Pandemia s-a terminat brusc. Într-o miercuri.

„Nu aduce anul ce aduce ceasul”, ziceau bătrânii noștri. Și aveau dreptate I Pandemia de coronavirus s-a terminat brusc, într-o miercuri I Iar războiul a început la fel de brusc, într-o joi I E adevărat, la diferență de o săptămână I De ce s-au ridicat acum, deodată, toate restricțiile? Răspunsul oficialilor e frustrant: „nu știm”
Există riscul să trecem de la „dictatură sanitară” la dictatură militară? I Starea de alertă a fost ridicată doar pentru a lăsa loc stării de criză sau de război?  Și, mai ales, se vor trage vreodată concluziile acestor doi ani de restricții și pandemie?

Pandemia de coronavirus s-a încheiat la fel cum a început: brusc și fără prea multe explicații. De la mijlocul lunii februarie, guver­nanții discută intens despre ri­dicarea treptată a restricțiilor, iar ministrul Sănătății a folosit cuvântul „precaut” obsesiv. Ba chiar anunța, săptămâna trecută, că va propune Guvernului o serie de relaxări și că e convins că acestea vor fi aprobate ca atare.
Surpriza a fost însă alta. În 8 martie, același ministru a anun­țat că toate restricțiile legate de coronavirus se ridică de la miezul nopții, când starea de alertă expiră.
Ce s-a schimbat de săptămâna trecută și de ce pandemia s-a terminat atât de brusc, într-o miercuri? Răspunsul ministrului Rafila e dezarmant: „Este o întrebare la care nu am un răspuns foarte concret, dar vă dați seama că și eu sunt solidar cu decizia Guvernului României de a nu prelungi această stare de alertă”. Atunci pe ce criterii s-au aplicat restricțiile?
Specialiștii care se înghesuiau să dea sfaturi despre pandemie, brusc, au amuțit. Și nici măcar argumentele palide despre cifre și indicatori nu și-au mai făcut loc în discursul public. Sigur că foarte multe țări europene au declarat deja, de săptămâni bune, că pandemia s-a încheiat, dar toate au pregătit acest moment și l-au explicat. România nu a făcut acest lucru și sunt slabe șanse să tragă vreodată concluziile pandemiei.
Evident, o astfel de situație hilară și ilogică, la fel ca foarte multe măsuri din ultimii doi ani, nu au făcut decât să crească neîncrederea populației și să genereze noi teorii conspiraționiste. Și, pe bună dreptate, de ce marți e obligatorie masca și miercuri nu, de ce o persoană infectată cu covid luni trebuie să stea în izolare, altfel riscă dosar penal, iar joi poate umbla liberă? Iar lista „de ce-urilor” e mult mai lungă și spinoasă și trece prin problema achizițiilor, dar și prin ultimele studii despre vaccinuri făcute publice de FDA-ul american, după ce un judecător federal a cerut acest lucru și pe care, evident, nu le mai explică niciun specialist. De ce? Pentru că pandemia s-a încheiat, dar a început războiul.
Temerea populației este că starea de alertă nu a fost prelungită, pentru că va începe starea de criză. Sau, Doamne ferește, de război. Cum? Păi cam în același fel ca și starea de alertă: cu încălcarea Constituției și restrângerea drepturilor individuale, dar de această dată nu la comanda Grupului de Comunicare Strategică, ci la comanda CSAT. Să ne întoarcem, însă, la fapte. Sau la tentative mai exact.
Pe internet a circulat un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor ac­te normative din do­­­meniul securității și apărării na­țio­nale, care practic introduce un soi de dictatură militară în România, prin decretarea unei așa-zise stări de criză în aproape orice situație imaginabilă, dar nu strict în cazul uneia deja produse. E suficient să existe doar o ame­nințare ori fie și doar o vulnerabilitate pentru ca respectiva situație să fie declarată. Și nu prin decizie a președintelui, parlamentului ori măcar a guvernului, ci strict prin hotărâre a CSAT, organism care nu are legal niciun drept să emită asemenea decizii. Noul proiect de lege prevede că prin „situația de criză în domeniul securității și apărării naționale se înțelege situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de amenin­țări, riscuri și vul­nerabilități prin care sunt grav perturbate sau ame­nințate condițiile de viață, sănătate și mediu, proprietatea, stabilitatea politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea și apărarea na­țională, precum și alte valori constituționale care impun adoptarea de măsuri specifice prin acțiunea unitară a au­torităților și instituțiilor statului român, pentru înlăturarea cauzelor, gestionarea efectelor și revenirea la starea de normalitate”.

Legea mai prevede că în situație de criză ni se pot restrânge drepturile la fel ca în starea de urgență sau de alertă: „Restrângerea exercițiului unor drepturi poate interveni numai în cazurile limitativ enumerate de legea fundamentală, printre care și apărarea securității națio­nale. Măsurile restrictive prevăzute de prezentul act normativ întrunesc condițiile prevăzute de art. 53 din Constituția României”.

Dar, deși grave, nu acestea sunt prevederile care au stârnit panică în spațiul public, ci posibilitatea ca bărbații între 18 şi 60 de ani să intre în rezerva generală în caz de război. Cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar sau în rezervă şi cei incorporabili, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, dar şi cei între 35 şi 63 de ani. În proiect se mai prevede ca, pe timp de pace, cetățenii cu vârsta între 18 şi 35 de ani care nu au făcut serviciul militar activ sau în rezervă să poată solicita Ministerului Apărării Naționale participarea la programul de pregătire militară de bază. Durata unui astfel de program s-ar putea desfășura pe parcursul a patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

Problema este, însă, faptul că starea de criză nu e prevăzută de Constituție. Avocatul Gheorghe Pi­perea a explicat că: „Așa cum starea de alertă este total ignorată de Constituție (fiind o invenție a lui Năstase, din 2004, utilizată totalitar de Arafat & co pentru a „justifica” gravele restricții de drepturi și libertăți din pandemie și apartheidul sanitar căruia i-am fost supuși, „pentru siguranța noastră”), nici această stare de criză nu este evocată de Constituție. Există doar starea de asediu sau de ur­gen­ță, care se dispune de președinte și se aprobă/ respinge de Parlament.
Așadar, o lege privind această stare de criză excede Constituției, nefiind posibilă din punct de vedere legal și democratic.  Am încercat să înțeleg definiția „stării de criză”. Conceptul este atât de vag și de larg încât poate să cuprindă orice, de la o criză umanitară, la riscul de război și epidemie. Sub acoperișul acestei stări de criză, se pot lua infinite măsuri de restricție a drepturilor și libertăților, iar perioada acestora este indefinită, nedeterminată. Evident, o lege care ar permite o asemenea „stare de criză” ar încălca în mod flagrant art. 53 din Constituție.

Mult mai grave sunt următoarele două aspecte ale acestui proiect:
(i) starea de criză se declară prin hotărâre a CSAT; în Constituție, acest organism este evocat doar de două ori - la art. 92 alin.1, unde se spune că îl are ca președinte pe Președintele republicii, și la art. 119, unde se spune, laconic, că are niște atribuții; nu rezultă din Constituție ce fel de acte emite CSAT și ce putere normativă au aceste acte; proiectul adaugă la Constituție ceea ce, desigur, este inadmisibil într-un stat de drept;
(ii) deciziile Ministrului Apărării sunt obligatorii; așadar, pe ușa din dos, starea de alertă ne întoarce la starea de urgență, în timpul căreia țara este condusă prin ordonanțe militare; în armată, ordinele se execută, nu se discută; deci, dictatură militară scrie pe noi; dacă, de exemplu, această postare sau aceas­­tă pagină vor fi interzise, așa va fi - nimeni nu se va putea opune.

Foarte bizar este că CSAT poate decide ca întregul sistem de apărare să fie pus la dispoziția unui comandament militar impus de alianțe militare, deci a unui șef care nu are cetățenia română, cu con­secința că se încalcă dispo­ziția constituțională care obligă demnitarii și funcționarii publici să aibă cetățenia română.

De asemenea, bizar de tot este faptul că această stare de criză este concepută pentru a da o așa-zisă bază legală prelungirii unor măsuri și restricții pandemice care nu mai pot fi continuate în lipsa unei stări de alertă.
În fine, proiectul mai are un „ca­dou” minunat: reintroduce serviciul militar obligatoriu, la sim­plul ordin al Ministrului Apărării.

În fine, având în vedere isteria creată, Ministerul Apărării a făcut o precizare scurtă: „Textul care circulă în spațiul public reprezintă o versiune de lucru a unui proiect legislativ care nu mai este de actualitate la acest moment, în forma respectivă. Proiectele din cadrul acestui pachet legislativ vor fi reanalizate și prezentate public”.
Ministrul Vasile Dîncu s-a scuzat presei că „Proiectul ajuns în media era o colecție de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în trans­parență. Când avem un proiect, anunțăm noi opinia publică”.
Însă, primul-ministru nu a dez­mințit știrile legate de acest draft și nici nu a dat explicații până la ora închiderii ediției. Însă, toată lumea este de acord că pachetul de legi va fi actualizat, discutat de Guvern și trimis spre aprobare Parlamentului.

Altfel spus, starea de criză ar putea începe la fel de brusc pe cât s-a terminat starea de alertă. Cine știe, poate tot într-o miercuri.