Paralela strategiilor

Theodore C. Sorensen si Arthur Schlesinger Jr., consilierul special si asistentul special al fostului presedinte american John F. Kennedy analizeaza in The New York Times, citat de Rompres, abordarea situatiei din Irak a presedintelui SUA, George W. Bush, prin prisma situatiei Vietnamului din anii ‘60 si a modului in care a fost aceasta abordata de presedintele american din acea vreme, John F. Kennedy. Ce ascunde Bush? Ce nu au auzit americanii din partea presedintelui George W. Bush atunci cand acesta a vorbit la Academia Navala a SUA despre strategia pentru o victorie in Irak? Presedintele nu a vorbit despre faptul ca razboiul din Irak, deja unul dintre cele mai costistitoare din istoria SUA, constituie in continuare o problema greu de rezolvat. El nu a vorbit nici despre faptul ca au fost pierdute pana acum vietile a 2.000 de americani si ca numarul acestora este in crestere, ca si cel al nenumaratilor irakieni civili care au murit in acest conflict. Daca americanii se retrag prea devreme din Irak, a explicat Bush, ar putea urma o catastrofa. Insa nu ar fi vorba tot despre o catastrofa in cazul prelungirii prezentei americane in Irak, in contextul gravitatii situatiei (gravitate accentuata de scandalurile privitoare la modalitatea in care sunt tratati prizonierii irakieni de catre soldatii americani)? Bush e de parere ca americanii ar trebui sa sprijine soldatii trimisi in misiune prin mentinerea lor in Irak, insa cine este cu adevarat dispus sa sprijine soldatii, aducandu-i inapoi acasa? Responsabilitatea pentru crearea unui plan de retragere nu apartine preponderent oponentilor razboiului, ci presedintelui Bush, care a initiat aceasta invazie fara a dispune de suficienti soldati pentru a asigura granitele Irakului, fara suficiente echipamente pentru a garanta securitatea trupelor americane, fara suficient ajutor din partea aliatilor si fara planuri adecvate pentru o ocupatie sigura sau pentru a retragere la momentul potrivit. Reactia lui Kennedy Discursul lui Bush duce gandul ascultatorului la un alt presedinte american, cu patru decenii in urma - John F. Kennedy. In anul 1963, ultimul an al vietii sale, Kennedy a incercat sa gaseasca cea mai potrivita modalitate de a retragere consilierii si instructorii militari din Vietnam. In maniera tipica, Kennedy se aseza in fotoliul din Biroul Oval, isi nota toate posibilitatile, apoi incepea sa le analizeze. Sa se dezica de angajamentul anterior al fostului presedinte Eisenhower, pe care Kennedy il sustinuse initial si care prevedea ca SUA sa ajute guvernul Coreei de Sud cu instructori si consilieri militari? Nu, el era constient de faptul ca poporul american nu ar fi aprobat o asemenea decizie. Sa americanizeze razboiul civil din Vietnam, asa cum ii sugerau surse din armata si cum a facut ulterior succesorul sau, Lyndon Johnson, trimitand unitati militare americane in Vietnam? Nu, in urma experientei dobandite in problema Cubei, acest gen de conflicte, in esenta de ordin politic, nu trebuie abordate militar; Kennedy era constient de faptul ca SUA nu puteau castiga in lupta cu poporul vietnamez hotarat sa elimine toate trupele straine de pe teritoriul tarii. Sa declare “victorie si sa plece”, dupa cum avea sa sugereze cativa ani mai tarziu George Aiken, senatorul republican de Vermont? Nu, in 1963, in Vietnam, in pofida asigurarilor primite de la comandantii de teren, nu existau mai multe sanse de castigare a razboiului decat existau in 2004 in Irak, cand presedintele american a tinut discursul “misiune indeplinita” pe puntea unui portavion. Sa ia in considerare, dupa cum prefera el intotdeauna, negocierea unei solutii? Nu, era dificil de identificat in situatia confuza a Vietnamului un lider capabil de a purta negocieri si de a stabili impreuna cu americanii termenii pentru retragerea SUA. In cele din urma, el a inceput sa inteleaga faptul ca retragerea era singura solutie viabila. Dictarea retragerii Incepand cu primavara anului 1963, el a inceput sa schiteze o strategie pentru retragere, insa a fost asasinat, iar planurile sale nu au mai fost duse la indeplinire. Cele trei componente ale strategiei pentru retragere a lui Kennedy (potrivite pentru situatia din Irak dupa adoptarea noii Constitutii si a alegerilor) pot fi sintetizate. Stabilirea cu claritate a faptului ca americanii urmeaza sa se retraga. In cadrul unei conferinte de presa, la 14 noiembrie 1963 Kennedy a facut acest lucru, afirmand: “acesta este obiectivul nostru, sa aducem americanii acasa.” Solicitarea unei invitatii de a pleca - guvernul local urmand sa ceara retragerea treptata a personalului militar american. Acesta nu poate fi un pas dificil de realizat in Irak, in special in conditiile in care este dorita plecarea SUA. Intr-o conferinta de presa din mai 1963, Kennedy a declarat ca in cazul in care guvernul Vietnamului de Sud ar sugera acest lucru, “trupele s-ar afla pe drumul spre casa” in ziua urmatoare. Aducerea soldatilor americani acasa in mod treptat - initierea unei retrageri in mai multe etape, de-a lungul unei perioade nedeterminate, urmand ca aceasta sa inceapa imediat, intensificand in acelasi timp regimul de antrenament al personalului pentru securitate local. In octombrie 1963, Kennedy a afirmat: “speram sa micsoram numarul americanilor” din Vietnam pana la sfarsitul anului respectiv. Kennedy nu a garantat ca vreuna dintre aceste componente urma sa aiba succes, insa un plan pentru retragere ce nu ofera garantii este, totusi, mai bun decat lipsa unui plan. Daca SUA vor parasi Irakul la solicitarea propriului guvern, retragerea americanilor nu ar avea semnificatia unui abandon sau a unei infrangeri. Irakienii civili se vor confrunta cu un val de violenta, cu balcanizarea si cu incursiuni straine daca americanii se vor retrage; insa toate acestea pot lua proportii mult mai ingrijoratoare daca americanii vor ramane in Irak. The New York Times