Oraşul nordului, oraşul contrastelor Albastru de Baia Mare

Capitala nordului, municipiul Baia Mare a avut o istorie zbuciumată în care regi, prinţese, nobili au pus stăpânire pe oraş şi minele din jurul acestuia. Aici au fost aduşi muncitori din toate zările regatelor şi imperiilor care au stăpânit aceste regiuni în decursul sutelor de ani. Aici s-au ridicat biserici, au fost culte religioase care au dăinuit sau au dispărut, a fost locul unde a apărut una dintre cele mai respectate Şcoli de Pictură din Europa, este oraşul care are un cer albastru aşa cum nu mai găseşti niciunde. Baia Mare, municipiul reşedinţă de judeţ, este un oraş al contrastelor, un oraş în care ultimii 30 de ani au lăsat urme bune, urme rele, aşa cum este şi istoria ştiută, dar mai ales neştiută a oraşului care te duce cu gândul la doamnele şi domniţele de pe Săsar.

Încercăm să prezentăm o scurtă analiză a ceea ce a fost, dar mai ales ce este Oraşul Baia Mare.
La Revoluţia din 1989, capitala Maramureşului, Baia Mare era un oraş mare, întins, cu peste 150.000 de locuitori, cu multe fabrici şi uzine, platforme industriale care duduiau şi care lăsau impresia că vor duce acest oraş în „paradis”. Cu toate că, la prima impresie, totul mergea bine, oraşul a avut mult de pătimit în perioada „roşie”. Poluarea agresivă făcea de multe ori ca aerul să fie irespirabil, otrăvit cu toate substanţele chimice din tabelul periodic. Apoi, străzile oraşului erau ciuruite, ca după război, lucrări de reparaţii se făceau cu ţârâita, nu erau o prioritate. Nu se găseau ali­mente, nu prea se găsea nimic. Nu a fost o caracteristică a locului, erau vremurile în care regimul roşu s-a dus în lada de gunoi a istoriei, aici şi în toată ţara. Din păcate, au rămas resturile, au rămas oameni care au încercat să ducă mai departe moştenirea comunismului sălbatic şi nedrept. Deci, la momentul 1989, oraşul se afla între ce a fost şi nimicul acelei perioade de început a capitalismului atât de dorit de toată lumea. Din păcate, a urmat capitalismul sălbatic, uneori mai sălbatic ca regimul trecut.
Primele măsuri s-au luat haotic, nu ştia stânga ce face dreapta şi în spi­ritul vremurilor de atunci s-a început demolarea industriei, considerată un morman de fiare vechi. După bâlbâieli în administraţia oraşului s-a ajuns la venirea celor care au început să clădească pe fundamentul sutelor de ani ale unui oraş în care aurul, argintul au fost şi au rămas emblema nobilă de pus în ramă.
Partidele istorice au adus admi­nistraţia ce s-a dovedit a fi plusul, dar şi minusul acelor ani. Nu men­ţionăm toate întâmplările din acei ani, punctăm câteva din întâmplări. Au început să se închidă întreprin­deri, mari, foarte mari, de la Maratex, Faimar, combinatele, mineritul, Platforma Industrială Nord, multe firme mai mici care s-au dezvoltat pe orizontală, în umbra celor mari. Piaţa muncii din Baia Mare a primit o lovitură din care nu s-a trezit nici azi.
Prima decizie bună a fost eliminarea încălzirii centralizate şi mărirea cotei de gaz pentru această zonă în aşa fel încât băimărenii să poată să îşi monteze centrale de apartament şi alte forme de încălzire şi apă caldă. Am fost primul municipiu reşedinţă de judeţ din ţară care a eliminat sistemul centralizat.
Pe platformele industriale ale oraşului nu s-a pus mai nimic. De 30 de ani se tot vorbeşte de industrie, de revenirea fabricilor şi uzinelor, dar nu prea a mai venit nimic. Ici-colo se mai aminteşte de vechile industrii. Ramira a renăscut, un pic din Faimar, undeva la margine de oraş, Italsofa, condusă de italieni, Aramis, probabil cea mai mare întreprindere din Baia Mare. Avem noroc cu salba de uzine din jurul oraşului, de la UAC, la platforma industrială din Tăuţii Măgherăuş. Cei 30 de ani au însemnat promisiuni care nu au avut şi finalitatea dorită. În acest context, forţa de muncă calificată a migrat spre alte zone sau dincolo de graniţă.
O altă decizie importantă care s-a dovedit a fi una greşită a fost cea cu urbanizarea municipiului. S-a decis ca la parter de blocuri să se construiască magazine, extinderi şi alte spaţii. Dacă mergem prin Baia Mare, unde te uiţi vezi extinderi urâte, fără nici o linie estetică, fără aportul arhitecţilor care se ocupă de astfel de armonizări. Banul a fost cel care a dictat felul în care oraşul s-a dezvoltat. Garajele construite unde s-a vrut şi unde s-a putut reprezintă o altă pată neagră. În momentul de faţă este greu de rezolvat această pro­blemă deoarece nu există alternative, parcările mari, subterane sau supraterane promise de toate admi­nistraţiile băimărene.
Oraşul nordului a devenit încet, încet un oraş al magazinelor mari. S-a spus că Baia Mare va fi un oraş co­mercial, un loc unde românii din judeţele din jur vor veni să-şi facă cumpărăturile. De aceea avem multe mall-uri, centre comerciale şi încă se mai deschid chiar dacă recesiunea din 2008 a încetinit acest fenomen. Ultimul venit în galeria comercială a oraşului este Selgros ce se va des­chide în curând.
Ideea de oraş comercial a fost intere­santă, dar în timp şi judeţele din jurul nostru şi-au deschis magazine, mall-uri... Va fi greu să atragem la fel de mulţi clienţi ca în anii trecuţi.
O altă bilă neagră este Piaţa de Alimente. La începutul anilor ’90, administraţia a permis ca Piaţa de Alimente să treacă în regim privat. A fost una din marile afaceri one­roase ale acelor ani. Un grup de şme­cheri a pus mâna pe pieţe şi le-au supt până nu a mai rămas nimic. Se spunea că în anii ’90 se făceau bani negri, circa un miliard de lei pe zi. Cu siguranţă, mulţi politicieni
s-au înfruptat din banii negri proveniţi din pieţele oraşului. Nici în momentul de faţă nu este rezolvată situaţia, poate de aceea nu se pot face lucrări de mărire, reabilitare sau moder­nizare a pieţei mari din Baia Mare.

Nici reabilitarea blocurilor sau construirea de locuinţe nu a fost o realizare pentru oraş. Administratorii s-au pierdut în fel şi fel de proiecte care nu au dus niciunde. Exemplul altor oraşe mari - Ora­dea - nu a fost suficient. Trebuie să ai şi oameni care scriu proiecte, care atrag fonduri europene, care ştiu să face ce trebuie. Din păcate, oamenii valo­roşi au fost îndepăr­taţi, în toţi aceşti ani, şi au rămas unii care şi-au încasat salariul baban şi atât. Pece ştie de ce!
Singurele proiecte mari au fost cel din Centrul Vechi şi Piaţa Cetăţii. Cam puţin pentru un oraş cu pre­tenţii.
S-a reabilitat şi Colonia Pictorilor, într-un proiect controversat, care a şters aura de Colonie în care marii pictori ai oraşului şi cei veniţi aici, din 1900 încoace, și-au desfășurat activitatea. Acum totul este modern, fără copacii mari, şi cam gol.
În schimb, a rămas cerul albastru de Baia Mare, care se vede de pe Câmpul Tineretului, locul în care gene­raţii de pictori au realizat picturi nemuritoare.
Actuala administraţie a reamenajat Câmpul Tineretului, ceea ce e foarte bine. Ar mai fi de lucru pe la marginea de jos. Poate chiar un patinoar.
Alte bile negre sunt Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa Tine­retului. Ultima a fost re­câştigată de Consiliul Judeţean, după ce a fost distrusă de ultimul secretar UTC din perioada roşie şi alţi ciumeţi ce s-au făcut stăpâni pe Casă, gândindu-se că vor ieşi la pensie de aici. Aceste lipitori ar trebui trase la răspundere pentru dezastrul făcut.

Casa de Cultură a Sindicatelor a rămas în administrarea celor de la sindicate, un alt fel de lipitori ce sug încă din biata Casă de Cultură. Nu mai are mult şi se dărâmă. Aşa cum stă şi Cinematograful Dacia, într-o rână, gata să cadă în propria-i neputinţă. În momentul de faţă, Baia Mare nu are o sală de spectacol mare, modernă, în ton cu vremurile pe care le trăim.
Ar mai fi de lucru la zonele verzi, la parcuri şi la râul Săsar, un râu ce străbate oraşul şi care are 14 poduri. Cu inteligenţă s-ar fi putut realiza ceva care să atragă turişti dornici să vadă Râul Doamnelor cu poduri colorate, cu piste de bicicletă de-a lungul lui şi alte lucruri ce s-ar fi putut amenaja de mulţi ani.
În ultimii ani s-a circulat bine prin oraş, bulevardele şi străzile din cartiere au fost reabilitate, sperăm să rămână la fel!
Putem spune că în ultimii 30 de ani, Baia Mare s-a dezvoltat frumos, dar că mai are multe de fă­cut, mai ales pentru partea eco­nomică a munici­piului. Doamne ajută!

Din istoria oraşului

Orașul Baia Mare este menționat pentru prima dată în 1142, perioada regelui Geza al II-lea, sub numele de Asszonypataka - Frauenbach.
Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca și Râul Doamnelor (Rivulus Dominarum), într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Una din cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare), datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Act eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou la data de 20 septembrie 1347, acesta cuprinde o serie de privilegii acordate acestor centre miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal. Anul 1376 reprezintă anul în care apare un al doilea document privilegial, iar acesta din urmă are ca și efect reglementarea mineritului.
Ca și recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan.