Mafia retrocedărilor

În ultimii 20 de ani, jumătate din pădurile Maramureşului au fost retrocedate şi, în extrem de multe cazuri, ilegal, pe bază de acte false. Dintr-un drept reparatoriu, retrocedările au ajuns mega-afaceri, în care au fraternizat deopotrivă funcţionari publici şi „băieţi deştepţi”. Fenomenul restituirii „aurului verde” a generat situaţii penibile, demne de Bughina Faso. Cei mai mulţi dintre proprietarii ilegali „rad” pădurile imediat ce le primesc.

Nu ne vindem ţara, o retrocedăm! Avem 6.741.000 de hectare de pădure. Suntem codaşii Europei în privinţa „aurului verde”. România a pierdut într-un secol mai bine de jumătate din păduri şi în două decenii a retrocedat jumătate din suprafaţa pe care o deţinea Statul. Numai că, în timp ce amărâţii umblă zeci de ani în instanţe ca să-şi recupereze palma de pădure moştenită din strămoşi, şmecherii devin proprietari de aur verde peste noapte şi pentru o noapte, pentru că pădurile sunt tăiate cât sentinţele sunt încă calde. În loc să genereze ordine, numeroasele legi ale proprietăţii au adus haos în pădure şi au încurajat măcelul. În prezent, 500.000 de hectare de pădure sunt neadministrate. Şi, în cele mai multe cazuri pentru că nu mai e nimic de administrat, respectivele suprafeţe fiind „rase”. În plus, peste un milion de hectare au fost retrocedate în condiţii discutabile, iar alte 500.000 de hectare sunt în litigiu. O poveste încâlcită despre trafic de documente, trafic de influenţă, falsurile în înscrisuri, mită, corupţie, presiuni şi şantaje. Bilanţul e sumbru: Maramureşul mai are în pădurile Statului, administrate de Romsilva, 143.000 de hectare din 263.000 de hectare cât aveam în 1990. Aproape jumătate. Mihai Sajerli, directorul Direcţiei Silvice Maramureş spune tranşant: „Jumătate din această suprafaţă s-a retrocedat fără forme în regulă. Nu condamn judecătorul, pentru că el judecă după hârtii. În momentul în care nu găseşte nicio întâmpinare din partea unor organe ale statului în care să se spună dacă omul are sau nu dreptate, judecătorul nu poate decât să dea dreptate omului. Sunt multe cazuri în care se resping aceste cereri. Sunt şi greşeli ale comisiilor locale. DNA-ul a intrat acum pe probleme de retrocedări. Avem un dosar aproape finalizat la Poienile de sub Munte, unde anumiţi oameni bănuiesc că vor trebui să plătească.

Sunt şi cazuri în care au ras tot după ce au primit pădurea. Sunt şi cazuri în care după ce au fost puşi în posesie şi au ras tot, au cerut schimbarea amplasamentului şi li s-a dat. Şi sigur că în aceste situaţii suntem noi bau-baul, pentru că ne opunem unor mânăreli ale oamenilor”.

În multe dintre localităţile judeţului nu mai există arhive, documentele fiind undeva în Ucraina. Aşa că, se spune că a apărut o adevărată mafie a adeverinţelor. Contra sumei de 100 de Euro, băieţii descurcăreţi aduc hârtii pe baza cărora poţi obţine hectare bune de pădure. Adică primeşti minim 10.000 de Ron pentru 100 de Euro. Profitabil, nu? Realitatea din teren a scos la suprafaţă şi gravele erori judiciare. Mihai Sajerli dă un exemplu: „avem un set de 10 sentinţe la Ocolul Sighet, toţi cei care sunt beneficiarii sentinţelor sunt neamuri, după acelaşi autor deposedat care avea 1,2 hectare de pădure. Sunt 10 sentinţe, fiecare cu 10 hectare şi toate cer un UA din Săpânţa, care are 35 de hectare. Şi eu trebuie să pun în posesie 100 de hectare pe cele 35 de hectare pentru că sentinţa prevede expres UA-ul. Eu le-am dat UA-ul respectiv. Am dat un exemplu care este absurd. Mai avem o grămadă”.

Comuna Săpânţa e recunoscută ca „ţara retrocedărilor ilegale”. Primarul Grigore Turda recunoaşte că: „Au fost într-adevăr nişte probleme pe care încercăm să le remediem. Noi avem o suprafaţă foarte mare de pădure. În total, UAT-ul nostru este de vreo 14 mii de hectare, din care aproape 7600 numai pădure. Dar majoritatea pădurii este a Composesoratului.

Din experienţa mea acumulată în aceşti 4 ani de mandat am constatat că nu sunt atâta de vină oamenii sau funcţionarii Statului Român, cât legile care au venit anapoda. Mai exact, pe legea 18 s-a dat până la un hectar, pe Legea 1/2000 s-au dat până la 10 hectare şi abia la 247 s-a corectat oarecum pe vechile amplasamente. Ori, tot hotarul acesta a fost al particularilor, al cetăţenilor din comună, în diferite forme de asociere la vremea când s-au naţionalizat pădurile. Statul Român a avut o suprafaţă abia de vreo 450 ha. Deci vă daţi seama că pe Legea 18 s-au pus aleatoriu care pe unde au putut, la Legea 1 la fel şi la Legea 247 s-a specificat în lege că se merge pe vechiul amplasament. Deci, vă daţi seama că unii, după ce au fost puşi în baza unei legi, au venit pe altă lege că vor pe vechiul amplasament. Ceea ce nu s-a putut. Ori, pe vechiul amplasament a fost pus probabil între timp altcineva. Şi de aici s-au creat nişte animozităţi şi s-au încurcat lucrurile. Au fost chiar şi certuri între cetăţeni.

Eu nu aş da vina numai pe funcţionarii de la Primărie sau pe cei de la Ocolul Silvic. Chestiunea este destul de complicată. Este un fenomen. O părere a mea subiectivă, aceste probleme nu le rezolvă nimeni. Decât încă o dată o naţionalizare, şi atunci imediat să vină o lege prin care să se spună că toată lumea merge pe vechiul amplasament. Că încă sunt bătrâni în sat care îşi cunosc mejdele şi bornele. Şi lumea ar fi foarte mulţumită. Asta nu-i numai la nivel de Săpânţa, la nivel de judeţ şi poate şi de ţară”. De la o palmă de pădure au fost şi certuri grave între localnici. Dar şi tăieri „la ras”. De frică să nu li se „renaţionalizeze” suprafaţa. Primarul Turda spune că: „de frică să nu vină altul peste amplasament au „tuns” cât au putut de mult”. 

În Poienile de sub Munte, o altă zonă cu probleme, s-au depus, culmea, 666 de cereri de retrocedare. Primarul Ştefan Oncea explică: „am avut un număr de 666 de cereri de retrocedare depuse, din care una am transferat-o la comisia locală Repedea că nu era de competenţa noastră. Din cele 665 de cereri populaţia a solicitat peste 55 de mii de hectare. Ca să înţelegeţi ce se solicită şi ce avem: suprafaţa totală a localităţii este de 29.336 ha şi se solicită peste 55 de mii. Nu avem atâta pădure, decât să intrăm în Ucraina sau nu ştiu unde să mergem, că nu se poate.

De unde se iscă problemele? De exemplu cineva cere 1200 ha. Omul nu ştie să citească extrasul de Carte Funciară. Dar pentru că a văzut pe extras partea I 1200 ha, el aia a înţeles că are. Nu s-a uitat la partea II unde sunt detaliile despre proprietate şi unde scrie că are o cotă sau două din suprafaţa aceea totală. Şi atunci cererile au fost depuse aşa, cerând toată suprafaţa care era înscrisă pe numărul topografic respectiv. Chiar şi cei de la Autoritatea Naţională ne-au întrebat cum am făcut suma, că nu este atâta suprafaţa totală a localităţii. Le-am spus că nu am greşit, atâta se solicită”. Acum au mai rămas de rezolvat doar vreo 200 de cereri. Oricum, extrem demult.

Oncea e supărat că: „Legiuitorul a spus că îi face pe primari preşedinţi de comisii locale şi le băgăm pe cap problema asta. Iar primarul trebuie să rezolve şi apă, şi canalizare, şi fondul funciar şi toate celelalte. Ori, ei nu s-au gândit dacă avem sau nu oameni de specialitate la nivelul comisiei locale. Şi aşa se face că eu suplinesc topograful, deşi nu sunt topograf de meserie, iar alţi colegi suplinesc specialiştii pentru că trebuia să fim o comisie, să soluţionăm dosare. Iar raportat la timp, pentru că e o comisie mixtă care presupune şi oameni de la Ocolul Silvic, convocăm şedinţa şi tot aşa. Cu ei colaborăm bine, dar problema e timpul, că nu reuşim. Printre problemele administrative foarte multe trebuie să facem şi asta. Procedura: comisia locală propune. Comisia judeţeană emite hotărârea. Şi atunci, omul are două posibilităţi: dacă propunerea comisiei locale nu îl satisface, nu îl mulţumeşte, el poate face o contestaţie la comisa locală. Noi, prin lege suntem obligaţi ca alături de dosarul şi soluţia dată de noi să o transmitem la Comisia judeţeană. Această comisie analizează separat dosarele contestate. Şi acolo unde constată că noi am greşit, erorile sunt îndreptate. Nu s-a prea constatat acest lucru”.

Situaţiile de suprapuneri au devenit obişnuinţă. Motivul? „Judecătorii ăştia sunt şmecheri. El când constată că cetăţeanul a avut dreptate, nu-i dă un anume amplasament. Constată că are dreptul la 10 ha, de pădure de exemplu, şi lasă la latitudinea comisiei locale unde să i se dea. Şi apar probleme, că oamenii spun că într-un loc e mai deasă pădurea sau alte nemulţumiri. Iar legile sunt făcute în aşa fel încât să ni se spargă tot nouă în cap toate”, spune Oncea.

Îngropaţi în dosare

„Problemele legate de retrocedări s-au acutizat. Presiunea este foarte mare. Sigur că noi suntem bau-baul din acest domeniu pentru că ne opunem în unele cazuri retrocedărilor ilegale. Eu consider că suntem obligaţi să apărăm bunul statului. În general, comisiile locale nu se implică deloc. Oamenii dau în judecată comisiile locale şi judeţene, nu prea dau în judecată Romsilva, pentru că se tem de noi. Comisiile locale nu prea trimit întâmpinări. Ne pomenim în aceste situaţii cu o cârcă de sentinţe care nu pot fi puse în aplicare. Anul trecut s-a promovat de către procurorul general un recurs în interesul legii, prin care Regiei Autonome a Pădurilor îi este recunoscut dreptul de intervenient în orice proces de fond funciar ca şi reprezentant legal al Statului Român, în condiţiile în care legea prevede că reprezentantul averii statului este Ministerul Finanţelor şi ne-au delegat această competenţă. Practic putem interveni în orice proces de fond funciar de care avem ştiinţă. Noi preluăm toate procesele din judeţ şi avem procese şi strămutări şi în alte judeţe. Avem doi jurişti care sunt efectiv îngropaţi în dosare, dar nu există proces la care să nu depunem întâmpinare” - Mihai Sajerli, directorul Direcţiei Silvice Maramureş.