Pamfil Bilțiu – „Ion Stan Pătraș și zestrea sa artistică”

Gelu DRAGOȘ

O carte de colecție, o carte reprezentativă pentru Maramureș, ne propune neobositul etnolog Pamfil Bilțiu și colaboratoarea și consoarta lui, Maria Bilțiu. Apărută în condiții grafice deosebite, se numește „Ioan Stan Pătraș și zestrea sa artistică”, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura „Cetatea Romei”, director dr. Nicoară Mihali (carte-simbol, tocmai bună pentru a putea fi oferită turiștilor care ne trec pragul).

Demersul domnului Pamfil Bilțiu este salutar, fiindcă Maramureșul, dacă se identifică cu ceva, se identifică cu porțile maramureșene, bisericile de lemn, folclorul de pe Iza și Mara și, în mod excepțional, cu „Cimitirul vesel” din Săpânța.
Din Cuvântul de început, numit „Argument” aflăm că: „Lucrarea noastră își propune să umple un gol resimțit de multă vreme. Prin ea ne propunem să analizăm și să tratăm opera meșterului Ioan Stan Pătraș sub toate aspectele ei, pentru a o putea astfel pune în legitimele ei drepturi și a o aprecia la justa ei valoare, asta și ca o replică la nu mai puținele consi­derații eronate și exagerate, emise în legătură cu ea, cu toate că cercetările noastre sunt îngreunate de dispariția multor obiective din zestrea sa artis­tică, odată cu trecerea vremii. Ne gândim la numărul mare de cruci care s-au distrus, la fosta poartă a CAP, cea de la școală, precum și la alte lucrări”.
Munca autorului nu a fost ușoară, s-a desfășurat în timp și spațiu, adică în mai mulți ani și cu multă trudă, iar autorul a avut nevoie de colaboratori inimoși și pasionați pentru desăvâr­și­rea operei. Pamfil Bilțiu îi amin­tește aici pe: Maria Pop – bi­blio­tecara din Săpânța, Dumitru Pop Tincu - urmașul meșterului și custode al Casei Muzeu „Ion Stan Pătraș, Maria Stan – fiica meșterului, Irina Pop Todiuț, Vasile Stan Colțun, Toader Turda Sepe, Stan Gheorghe – uce­nicii lui Stan Pătraș, fotografii Mihai Ciurcaș și Alexandru Ilea, dr. Ni­coară Mihali - editor și colaborator.

Volumul începe cu prezentarea localității Săpânța și are titlul „Să­pânța – vatra de baștină a lui Ion Stan Pătraș”. Aflăm că relieful comunei este muntos, dar dispune și de o fâșie îngustă de câmpie numită Lunca Tisei. În acest capitol, autorul reali­zează o amănunțită istorie a lo­calității, din punctul de vedere al portului popular, al populației și al ocupațiile săpânțenilor, o minimonografie.

Capitolul următor, „Ion Stan Pătraș – rapsod al lemnului. Etapele vieții și ale creației”, se referă la personalitatea vestitului meșter. Acesta s-a născut la 26 iunie 1908, la Săpânța, dintr-o veche familie de țărani, fiind fiul lui Mihai Stan și al Măriei, născută Turda. Sunt prezentate date exacte despre anii de început ai lucrului cu lemnul și despre geneza Cimitirului Vesel. Interesant este faptul că a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, dar s-a întors teafăr și a început să lucreze din nou, iar o operă naivă de-a lui a fost premiată de ministrul finanțelor de atunci, Aurel Vijoli, cu suma de 80 mii lei. În 1923, la 25 de ani, se căsătorește cu Ileana Turda, aceasta fiind cu un an mai mare decât meșterul. Din această căsătorie au rezultat două fete. Primele cruci a început să le cioplească în 1934, deși data este controversată, unele izvoare ducând la anul 1926.

Cartea continuă cu „Viersul funebru al lui Ion Stan Pătraș”, din care spicuim:
„Eu de copil greu am tras,/orfan de tată am rămas.//De la patrusprece ani / Trebuia să-mi câștig bani, / Și am lucrat la pădure / Cu țapin și cu săcure. / Și cinci ani am cătu­nit, / Greutăți mari m-au lovit, / Un an în război am tras, / Petrecut-am greu năcaz. / De pe-acolo am venit, / Lui Dumnezeu am mulțumit, / Că am scăpat cu viață / Și am venit iar acasă. / De lucru m-am apucat / Și să fiu plăcut la sat”.

Capitolul următor, „Lucrările din tinerețe ale lui Ion Stan Pătraș”, ne prezintă cruci, porți, alte lucrări de tâmplărie precum piese de mobilier (lavițele și lădoaiele) confecționate de meșter. Ioan Stan Pătraș avea o preferință pentru culoarea albastră și multe cutii de ceasuri, bufete, blidare, le împistrea cu această culoare.

Din următorul capitol, „Crucile lui Ion Stan Pătraș”, aflăm că meșterul „a învățat meseria mai mult de unul singur, singur a pătruns în tainele ei, mai furând câte ceva de la meșterii cu care a venit în contact”. Descoperim, de asemenea, că este dificil de stabilit cu exactitate anul în care meșterul a adăugat crucilor sale cea de-a treia dimensiune: poezia-epitaf. Tot în acest capitol, Pamfil Bilțiu ne introduce în tipologia și tipurile de cruci con­fecționate de meșter.

Următorul capitol, „Ornamentica crucilor funerare ale lui Ion Stan Pătraș”, face referire la iscusința și modul cum a folosit combinațiile de motive, care dau monumentelor sale valențe artistice, precum: laleaua, fluturele, frun­za, îngerul, serafimul și alte elemente cosmogonice.
Urmează „Cromatica crucilor lui Ion Stan Pătraș”. Meșterul utiliza mult albastru puternic, dar folosea și albul, roșul de diverse nuanțe, galbenul și verdele.
Cel mai cuprinzător capitol se intitu­lează „Epitafurile lui Ion Stan Pătraș sau cronica în versuri a satului”. Este vorba despre poeziile-epitaf care apar pe cruci și sunt o radiografie a vieții celui decedat. În fiecare monolog,
descoperim o formulă prin care ni se indică cine este înmormântat, nume, prenume și poreclă, pentru a fi denominalizat. Formula finală este menită a biciui moartea sau a lăsa sfaturi celor rămași.
„Hăi Ileană, soră dragă,/Te-ai gândit de bună seamă/Și de-al tău frate drag/Că mi-ai pus cruce la cap/Și pe Toader șogoru/Să-l trăiască mult Domnu!”
Capitolul „Porțile lui Ion Stan Pătraș și statutul lor cu valoare de unicat” se referă la porțile sculptate de meșter, acestea respectând structura clasică a porților maramureșene: trei stâlpi, două aripi, având portiță, fundătură și acoperiș în patru ape (clop).
Capitolul următor „Troițele – un capitol reprezentativ al operei meșterului” se axează pe crucile de lemn realizate de meșter. Troițele lui au formă de arc de cerc, pe care îl întâlnim pe crucile mortuare și troițele de la răspântii și hotar. Sunt decorate cu motivele crucii, lalelei și rozetei din tablă vopsită. Marginea acoperișului este decorată cu buline albe, cu punct negru și linii oblice, colorate în roșu, alb și gri. A realizat mai multe troițe sub inscripția: „Înălțarea Domnului Iisus la cer”, „Răstignirea lui Iisus”, „Învierea Domnului Iisus din mormânt”. Troițele, având înălțimi de trei metri, pe lângă funcția religioasă și escatologică, îndeplinește și una de Monument al eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.
„Casa – muzeu «Ion Stan Pătraș»” se referă la casa meșterului, compusă din trei încăperi: tindă, o cameră la stradă și una situată spre grădină, la prispa cu stâlpi și arcade, la acoperișul în două ape acoperit cu țiglă. Casa datează din 1951, așa cum se poate citi pe inscripția traforată la fațada de la drum și este în grija Muzeului Maramureșului.
Vine rândul capitolului „Opera lui Ion Stan Pătraș în receptarea contemporanilor” și avem o seamă de articole, observații, studii din partea specia­liștilor, gazetarilor, scriitorilor, fotografilor care au vizitat Cimitirul Vesel din Săpânța: Ion Iuga, Gheorghe Tomozei, Mihai Negulescu, Bruno Mazzoni, Radu Bogdan, Si­mion Pop, Ion Chindriș, Boris Zderciuc, Ion Vlăduțiu, Vasile Savonea, Geta Brătescu, Roxana Mihalcea, Vasile Stan Colțun, Gheorghe Aldea, Mircea Zaciu, Gheorghe Pârja, Ion Roșu, Francisc Nistor, Vasile Radu Ghenceanu, Lucian Valeriu Lefter ș.a.
Mai sunt alte câteva capitole: „Cimitirul vesel – tradiție și inovație”, „Meșteri – foști ucenici care au continuat opera artistului Ion Stan Pătraș”, „Cimitirul vesel – sursă de inspirație literară și muzicală”.
Foarte valoroasă, prin munca sisifică dusă, este „Antologie de epitafuri de pe crucile lui Ion Stan Pătraș”, unde sunt scrise și culese 80 de epitafuri. M-am oprit pentru dumneavoastră la unul singur: „Sub această cruce grea/Zace biată soacră-mea/Tri zile de mai trăia/Zăceam eu și citea ea/Voi care treceți pe-aici/Încercați să n-o treziți/Că acasă dacă vine/Iară-i cu gura pe mine/Da așa eu m-oi purta/Că-napoi n-a înturna/Cei care citiți aici/Ca mine să nu pățiți/Soacră bună vă găsiți/Cu ea bine să trăiți. A trăit 82 de ani, Mr. 1969”

Volumul semnat de Pamfil Bilțiu beneficiază, așa cum e necesar la acest gen de carte, de glosar, de note și bibliografie și un sumar scris în limba engleză, ceea ce îi dă o și mai mare valoare.
Despre fondatorul Cimitirului vesel, Radu Bogdan scrie: „Spiritul său de observație e selectiv, iar darul său de sinteză e câteodată uluitor. În simplitatea expresiei, în laconismul ei, se ascund adesea o nebănuită putere de sugestie și un dar puțin obișnuit de sesizare a esențialului. Simțul compo­ziției, al echilibrului formelor, ma­­selor și volumelor, precum și sim­țul armo­nii­lor cromatice sunt calități de bază ale artistului. Putem recu­noaște un spi­rit de sine stătător, original în fac­tură și idei, capabil nu numai să perpetueze tradiția, dar și s-o îmbogățească”.

În final, apreciem munca titanică a celui pe care am avut îndrăzneala
să-l numesc în 1990 „Alecu Russo de Maramureș” pentru pasiunea și profesionalismul de care dă dovadă și luptă cu armele folcloristului să nu se piardă ceea ce este definitoriu pentru Maramureș și istoria lui. Fără „lada de zestre” a maestrului Pamfil Bilțiu, Maramureșul ar fi mai sărac, motiv pentru care mă înclin și îi mulțumesc pentru drumurile și nopțile nedormite în a face Maramureșul său drag perpetuu.