Ovidiu, exilat de Augustus și reabilitat de Augusta

Scriitorul dr. Nicoară Mihali se îngrijește în această pe­rioadă de apariția unei cărți a Augustei Stan Buteanu despre poetul Publius Ovi­dius Naso. Subiectul este unul extrem de interesant atât ca poveste cât și prin faptul că, după 2000 de ani, se pot găsi aspecte inedite des­pre un om care a trăit numai 60 de ani, dar care a influențat cultura universală.

„Doamna Augusta Stan Buteanu, des­pre care știam că a fost 25 de ani profesor de limba română și latină la actualul Colegiu «Vasile Lucaciu» din Baia Mare, m-a contactat în le­gătură cu o carte pe care a finalizat-o: Cuvânt și ima­­gine – Ovidianum. Este o carte des­pre destinul poetului Ovidiu (Publius Ovidius Naso) la Tomis, dar în mod special în această carte se face o des­criere a școlii grecești latiniste și a ceea ce a însemnat școala de altădată în istoria învățământului mondial și românesc.
Doamna Augusta Stan Buteanu a făcut o cercetare extrem de amplă asu­pra poe­tului Ovidiu, iar cartea care ur­mează să se tipărească este rodul unei munci începute din 1972. În 1972, la Constanța au venit pentru o săptămână peste 600 de latiniști din toată lumea, la un prim Congres Internațional arta poetică a lui Ovidiu, despre poezia lui Ovidiu și despre ce a însemnat Ovidiu pentru cultura omenirii. Ea a participat la acest prim Congres Internațional, și pe lângă faptul că a avut și un referat despre opera lui Ovidiu, mai exact cum a influențat poezia lui Ovidiu în perioada renascentistă operele de artă, în special pictura. A făcut o adevărată pasiune pentru acest subiect, care acum se concretizează într-o carte care este deja pregătită pentru tipar”, explică dr. Nicoară Mihali.
De ce este important
acest subiect?
„Subiectul acesta este extraordinar de important pentru spațiul românesc, și chiar pentru nordul țării, pentru că anul viitor Festivalul Medieval din Cetatea Ardud îl va omagia pe poetul Ovidiu, așa cum a fost omagiat și Shakespeare. Anul acesta se împlinesc 2000 de ani de la moartea poetului Ovidiu, la Tomisul nostru, la Pontul Euxin”, spune scrii­torul maramureșean.

Pentru cine nu știe prea multe despre poetul Publius Ovidius Naso trebuie știut că el dezvăluie în poezia lui că Tomisul este cetatea care s-a format în urma unei crime – o soră își ucide aici fratele cu cuțitul. El a fost exilat la Tomis iar despre motivul exilului există foarte multe supoziții. „Una dintre cele mai cunoscute, care se regăsește și în piesa de teatru Ovidiu a lui Vasile Alecsandri este iubirea dintre poet și Iulia, nepoata lui Augustus. Unii au mers până acolo încât spun că poetul a fost trădat și împăratul l-a prins în flagrant cu Iulia. Altă variantă, cum o spune și el în cartea Tristele, în cele două volume imense pe care le scrie în perioada cât este exilat la Tomis, Scrisori de la Pontul Euxin, Ponticele sau Tristele (Scrisori triste de la Pontul Euxin) – aici spune el că o greșeală a fost și o poezie care l-a determinat pe Augustus să-l exileze. Însă supozițiile sunt mai multe. Prima este aceea că ar fi existat o iubire între el și nepoata Iulia a lui Augustus. Altă supoziție ia în calcul invidia lui Augustus. Pentru că Ovidiu se bucura de o atât de mare glorie încât, după moartea lui Horațiu, ajunsese cel mai mare poet al Romei și oriunde mergea, lumea se ridica în pi­cioare și-l aclama. Acest lucru nu se întâmpla decât atunci când venea îm­păratul, deși mulți erau forțați să-l aplaude pe împărat, în timp ce pe poet îl aplaudau din suflet. Deci, poetul ajunsese să aibă o glorie asemănătoare cu a lui Augustus, iar acest lucru a atras invidia împăratului.
În versurile sale, și mai ales în perioada de tinerețe, Ovidiu scrie una dintre cele mai frumoase cărți ale lumii, Arta iubirii – Ars amandi, și aici îndeamnă tineretul din Roma să nu ia armele să moară pe câmpul de luptă pentru gloria vreunui împărat roman, ci să cuce­rească mai bine o femeie și să iubească pacea. De fapt, el a pus în opoziție ideile militare și onoarea cu arma în mână și lupta pentru un împărat, considerându-le pe toate acestea deșarte, şi îi învață pe tineri arta de a iubi, de a se comporta civilizat.
Însă există supoziții despre exil și de ordin religios. Deoarece nu a mai crezut în zeii Romei ci a crezut în cultul Ca­valerului Trac și în ideea nemuririi pe care a adus-o Zamolxis. El s-a apropiat mult de sciți și de geți și de dacii care trăiau în cetățile de aici. Aici erau cetățile Histria, Tomis și Callatis - care în perioada lui erau cetăți grecești. Dar aici i-a cunoscut pe geți și pe daci și a scris o poezie în limba lor. Din păcate, aceasta nu se păstrează, cum din păcate, nu se păstrează nici autobiografia lui Traian care a relatat cum a cucerit Dacia. Foarte interesant este că acestea au dispărut fără să se știe unde sunt și cum sunt. Au intrat într-un vid al istoriei, deși istoricii au crezut că doar grecii sunt cei care vorbesc despre daci și că documentele pe care le avem de la ei vin numai din anul 514 când scrie Herodot pentru prima dată despre daci. Însă, istoricii au descoperit în Biblie că un nepot al lui Noe, pe nume Tracius este chiar strămoșul tracilor. Iar acest popor al tracilor avea vreo 64 de seminții, printre care și geto-dacii”, a adăugat dr. Nicoară Mihali. 
Ovidiu se stinge la vârsta de 60 de ani și ultimii ani i-a petrecut în exil. A ajuns în Tomis la vârsta de 51 de ani.
De ce este important Ovidiu pentru România?
„Ovidiu este primul scriitor de factură europeană căruia i s-a ridicat o statuie pe teritoriul României, în 1887 și același sculptor, după 25 de ani îi ridică o statuie acasă la el, în localitatea Sulmona, care este o localitate asemă­nă­toare cu Borșa Maramureșului, o așezare la poalele munților, cu izvoare și fântâni reci. Noul cărţii Augustei Stan Buteanu este faptul că, pentru prima dată pune în discuție toată literatura și scriitorii care au fost ins­pirați de Ovidiu sau au scris despre el, începând cu Alecsandri și terminând cu Emil Bota și Ștefan Augustin Doi­naș.

Augusta Stan Buteanu face o cercetare extrem de serioasă asupra poetului Ovi­diu. Cel care și-a dat seama de im­portanța lui Ovidiu și de recu­noașterea noastră prin el în Europa a fost Vasile Alecsandri. El, care era ministru de externe și apoi ambasador la Paris, a știut ca nimeni altul să cultive spiritul latinității, al apropierii noastre de poetul latin Ovidiu și a-l face cunoscut în Europa, ca prin el să fim și noi luați în seamă. Datorită acestui spirit de sacrificiu la Tomis și a poeziei lui Ovidiu, Alecsandri a fost inspirat și a scris Ginta nobilă latină, poezie care i-a adus laurii. Alecsandri a fost primul scriitor român a cărui poezie a fost premiată și recu­noscută la Paris. El a pus în centrul aten­ției latinitatea și legătura noastră cu poetul antichității care a fost sacrificat de Augustus la țărmul Mării Negre. Un poet spune foarte frumos, și cu aceasta se încheie cartea: pentru cei care mergeți la mare și călcați țărmurile dintre Năvodari și Constanța, să aveți grijă că în orice moment puteți călca peste osemintele poetului Ovidiu”, a concluzionat dr. Nicoară Mihali.

Interesant este că poetul Ovidiu a fost exilat de Augustus și după exact 2000 de ani este reabilitat și repus în valoare de Augusta (Augusta Stan Buteanu) într-o carte. În 1980 s-au întâlnit cei mai mari profesori latiniști de la marile universități ale lumii în sala teatrului din localitatea unde s-a născut Ovidiu și i-au făcut un proces de rea­bilitare. Unii au jucat rolul lui Augustus și a celor apro­piați împăratului, iar alții
l-au apărat pe Ovidiu, sco­țându-l curat în fața posterității.

„Ovidiu a fost îndrăgostit de lumea romană și a trăit în lumea romană. Lumea lui Augustus este o lume a păcii, este perioada în care Imperiul Roman are cea mai mare prosperitate, cea mai mare extindere, este perioada în care se naște Iisus Hristos (în anul 27 de domnie a lui Augustus), este o perioadă de apogeu a antichității și în lumea aceasta a progresului, a culturii de a trăi bine și de a se bucura de viață, de a trăi clipa, atunci se manifestă opera acestui poet, care a scris cele mai frumoase versuri de dragoste ale lumii. Din opera lui se inspiră toți trubadurii poeziei medievale, se inspiră Shakespeare, se inspiră Voltaire, însă perioada cea mai grea a vieții lui este perioada exilului în care scrie despre dorul față de Roma și cere insistent prin toate poeziile lui, scrie prietenilor să ajungă la Augustus să-i dea clemență și să-l lase într-un loc mai apropiat de Roma. Pentru că aici, zice el, «trăiesc numai între săgețile sciților și mereu sunt amenințat de moarte»”
dr. Nicoară Mihali