Operatiunea Mercur

La 23 martie 1941, generalul grec Tsolakoglu, seful armatei din Epir, a fost nevoit sa capituleze in fata ofensivei naziste si regele George al III-lea al Greciei a fost nevoit sa se refugieze in Creta. Fortele engleze scapate din Peloponez, care s-au alaturat regelui, ca si unele ramasite ale armatei elene, au format in insula o garnizoana puternica, pregatindu-se sa infrunte armata Reich-ului. In mai 1941, toate insulele din Marea Egee au cazut in mainile gemanilor, iar MI-5 a anuntat atacul iminent asupra insulei Creta. Generalul neozeelandez Bernard Freyberg comanda garnizoana din insula. Fortele aliate arau formate din 32.000 de englezi si neozeelandezi si 14.000 de greci, dar foarte putini dintre acestia erau echipati corespunzator. Protejate de flota engleza, aceste trupe nu dispuneau decat de cinci baterii de artilerie antiaeriana, dar nu dispuneau de avioane de vanatoare: ultimul avion de protectie de tip „Hurricane” fusese doborat la 24 aprilie. Cu toate acestea, Winston Churchill i-a cerut lui Freyberg sa opuna o rezistenta darza, pana la ultimele forte, dar britanicii n-au reusit sa-i puna la dispozitie decat sase avioane „Hurricane”. Daca Mediterana era pentru Hitler un teren secundar de operatiuni, Churchill a vazut in insula, dimpotriva, posibilitatea de a crea un front capabil sa scada presiunea la care era supusa Marea Britanie din partea Germaniei naziste. Freyberg a intensificat lucrarile de aparare a insulei, cerand in continuare suplimentarea fortelor aeriene. La fel de adevarate si faptul ca englezii au organizat apararea insulei in graba, ceea ce le-a diminuat considerabil eficacitatea. Hitler nu s-a aratat prea favorabil intreprinderii unui atac asupra insulei Creta. Il ingrijora orice trecere a trupelor peste mare. Hitler nu-si dorea o confruntare cu flota engleza. Ca urmare, nu s-a decis sa ordone atacul decat la insistentele generalului Kurt Student, care urmarea sa dovedeasca faptul ca armata aeropurtata putea sa-si asume sarcini strategice. Avand in vedere Planul Barbarossa, Hitler se temea ca nu cumva englezii sa transforme Creta intr-o puternica baza aeronavala, de unde sa bombardeze sondele de petrol din Romania. In cele din urma, Hitler a aprobat planul pentru a pune stapanire pe baze mai bune pentru aviatie si pentru o legatura mai usoara cu corpul lui Rommel din nordul Africii. Succesul lui Richthofen Comandamentul german a organizat una dintre cele mai mari operatii de desant aerian din toata durata celui de-al doilea razboi mondial. La 20 mai 1941, dupa o intensa pregatire a aviatiei, (insula a fost atacata de 1.280 de avioane germane), Flota a 4-a aeriana germana, de sub comanda general-colonelului Löhr, a inceput operatiunile. In zorii zilei, parasutistii si trupele faimoasei infanterii a aerului, comandate de generalul Student, au debarcat in apropiere de Khanià. Au fost folosite in aceasta operatiune 539 de aeronave de transport. In aceeasi zi, contingentele de parasutisti au fost lansate aproape de Rethimnon si Iraklion, pentru a ocupa aeroporturile. In aceste doua puncte, trupele anglo-elene au reusit sa incercuiasca si sa distruga 40% din trupele de parasutisti; in schimb, aeroportul de la Khanià a fost rapid ocupat, in ciuda focului artileriei aliate. Parasutistii germani au reusit sa ocupe si aerodromul Molima. Acolo au fost duse apoi, cu avioane de transport si planoare, trupe si tehnica de lupta. Concomitent, convoaie de nave, protejate de aviatie, au transportat in insula o divizie de vanatori de munte. Desi flota britanica detinea dominatia absoluta pe mare, ea n-a putut impiedica transporturile maritime, fiind tinute la distanta de bombardierele germane, care i-au scufundat numeroase nave. Din acel moment, trupele germane au putut sa debarce pe insula fara riscuri prea mari, Comandamentul german reusind sa stabileasca un cap de pod in Creta. Trupele aliate au rezistat cu indarjire. Bazandu-se pe faptul ca acest cap de pod n-ar putea rezista decat daca s-ar stabili o legatura permanenta cu bazele de plecare din Peloponez, flota engleza a actionat in vederea distrugerii cailor de comunicatie care permiteau germanilor sa transporte intariri si provizii. La 21 mai, escadre ale marinei de razboi regale britanice au distrus toate vedetele germane din canalul Cerigo care-l patrulau permanent. Intaririle germane nu mai puteau ajunge in Creta decat pe calea aerului, dar germanii nu erau dispusi sa se dea batuti. In seara aceleiasi zile, escadrilele generalului Freiherr von Richthofen, din cadrul Corpului 8 aeronautic, a angajat cu flota engleza o batalie de mari proportii. La 22 mai, dupa ce ambele tabere inregistrasera pierderi considerabile, batalia aeropurtata din Creta s-a incheiat in avantajul Germaniei. Flota engleza, slab protejata de RAF, care fusese coplesita si in Egipt, a renuntat sa se mai intoarca in portul Alexandria. Un pret „colosal” al victoriei germane In insula, o divizie de vanatori de munte germani, comandata de generalul Rungl, a trecut la atac si a reusit sa zdrobeasca rezistenta din zona occidentala a Cretei. La 25 mai, germanii au declansat o ofensiva generala impotriva orasului-cheie Khanià. Luptele au fost de o violenta rara. Pe o temperatura de +30 de grade la umbra si pe un teren presarat cu obstacole naturale, vanatorii de munte au reusit, dupa trei zile de lupte, sa incercuiasca orasul. Luptele au continuat si in munti. Alte contingente germane, intarite permanent pe calea aerului si sprijinite de importante forte aeriene, au ocupat baza navala La Sude. Considerand partida pierduta, Freyberg a ordonat retragerea. La 28 mai, flota italiana, venind din insula Rhodos, a debarcat trupe pe tarmul insulei. La 1 iunie, in munti, in apropiere de Skafia, ultimele trupe de soldati englezi au capitulat. Cu toate pierderile mari pe care le-a suferit, Wermacht-ul a reusit sa cucereasca insula. Regele George al III-lea al Greciei si noul guvern condus de Emmanuil Tsouderos, au plecat in Egipt. Flota a reusit sa imbarce in ultimul moment 16.500 de oameni care au putut fi transportati la Alexandria, desi englezii pierdusera trei distrugatoare, un crucisator si aveau avariate trei cuirasate, un portavion, sapte crucisatoare si cinci contratorpiloare. Generalul Freyberg a reusit si el sa se salveze parasind insula cu avionul. Pe scurt, batalia Cretei a produs celor doi adversari mai multe pierderi decat toata campania din Balcani. Desi victoriosi, germanii au trebuit sa recunoasca ca acest succes i-a costat „colosal”, cum avea sa sustina maresalul Kesselring in memoriile sale. „Creta a fost mormantul parasutistilor germani”, avea sa recunoasca si Student. Pierderile germane s-au cifrat la 6.200 de oameni (din care aproape 4.000 de morti) din cei 14.000 care au atacat Creta. Cu toate acestea, Aliatii au fost foarte impresionati de extraordinarul potential demonstrat de parasutistii germani, motiv pentru care au inceput sa-si creeze astfel de trupe speciale. Mai trebuie amintit ca germanii au realizat in Creta prima invazie cu ajutorul avioanelor din istoria militara si ca, in batalia sangeroasa care a durat douasprezece zile, au fost capturati circa 18.000 de combatanti din cadrul trupelor aliate. Pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, parasutistii lui Student au mai reusit o actiune deosebit de spectaculoasa: eliberarea lui Benito Mussolini. Inainte de invazia din Creta, parasutistii germani aflati sub conducerea generalului Student au fost cantonati pe Platoul Izvor din Muntii Bucegi. Operatiunea Mercur a ramas un eveniment extrem de important pentru cretani. Astazi aproape toti barbatii din insula poarta mustata, in amintirea celor care au rezistat in munti invaziei germane. In plus, majoritatea barbatilor sunt imbracati in negru. Intrebati de ce, cretanii iau o pozitie mandra si raspund ca au cel putin o ruda pierduta in razboi, careia nu-i vor uita sacrificiul niciodata. Sfarsitul epocii parasutistilor Dupa cucerirea Cretei, Hitler a afirmat in fata generalilor sai: „Epoca parasutistilor s-a incheiat”. Spre marele sau dezavantaj, generalul Student a demonstrat ca, intr-adevar, trupele aeropurtate nu pot avea decat un rol tactic, in spatele unui teritoriu inamic care este suficient de mare. In afara de aceasta, surpriza este atuul important al acestui gen de operatiuni, dar, in cazul actiunii din Creta, secretul nu a putut fi pastrat. Mai mult, Luftwaffe a pierdut 170 de avioane, consumul de carburant fiind, in timpul celor mai aprige lupte, de 3,6 milioane litri pe zi, adica aproape productia anuala a Romaniei. Student i-a prezentat raportul lui Hitler si i-a propus sa organizeze o noua operatiune aeropurtata in Cipru; propunerea a fost insa respinsa cu o oarecare brutalitate. Rolul strategic al trupelor aeropurtate „Dupa folosirea lor limitata in operatiuni tactice din Norvegia, Belgia si Olanda, actiunea din Creta a permis sa se aprecieze posibilitatile strategice ale fortelor aeropurtate, care, dupa parerea sefului lor, generalul Student, erau singurele in masura sa cucereasca rapid un teritoriu inamic. Este clar ca victoria costisitoare din Creta n-a confirmat aceasta. Trupele aeropurtate n-au putut sa reziste decat cu pretul unui efort deosebit al aviatiei si al unor pierderi foarte grele (40% din efectiv). Englezii au preferat sa utilizeze trupele aeropurtate exclusiv pentru sustinerea tactica a unei ofensive declansate; ele vor fi folosite in razboi numai in acest caz.” – Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro