Paralizia germana

Unificarea germana a fost numita o “OPA” (Oferta Publica de Achizitie) interstatala, gestionata in 1990 de Helmut Kohl drept simpla anexare a RDG la prospera Bundesrepublik occidentala. Pentru prima oara in istorie, un stat prelua un alt stat asa cum se preia o industrie, in cazul in speta tragic de ruinata. Marca germana, moneda dominanta uber alles in Europa, prelua si marca est-germana, Ostmark, labila dar si neconvertibila. Inca din 1991, deficitul balantei federale crestea vertiginos, noteaza Corriere della Sera, citat de Rompres. Si totusi, in pofida perspectivei alocarilor enorme solicitate in fiecare an pentru cele cinci landuri rasaritene sovietizate din 1945, hazardul aparea sustenabil. La urma urmelor, nu se punea problema de a industrializa, ci in mare masura numai de a reindustrializa Brandeburg si Meclenburg, Turingia, Saxonia si Saxonia-Anhalt. Mai mult, mizandu-se puternic pe profesionalismul germanic, se pronostica in anii aceia un alt Wierschaftswunder sau miracol economic similar celui din Germania occidentala postbelica. Asadar, marele concern federativ si-ar fi marit forta sa drept locomotiva a Europei. Nu a fost asa, nici in perioada cancelariatului linistitului Kohl pana in 1998, si nici in aceea a nelinistitului Schroeder. Acum motorul Europei, de multa vreme, este blocat. Cresterea produsului intern brut este aproape la zero. Somajul atinge 11,6 %, 18,7 % in noile landuri. Deficitul balantei federale in euro, care a inlocuit regretata marca, depaseste de patru ani pragul maxim permis potrivit Pactului european de stabilitate. Schroeder insista in a aminti ca guvernul sau a fost nevoit nu numai sa faca fata consecintelor internationale ale terorismului si razboiului din Irak, problemelor legate de competitia pe pietele globalizate si exploziei preturilor la petrol, dar trebuie sa cheltuiasca in fiecare an pentru Germania rasariteana peste 80 de miliarde de euro, respectiv 4 % din PIB. Si totusi, nu putini alegatori din acele regiuni se declara deceptionati de marea Germanie reunificata, sau ajung chiar sa se considere colonizati. La randul lor, conationalii, adesea nu mai putin deceptionati, ii numesc frustrati si proleratizati de neclintit. Intr-adevar, nu putini dintre ei au votat impotriva lui Schroeder, preferand extrema stanga a lui Gregor Gysi si Oskar Lafontaine, precum si pe Angela Merkel, democrat-crestina venita in 1990 la Berlin de la Templin, un sat din Branderburg dupa ce a studiat la Universitatea din Leipzig. Acum, rezultatul incert al urnelor reflecta toate perplexitatile germanilor. In pofida acestora, se intelege, este insa de presupus ca decalajul dintre cei 82 de milioane de germani va fi depasit in viitorul apropiat si ca Germania, dupa deziluziile din ultimul deceniu, isi va reasuma rolul de forta propulsoare in Europa. Nu se poate uita, intre altele, faptul ca Europa germanofona cuprinde nu numai austrieci si elvetieni, ci si o multime de sloveni, croati, unguri, cehi, slovaci, polonezi din Cracovia sau din Silezia Superioara si chiar baltici pana in Estonia. In orice caz, va putea exercita o influenta decisiva asupra industriei si a comertului continental in fata Rusiei care nu mai constituie o amenintare, dar continua sa fie prezenta cu uriasele sale resurse de energie si de materii prime in fata UE-25. Putin o stie, si tocmai pe asta mizeaza. Corriere della Sera