarh vicar la Cluj-Napoca, și Întâistătător la Baia Mare, greutățile prin care a trecut, mai ales cele din regimul comunist, când s-a dorit desființarea Mănăstirii Rohia, precum și de la începutul anilor 90, când Eparhial nu avea un sediu al ei, despre reconstrucția administrativă a Eparhiei și încă multe altele, a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a fost ascultat cu mare interes de credincioșii prezenți în biserica Mănăstirii Rohia.

Slujba de pomenire

          Slujba Parastasului a avut loc la cimitirul de la poarta Mănăstirii Rohia, unde își doarme somnul de veci Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, iar slujba pomenirii a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, înconjurați de un imens sobor de preoți de mir și diaconi. Au fost prezenți preoți care au slujit ca diaconi ai Înaltului Ierarh, preoți de mir pe care i-a hirotonit în Episcopia Maramureșului și Sătmarului sau în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, mulți credincioși, care au venit să-i aducă omagiul binemeritat, încât platoul din fața mormântului a fost arhiplin.

          Dumnezeu să-l pomenească în rând cu Sfinții Săi.

Andrei Fărcaș,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”