Operatiunea Uranus

Batalia de la Stalingrad a marcat o cotitura in desfasurarea celui de-al doilea razboi mondial in ansamblul sau si a avut o influenta enorma asupra situatiei de pe celelalte teatre de razboi. Pentru Germania, catastrofa suferita pe Volga a constituit o infrangere politica si militara care a subminat credinta masei principale a soldatilor germani in posibilitatea obtinerii victoriei in cel de-al doilea razboi mondial. Inceputa in august 1942, batalia de la Stalingrad s-a dat pentru cucerirea acestui important centru industrial si nod de comunicatie intre Rusia si Caucaz. Pierderile de o parte si de alta au fost inspaimantatoare. Inaintarea trupelor germane conduse de generalul Paulus s-a facut cu 200 m pe zi, dar fiecare pas inainte al germanilor a declansat un contraatac al sovieticilor. Paulus conducea un corp de armate format din peste un milion de oameni, 675 de tancuri si tunuri de asalt, peste 10.000 de tunuri si aruncatoare de mine. In total, era vorba de 35 de divizii de infanterie, 4 divizii motorizate, 5 de tancuri, 4 de cavalerie si alte 3 brigazi de cavalerie. Hitler a trimis fara incetare fortelor din Caucaz intariri pentru armata lui Paulus, dar, cu toata superioritatea numerica, germanii nu au reusit sa incline balanta victoriei in favoarea lor. Aviatia germana a distrus tot orasul, insa tocmai aceasta distrugere i-a mai salvat o data pe sovietici; ruinele de pe strazi au impiedicat inaintarea tancurilor. In momentul in care, la 8 noiembrie 1942, Hitler anunta o mare victorie germana la Stalingrad, sovieticii au primit un ajutor care avea sa-i favorizeze enorm: iarna si-a intrat in drepturi. Dupa luptele de uzura din vara si toamna, sovieticii beneficiau la inceputul iernii de superioritate in tehnica si armament de lupta, indeosebi in ceea ce priveste artileria. „Clestele” sovietic Succesele obtinute de trupele sovietice in perioada de aparare a cailor de acces spre Stalingrad si pierderile enorme provocate inamicului au creat premisele declansarii unei puternice contraofensive, care sa duca la incercuirea si nimicirea gruparii de forte inamice aflate in zona orasului de pe Volga si in marele cot al Donului. Manevra de incercuire preconizata de Comandamentul suprem sovietic era indicata si de configuratia frontului, care la 18 noiembrie 1942 se prezenta sub forma unui mare arc de cerc tangent pe fluviul Volga, in zona Stalingradului. Inca din luna octombrie, Comandamentul suprem sovietic incepuse sa concentreze in zona Stalingrad importante forte si armament in vederea declansarii contraofensivei. Conceptia desfasurarii acesteia consta in executarea la flancurile armatei germane a doua puternice lovituri, una pe la nord si a doua pe la sud de Stalingrad, realizarea jonctiunii trupelor sovietice care executau contraofensiva, incercuirea si nimicirea gruparii inamice. Pregatirile s-au facut in cel mai desavarsit secret, lasandu-se impresia (lucru confirmat mai tarziu de generalii germani luati prizonieri la Stalingrad) ca in acea zona trupele sovietice nu pregateau actiuni ofensive de mare amploare. In dimineata zilei de 19 noiembrie 1942, la orele 8.50, dupa o puternica pregatire de artilerie executata timp de o ora si douazeci de minute cu 3.500 de guri de foc, a inceput contraofensiva sovietica de la Stalingrad. Sovieticii au profitat si de ceata care acoperise stepa. Dupa patru zile de lupte grele, sovieticii au reusit sa realizeze clestele ce avea sa incercuiasca grupul de armate germane. Esecul lui Mainstein Hitler a incercat sa ascunda poporului german catastrofa care lua proportii in zona Stalingradului. La randul sau, Goebbels a incercat sa le ridice moralul celor incercuiti la Stalingrad, vorbind despre crearea unor arme noi deosebit de eficiente (un tanc aruncator de flacari, mitraliere electrice cu o cadenta de tragere de 3.000 de cartuse pe minut etc). Cererile insistente ale comandamentului Armatei a 6-a germane ca trupele sale sa fie scoase din incercuire au fost respinse de Hitler, care a hotarat sa le despresoare cu orice pret printr-o actiune executata din exterior. Intre 1 si 12 decembrie, in ciuda asigurarilor date de Göering, aviatia germana nu a reusit sa parasuteze zilnic armatei germane inconjurate la Stalingrad decat 97 de tone de alimente si de munitii, din cele 500 de tone de care germanii ar fi avut nevoie. Sovieticii s-au multumit sa asigure blocarea pungii. Hitler a luat hotararea de a-i da sarcina maresalului von Manstein sa-l scoata pe Paulus din incercuire, dar corpul de armate condus de von Manstein (13 divizii) nu dispunea de mijloacele necesare unui contraatac eficace. Actiunea lui von Manstein a fost declansata la 12 decembrie. Dupa 11 zile, ea a fost oprita de sovietici, in momentul in care trupele lui Paulus se aflau la doar 48 de km departare. Manstein nu a mai ajuns niciodata la Paulus. La 16 decembrie, cand oamenii lui Paulus sufereau de foame si frig, la minus 30 de grade Celsius, Jukov a declansat o contraofensiva in directia Armatei a 8-a italiene, la nord de Stalingrad. In timp ce Hitler se incapatana sa duca in continuare o batalie fara sanse de victorie, Stalin a tras invataminte din desfasurarea de pana atunci a razboiului. Jukov a fost cel care l-a convins pe Stalin sa atace inamicul numai in punctele sale vulnerabile, Armata Rosie urmand sa distruga fortele inamice sistematic. Armata germana a suferit o grea infrangere strategica la Stalingrad nu numai din cauza incapatanarii lui Hitler, dar si pentru ca Jodl, Keitel, Zeitzler si Mainstein au aprobat ideea lui Hitler privind apararea de pe Volga. Intre timp, germanii asteptau sfarsitul iernii. Mentinerea pe pozitii a armatei lui Paulus trebuia sa permita, in primavara, restabilirea frontului. Germanii nu au tinut insa seama de doi factori esentiali: simtul strategic al conducatorilor Armatei Rosii si imposibilitatea ca Luftwaffe sa asigure in mod corespunzator podul aerian. Sfarsitul mitului invincibilitatii germane Iarna a inceput in scurta vreme sa-si spuna cuvantul. Trupele lui Paulus, afectate din punct de vedere moral, slabite din punct de vedere fizic, pierd teren zilnic. La 8 ianuarie 1943, inainte de a lansa un nou contraatac, sovieticii le-au oferit germanilor o capitulare care sa nu-i dezonoreze, dar Paulus a refuzat. La 10 ianuarie, 7.000 de tunuri ale artileriei sovietice au zdrobit pozitiile inamicului, inainte de atacul final. La 22 ianuarie, dupa ce a pierdut si ultimul aerodrom, Paulus i-a cerut lui Hitler aprobarea sa capituleze. Raspunsul lui Hitler a fost unul dur: „Este interzis sa va predati. Armata a 6-a va apara pozitiile pana la ultimul om si pana la ultimul cartus; prin rezistenta sa eroica, va aduce o contributie de neuitat la salvarea lumii occidentale.” Dupa doua zile, Hitler l-a avansat pe Paulus la gradul de maresal. In fine, la 31 ianuarie, Paulus a fost luat prizonier. Proaspatul maresal german a fost „invitat” la un pranz la statul-major sovietic. Paulus a cerut votca, a umplut paharele colaboratorilor sai apropiati, dupa care a propus un toast: „Pentru cei care ne-au invins, pentru Armata Rosie si sefii sai.” In momentul in care a aflat de capitularea lui Paulus, Hitler a facut o criza de nervi in prezenta lui Zeitzler. Infrangerea germanilor la Stalingrad a avut urmari incalculabile in Germania, in tarile Axei si in lumea intreaga. Zeitzler a reusit, in sfarsit, sa-i smulga lui Hitler ordinul de retragere pentru Grupul A, care se aventurase in Caucaz. Pe Don, Armata a 2-a ungara a suferit o infrangere dezastruoasa, pierzand 140.000 de oameni. Armatele sovietice au inaintat peste 300 km in sase saptamani si au cucerit Kursk si Harkov. Dupa infrangerea de pe Volga, Germania a intrat intr-o perioada de profunda criza. Pentru a completa pierderile suferite la Stalingrad, guvernul nazist a fost silit sa promulge la 7 februarie 1943 (la numai cinci zile dupa lichidarea completa a grupului de armate incercuit la Stalingrad) legea mobilizarii generale a populatiei. Goebbels scria in revista Das Reich: „Germania va putea sa reziste la atacurile rusilor numai in cazul cand va reusi sa mobilizeze ultimele sale resurse”, dar colosul sovietic nu mai putea fi oprit. Batalia de la Stalingrad a avut o importanta enorma – practica, psihologica si simbolica – pentru evolutia ulterioara a razboiului, pentru ca a reprezentat prima infrangere strategica a germanilor si sfarsitul inaintarii germane. Retragere cu executii Armata Rosie a strapuns frontul detinut de romani, care erau dotati cu un material antitanc insuficient si perimat. In seara zilei de 19 noiembrie 1942, Corpul 5 de armata roman a fost incercuit si capturat. La 24 noiembrie, Corpul 6 de armata a avut si el aceeasi soarta. Pentru a impiedica retragerea trupelor romane de la Stalingrad si a le forta sa continue lupta, Comandamentul german a constituit cordoane formate din unitati speciale de politie militara. Numerosi militari romani au fost dezarmati cu aceasta ocazie, iar cei care n-au vrut sa se supuna ordinelor si masurilor luate de germani au fost executati. Pierderile fortelor Axei „Batalia Stalingradului a lasat practic Germania singura in fata Uniunii Sovietice. Trupele de elita ale Italiei au ramas pe campul de lupta de la Stalingrad, Romania a pierdut doua treimi din armata sa, iar Ungaria, in dezastrul de pe Don, a inregistrat pierderi foarte mari”, afirma Jacques de Launay. In cadrul fortelor Axei, s-a instaurat discordia. Numai in ultimele douazeci de zile de lupte, respectiv in timpul actiunilor desfasurate in vederea lichidarii gruparii germane incercuite, trupele sovietice au scos din lupta 2.000 de avioane de vanatoare, au capturat 5.762 de tunuri, 1.666 de tancuri, 261 de masini blindate, 80.438 de autocamioane si au luat 91.000 de prizonieri, dintre care 2.500 de ofiteri si 24 de generali. Germanii au lasat pe campul de lupta 147.000 de morti in aceste ultime zile, dar totalul pierderilor provocate de sovietici la Stalingrad fortelor Axei s-a ridicat la cifra de 1.500.000 de oameni (morti, raniti si prizonieri). Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro