Operatiunea Husky

* 17 august 1943 – intrarea Aliatilor in Messina La Conferinta de la Casablanca (ianuarie 1943), conducatorii politici ai SUA si Marii Britanii au hotarat ca obiectiv urmator lichidarea frontului din Africa de Nord si debarcarea in insula Sicilia. Prin aceasta actiune se urmarea cucerirea suprematiei depline in Marea Mediterana, crearea unor conditii favorabile pentru debarcarea ulterioara in Italia si scoaterea din razboi a acestei tari. Debarcarea din Sicilia a fost precedata de puternice bombardamente, pe care aviatia anglo-americana le-a efectuat pe parcursul lunilor mai si iunie. Ca o masura preliminara, anglo-americanii au ocupat la 12 iunie insula Pantelleria, pe care au transformat-o intr-o baza pentru aviatia de vanatoare, destinata acoperirii transportului si debarcarii. Inainte de cucerirea insulei, aviatia anglo-americana a lansat 6.550 de tone de bombe asupra Pantelleriei. Superioritatea pe mare si in aer a anglo-americanilor a fost atat de zdrobitoare, incat aviatia si flota puterilor Axei nu au putut intreprinde nici o actiune importanta de zadarnicire a debarcarii in Sicilia. Cu doua luni inainte de debarcare, serviciile secrete ale Amiralitatii Britanice au creat o diversiune menita sa deruteze inamicul. OKW-ul a fost informat de catre unul dintre agentii sai din Spania ca a fost descoperit pe plaja din Huelva cadavrul unui ofiter englez neidentificat. Din documentele gasite asupra sa reiesea ca debarcarea pe care o pregateau Aliatii urma sa aiba loc in Sardinia sau Peloponez, si nu in Sicilia. Pornind de la acesta informatie, Hitler a mai trimis o divizie in Grecia, dar debarcarea s-a produs, asa cum fusese prevazuta, in Sicilia. Victorie asupra germanilor si paludismului Inaintea debarcarii, cele aproximativ 5.000 de avioane ale RAF si USAF au reusit sa neutralizeze cele 520 de avioane ale Axei. La 6 iulie, in momentul in care s-a considerat ca pregatirile sunt suficiente, generalul Dwight D. Eisenhower, seful fortelor aliate, si adjunctii sai, generalul Alexander si amiralul Cunningham, s-au instalat in Malta si au dat semnalul ofensivei. La 10 iulie, ora 2.30 noaptea, o flota formata din 2.590 de unitati a debarcat pe coastele meridionale ale Siciliei. Navele de desant au pornit din diferite porturi de pe litoralul de nord al Africii. Trase de remorchere si de salupe speciale, unitatile au ajuns pe plaje, scotand din pantecele lor tancurile care au declansat atacul. La distanta mica le-au urmat trupele terestre, bine protejate de o aviatie puternica. In diferite puncte, trupele aeropurtate au cucerit pozitii strategice, usurand inaintarea, chiar daca au existat situatii in care grupuri intregi de parasutisti au fost exterminate de unitatile germane. In prima zi dupa debarcare, Aliatii inaintasera deja 50 de kilometri, Montgomery reusind sa ocupe Siracusa. Cu toata rezistenta inversunata a germanilor, in fata superioritatii aeriene a adversarului, trupele Axei au fost obligate sa se retraga. Beneficiind de baze solide, Aliatii au lansat doua armate in urmarirea inamicului. Trupele britanice au urcat spre partea de est a insulei, in directia Messinei, in timp ce in centrul si in vestul Siciliei, canadienii si americanii s-au indreptat spre Marea Tireniana. Peste tot, contraatacurile germano-italiene au fost zdrobite de asalturile tancurilor si ale aviatiei aliate. A urmat ocuparea oraselor Ragusa, Agrigento si Caltanissetta, iar la 23 iulie Patton si-a facut intrarea in Palermo, dupa ce americanii au ocupat porturile Trapani si Marsala. Batalia pentru Messina Fortele germano-italiene au sesizat importanta portului Messina si si-au concentrat puterile pentru a taia calea lui Montgomery, care se afla cel mai aproape de tinta. Natura terenului favoriza considerabil miscarile germanilor. Muntele Etna, care domina tot coltul de nord-est al insulei, nu oferea britanicilor decat un drumeag stramt, pe povarnisul dinspre mare, iar germanii au facut imposibilul pentru a se mentine in Catania si a proteja portul Messina. Trupele lui Montgomery au cucerit cu mare greutate, metru cu metru, campia Cataniei. In plus, campia Cataniei era infestata de paludism. In nici o alta zona a teatrului de operatiuni militare din Mediterana nu a fost inregistrat un procentaj similar de pierderi din cauza de boala. Malaria a facut numeroase victime si in alte puncte din Sicilia, dar Catania a fost focarul de infectie al intregului teritoriu. In momentul in care Armata 7 americana a facut jonctiunea cu Armata 8 britanica, pregatindu-se sa dea atacul final de pe Muntele Etna, germanii au inteles ca partida se incheiase si au inceput evacuarea prin stramtoarea Messina. Bombardierele aliate s-au napustit asupra acestei cai de comunicatie, dar ingustimea caii de apa a permis inamicului sa-si salveze, la adapostul intunericului, cea mai mare parte din trupele sale. Patton a stiut intotdeauna sa pretuiasca asa cum se cuvine rapiditatea in conducerea operatiunilor. In dimineata zilei de 17 august 1943, Divizia 3 americana a patruns in orasul Messina. In aceeasi zi, unitatile militare germane au parasit complet insula, trecand peste stramtoarea Messina, in Italia, in timp ce trupele italiene s-au predat in masa Aliatilor. Daca obiectivul principal a fost atins de Aliati, succesul n-a fost total, pentru ca germanii au reusit sa transfere in Italia continentala 50.000 de oameni si 10.000 de vehicule. In timpul luptelor din Sicilia, puterile Axei au pierdut 112.000 de oameni, dintre care 100.000 au cazut prizonieri, iar restul au fost raniti sau morti. Anglo-americanii au pierdut circa 25.000 de oameni. Prin cucerirea Siciliei s-au creat conditii favorabile pentru debarcarea ulterioara in Peninsula Apeninica. Noul guvern italian, condus de Pietro Badoglio a inceput tratative cu SUA si Marea Britanie pentru iesirea Italiei din razboi. Un asalt amfibiu, fara precedent „Istoria nu cunostea pana la acea data nici un alt asalt amfibiu care sa se apropie ca amploare de cel intreprins de noi in Sicilia. Pe distante de mile intregi de-a lungul coastei pluteau cu sutele nave de lupta si nave de desant, in vreme ce, asemenea unor furnici, coloane de soldati inaintau spre tarm, protejate din vazduh de avioanele noastre de vanatoare. Obiectivul pe care doream sa-l cucerim cat mai repede era Messina, port situat la extremitatea de nord-est a Siciliei, chiar in dreptul ingustei stramtori ce separa insula de Italia continentala. Prin Messina trebuia sa se efectueze aproape toata asigurarea materiala a inamicului, asa ca ocuparea portului ar fi dus garnizoana intr-o situatie disperata (...) Pe la sfarsitul lui iulie, intreaga garnizoana italiana capitulase, cu exceptia catorva mici formatii aflate sub directa dominatie a germanilor. Dar pe marea creasta zimtata care avea in centru Muntele Etna, trupele naziste luptau cu dibacie si inversunare. Unitatile blindate si formatiile de parasutisti de acolo se numarau printre cele mai combative cu care am avut de-a face in cursul razboiului. Inainte de a castiga fiecare pozitie, a trebuit sa nimicim cu desavarsire pe cei ce o aparau.” Dwight D. Eisenhower, „Cruciada in Europa”. Fortele angajate in lupta La inceputul lui iulie 1943, in insula Sicilia se gaseau noua divizii italiene si doua germane, constituite in Armata 6 italiana. Aerodromurile din Sicilia, in numar de 30, erau repartizate in 3 grupe principale. Fortele terestre germano-italiene numarau 360.000 de oameni. In vederea debarcarii in Sicilia, comandamentul anglo-american a constituit Grupul 15 de armate, sub comanda generalului englez Harold Alexander, avand in compunerea sa Armata 7 americana, condusa de Montgomery, si Armata 8 britanica, comandata de Patton. Fortele aliate insumau 13 divizii, 3 brigazi, 4.000 de avioane de lupta si 1.500 de avioane de transport, precum si aproximativ 3.200 de nave, 1.700 de tunuri si 600 de care de lupta, totalizand 181.000 de oameni. Lipsa combativitatii italienilor Alungarea puterilor Axei din Africa si de pe coastele meridionale ale Mediteranei, trecerea sub controlul americano-englez a cailor maritime de navigatie dintre Gibraltar si Suez si prezenta a numeroase forte anglo-americane in nordul Africii, au influentat starea de spirit a italienilor. In urma grelelor infrangeri suferite, increderea italienilor intr-un rezultat favorabil pentru ei al razboiului a disparut complet. A inceput sa se dezvolte intr-un ritm rapid, luand o amploare din ce in ce mai mare, miscarea de partizani, al carei scop principal a fost rasturnarea regimului fascist si scoaterea Italiei din razboiul pe care il ducea alaturi de Germania nazista. Dupa debarcare, mai multe unitati italiene au abandonat, fara lupta, porturile Siracusa si Augusta. Dupa toate aparentele, amiralul Leonardi, insarcinat cu apararea coastei intre Augusta si Siracusa, n-a opus decat o rezistenta slaba, lucru care i-a fost reprosat ulterior. Amiralul italian a pretextat ca flota de linie italiana n-a intervenit din cauza superioritatii aeriene a inamicului. Germanii nu au pierdut nici o ocazie pentru a-i umili pe aliatii lor demoralizati, care nu mai aveau nici un chef sa lupte pentru Hitler. Poate niciodata lipsa de coeziune din sanul Axei nu a aparut mai evident decat in timpul luptelor din Sicilia. La sfarsitul campaniei din Sicilia, aproximativ 100.000 de soldati sicilieni s-au demobilizat din proprie initiativa. Sprijinul logistic al Mafiei Inaintea debarcarii din Sicilia, Aliatii si in special SUA au facut apel la Mafia italiana pentru a-i obtine sprijinul. Cum o buna parte dinh gangsterii americani erau de origine italiana si intretineau relatii stabile cu Mafia, Cosa Nostra, Camorra si Naranghetta, administratia SUA a incheiat armistitiu cu acestia, pentru ca prin intermediul lor sa ajunga la „nasii” italieni. In cele din urma, americanii au ajuns la o intelegere cu mafiotii sicilieni, obtinandu-le sprijinul in lupta impotriva Italiei fasciste si implicit a Germaniei naziste. Ajutorul acordat de mafioti trupelor Aliate a fost suficient de important, incat sa paveze drumul victoriei acestora in Sicilia si mai tarziu in Italia continentala. Dupa razboi, impunitatea capatata de „partenerii mafioti” le-a dat acestora o putere si o indrazneala care au creat serioase probleme atat autoritatilor americane, cat si celor italiene. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro