Operatiunea Walkiria

* In Germania anului 1944, o conspiratie de proportii a urmarit eliminarea lui Hitler, neutralizarea trupelor SS, considerate fidele dictatorului nazist si instaurarea unui guvern provizoriu care sa puna capat razboiului. Reusita atentatului din 20 iulie 1944 ar fi reprezentat un moment crucial in desfasurarea celui de-al doilea razboi mondial, dar Operatiunea Walkiria a reprezentat doar un alt atentat esuat impotriva lui Hitler. Cat timp armatele germane au repurtat victorii, marea majoritate a generalilor germani, multi din acestia imbatati de glorie, nu au manifestat nici un fel de opozitie in fata lui Hitler. Proiectul generalului Beck, care in august 1938 demisionase din postul de sef al Marelui stat-major al Armatei de uscat, de a-l inlatura pe Hitler si a instaura o dictatura militara, s-a spulberat dupa Conferinta de la München. Dupa euforia primelor triumfuri ale Wremachtului, au urmat infrangeri grele pentru armata germana. Mai ales dupa Stalingrad au inceput sa se inchege noi grupuri militare opozitioniste, care aveau contacte mai mult sau mai putin stranse cu personalitati germane aflate in opozitie. Generalii, care la inceput l-au sprijinit pe Hitler, s-au despartit de el in momentul declinului. De fapt, criza dintre Hitler si armata s-a declansat inca din 1938, data la care, in urma unor intrigi ale Gestapoului, au fost inlaturati ministrul de razboi, Bomberg, si seful armatei, Fritsch. Incercarile grupurilor opozitioniste de a stabili contacte directe cu guvernul britanic in vederea incheierii unei paci separate cu Occidentul si proiectele de inlaturare a lui Hitler printr-un atantat au trecut in 1943 din faza discutiilor la pregatiri concrete. Diversele memorandumuri ale unor grupuri complotiste (contele Helmuth von Moltke, Karl Goerdeler), ca si insemnarile unor participanti la evenimente lasa sa se inteleaga ca starea de spirit opozitionista era alimentata de politica aberanta dusa de Hitler. La alte grupuri insa, tendinta de a evita infrangerea Germaniei era mereu pusa mai presus de cerintele unei lupte fara compromisuri impotriva national-socialismului. De aceea, aceste grupuri nu urmareau sa instaureze un regim democratic liberal, ci un regim autoritar, insa fara Hitler si, in unele proiecte, fara aparatul de stat nazist. Grupurile opozitiei militare si civile mizau pe incheierea unei paci separate cu Occidentul si eventual pe instaurarea unei dictaturi militare care sa continue razboiul impotriva Uniunii Sovietice. Toate grupurile din opozitie doreau insa ca Germania sa pastreze frontierele sale din septembrie 1939 si, in orice caz, sa evite ocuparea sau impartirea Germaniei. Infrangerile armatei germane din primavara si vara anului 1944 i-au impins pe conducatorii complotului de la 20 iulie sa treaca imediat la suprimarea lui Hitler (Goerdeler refuzase timp indelungat sa consimta la aceasta solutie. Colonelul Klaus von Stauffenberg, seful statului-major al Departamentului general al armatelor de rezerva, si-a asumat sarcina executarii atentatului impotriva lui Hitler. Complotistii ii aveau in fruntea lor pe generalul Beck si pe maresalul Witzleben. Multi ofiteri superiori, fara a se angaja formal, isi dadusera aprobarea pentru ceea ce s-a numit Operatiunea Walkiria. Printre acestia se numarau generalul von Stüpnagel, amiralul Canaris, maresalii von Klüge si Rommel. Acestia stabilisera legaturi stranse cu cercurile opozitioniste civile germane, aveau contacte cu numerosi inalti functionari germani, cu von Helldorf (seful politiei din Berlin) si chiar cu Himmler, prin intermediul fostului ministru de finante Popitz. Grupul de complotisti era foarte eterogen si nu exista in sanul lui o unitate de vedere, unii dintre ei planuind sa-l inlocuiasca pe Hitler cu Himmler. La Berlin, cativa oameni de actiune, cum sunt generalul Olbricht, seful organizarii Wehrmachtului si seful sau de stat-major, impulsivul colonel Klaus von Stauffenberg, s-au alaturat complotului. La 11 iulie 1944, la Berchtesgaden, von Stauffenberg a incercat sa puna in aplicare un atentat impotriva lui Hitler, dar a renuntat sa-si puna in aplicare proiectul din cauza ca Himmler, pe care vroia sa-l suprime in acelasi timp cu Hitler, lipsea. La 15 iulie, von Stauffenberg a mai incercat o data la Rastenburg, dar nu a mers nici de aceasta data pana la capat, din aceleasi motive. La 17 iulie, a fost emis un mandat de arestare impotriva lui Goerdeler, care a reusit sa dispara in ultimul moment. In aceeasi zi, Rommel a fost grav ranit in Normandia si scos practic din lupta. Complotul impotriva lui Hitler ar fi esuat definitiv daca nu ar fi fost vointa hotarata a lui von Stauffenberg. In dimineata zilei de 20 iulie 1944, colonelul von Stauffenberg, care avea in servieta sa o bomba, a venit la cartierul general al lui Hitler de la Rastenburg, unde urma sa aiba loc o consfatuire, intr-un bunker. Maresalul Keitel l-a anuntat pe von Stauffenberg ca, din cauza caldurii, intalnirea nu va mai avea loc in bunker, ci in pavilionul de ceai, o baraca lunga de lemn, ferita de soare. Von Stauffenberg si-a pregatit servieta ce continea o bomba; cu ajutorul unei pensete plate, a desprins o mica fiola destinata amorsarii acesteia. A pus apoi bomba inapoi in servieta; explozia urma sa aiba loc zece minute mai tarziu. Ajuns in baraca, von Stauffenberg a pus servieta alaturi de scaunul sau, aproape de locul lui Hitler, dupa care iese din incapere pretextand ca are de dat un telefon. Cateva minute dupa ce Stauffenberg a parasit incaperea (la 12.50), a explodat bomba. Intr-un zgomot infernal, baraca s-a prabusit peste cei prezenti la sedinta. Din cei 25 de insi prezenti la intrunire au fost ucisi pe loc stenograful lui Hitler si doi generali, 4 raniti grav si 5 raniti usor. Hitler a scapat cu cateva arsuri si rani usoare. Von Stauffenberg, convins ca Hitler a murit, s-a indreptat in mare viteza spre Berlin. Mercedesul a demarat si a trecut, fara probleme, de primul baraj, cu un minut si jumatate inainte ca acesta sa fie inchis. Si al doilea baraj a fost trecut cu usurinta: Stauffenberg era cunoscut si permisul sau de libera trecere era in ordine. La al treilea baraj, colonelul a fost oprit, dar, necunoscandu-se inca motivul alarmei, dupa o discutie cu comandantul obiectivului, a fost lasat sa treaca. Operatiunea Walkiria fost declansata la exact trei ore de la atentat. Planul avea ca scop oficial reprimarea unei eventuale revolte interne, provocata fie de cele patru milionae de straini ce traiau in Reich, fie de catre elemente turbulente de nationalitate germana. Fiecare comandant al regiunilor militare dispunea de un consemn „Walkiria”. In directivele suplimentare, pastrate secrete de catre Olbricht, se ordona arestarea sefilor SS si SD si desemnarea pe langa comandantul fiecarei regiuni a unui reprezentant politic, prieten al complotistilor, care avea sarcina sa-l indrume pe acesta. La Berlin, era prevazuta ocuparea tuturor institutiilor-cheie (radio, ministere, gari de triaj). Pana ce complotistii au dat semnalul convenit „Walkiria” si au inceput sa actioneze pentru a pune mana pe pozitiile-cheie din capitala Germaniei, la cartierul general al lui Hitler a inceput o activitate febrila pentru inabusirea si reprimarea complotului. Primele anchete au ajuns la concluzia ca bomba a fost pusa, fara indoiala, de zidarii comunisti care lucrau in incinta Cartierului general. Abia mai tarziu s-a conturat ideea ca atentatul a fost pus la cale de ofiteri germani. Toate comandamentele grupurilor de armate au primit ordine sa-i aresteze pe cei implicati in complot. Goebbels a transmis prin radio stirea despre atentat si despre esecul actiunii complotiste. Au inceput arestarile, „judecata urgenta” a membrilor complotului si impuscarea acestora, cel mai zelos in acele momente fiind generalul Fromm, considerat de catre complotisti ca unul de al lor. El a ordonat executarea lui Olbricht, Merz, Stauffenberg si Haeften. Cei patru au fost impuscati la lumina farurilor unui tanc german. La Paris, guvernatorul militar al Frantei, general-colonelul Heinrich von Stüpnagel si adjunctii sai, membri ai complotului, au trecut la dezarmarea si la arestarea trupelor SS si SD (circa 2.000 de oameni). Von Stüpnagel considera ca, dispunand de grupurile de armate de pe Frontul de Vest, se putea incheia o pace separata cu Anglia si Statele Unite ale Americii, fara a se mai tine cont de Hitler. Comandantul suprem al Frontului de Vest, feldmaresalul Klüge, s-a desolidarizat de complot si a revocat ordinele lui Stüpnagel, eliberand trupele SS si SD arestate. Generalul Fromm, in ciuda marturiei sale de credinta, nu a scapat cu viata; arestat de Gestapo si supus unor torturi bestiale, a fost executat; feldmaresalul Klüge, destituit si rechemat la Paris, s-a sinucis pe drum. Au fost arestati circa 7.000 de oameni, dintre care peste 5.000 au fost executati, dupa ce au fost invinuiti de participare la complot; numarul ofiterilor implicati si executati se ridica la circa 750, dintre care 20 de generali (alti 49 de generali si 4 feldmaresali s-au sinucis). Grupul de ofiteri care a dorit sa puna capat razboiului si sa instaureze un guvern german fara Hitler nu a reusit sa scurteze razboiul nici macar cu o zi. Karl von Stauffenberg „Stauffenberg isi pierduse ochiul stang, mana dreapta si doua degete ale mainii stangi in timpul campaniei din Africa. Profund indignat de ororile pe care le-a vazut pe Frontul de Est, il uraste pe Hitler. El era omul care urma sa-l ucida pe dictator. Formuleaza insa pretentii politice. Spre deosebire de Beck si Goerdeler, care spera intr-o puternica alianta occidentala impotriva bolsevismului, el este in favoarea gasirii unei solutii in Est: doreste pacea cu U.R.S.S. si alianta cu socialistii si comunistii. Asemenea lui Beck, lui Goerdeler si a prietenilor lor, Stauffenberg nutrea iluzii politice; el nu l-a incitat pe Hitler sa inceapa razboiul impotriva Poloniei, asa cum a facut-o Goerdeler in 1935 dar, in 1943, el considera ca Reich-ul poate pastra Austria, regiunea sudetilor si frontierele sale din 1914; accepta totusi autonomia Alsaciei si Lorenei, dar revendica Tirolul de Sud. Pe plan intern, el se opune proiectelor lui Beck si Goerdeler: este impotriva colaborarii pe mai departe cu nazistii, spre deosebire de conservatori, care se aratau partizanii unui neo-nationalism fara Hitler. Stauffenberg doreste constituirea unui guvern democratic cu participarea unor lideri politici de stanga.” – Jacques de Launay. Atentate esuate Au existat numeroase alte tentative de al elimina pe Hitler. Inceputurile actiunilor au fost timide. La 28 septembrie 1938, Halder, succesorul lui beck, a planuit arestarea lui Hitler, dar a renuntat in urma semnarii Acordurilor de la München. In noiembrie 1939, acelasi general a pus la cale un atantat impotriva lui Hitler, dar a anulat pregatirile. In martie 1942, a fost abandonat un alt proiect de asasinare a lui Hitler, pe frontul de vest. Generalul von Treschkow, din statul-major al frontului din Rusia, a organizat mai multe tentative de asasinat, dar toate au esuat. Ioan BOTIS