Operatiunea „Market-Garden”

Controversata si tragica batalie pentru podul de la Arnhem, sub numele ei codificat de „Market-Garden”, a insemnat pentru corpul expeditionar aliat cea mai grava infrangere de pe continentul european. Pierderile aliatilor din acest atac combinat terestru si aeropurtat au depasit cu mult pierderile debarcarii din Normandia. „Market-Garden” a fost o grava eroare strategica, o infrangere majora, dar si o pa-gina de curaj care a devenit le-gendar. In a doua jumatate a lunii septembrie 1944, cand s-a produs cea mai gigantica operatiune de desant aerian din istoria celui de-al doilea razboi mondial, armatele celui de-al doilea Reich erau impinse spre granitele Germaniei prin loviturile concentrice ale fortelor coa-litiei antihitleriste venind din rasarit, din sud-est, din Franta, Belgia si Italia, pe un front ce depasea 5.000 de kilometri. Planul lui Monty Planul feldmaresalului Montgomery era de a realiza trei capete de pod in nord-estul frontului – Eindhoven, Nijmegen si Arnhem; dupa aceea, un covor de care de asalt, urmate de infanteria motorizata, trebuia sa se desfasoare – incepand de la linia frontului – pe 80 km, legand intre ele cele trei zone de parasutare. Planul cuprindea trei operatii distincte: transport, protectie si reaprovizionare. Organizatorii operatiei mizau pe viteza, curaj, precizie si surprindere – toate acestea derivand dintr-un plan de desantare sincronizat cu ma-xima precizie cu actiunile teres-tre care, la randul lor, mizau pe dezorganizarea si slabiciunea fortelor germane. Fiecare veriga a operatiei „Market-Garden” era legata de urmatoarea si daca una din ele ceda, toate celelalte erau expuse dezastrului. Daca pana la Eindhoven drumul era bun, dupa aceea el se ingusta, dupa care se intra intr-o zona de poldere. Blindatele nu puteau inainta in aceste portiuni joase de uscat smulse marii decat in sir indian, devenind astfel o prada usoara pentru apararea antitanc. Mai mult, daca unul ramanea in pana, bloca intregul traseu, pana cand fantasinii (trupele de insotire a tancurilor in timpul atacului) ar fi reusit sa-l impinga in sant. Intre Nijmegen si Arnhem, o desfasurare de tancuri si de infanterie era imposibila, drumurile laterale fiind inutili-zabile. Montgomery fusese avertizat de toate acestea de printul Bernhard al Olandei, dar feldmaresalul n-a tinut seama de avertisment. De-a lungul coridorului ingust pe care urmau sa-l strabata blindatele, se gaseau cinci poduri mari. Ele trebuiau sa fie cucerite intacte, prin lansarea unui desant aerian. „Market”, faza aeriana a operatiunii, era grandioasa: ea prevedea folosirea a 5.000 de avioane de vanatoare, bombardiere si avioane de transport si peste 2.500 de planoare. Declansarea atacului Atacul a inceput la 17 septembrie, la ora 13,30. In cadrul unei actiuni fara precedent, desfasurata in plina zi, o intreaga armata aeropurtata aliata, inzestrata cu autovehicule si tehnica de lupta, a inceput desantarea in spatele liniilor germane. Obiectivul acestei temerare si istorice invazii din cer: Olanda ocupata de nazisti. Zburand la firul ierbii, avioanele de vanatoare-bombardament indicau directia spre zonele de lansare, incercand in acelasi timp sa rada de pe fata pamantului tot ce ar fi putut stanjeni zborul formatiilor. In ciuda focului dezlantuit de antiaeriana germana si a aterizarilor fortate, planoarele au reusit sa duca la destinatie aproape 80% din efective si 75% din jeepurile si materialele pe care le transportau. La sol, de-a lungul granitei dintre Belgia si Olanda, se aflau in dispozitiv pe baza de plecare fortele „Garden”, coloane nesfarsite de tancuri ale Armatei 2 britanice. La ora 14,35, precedate de focul artileriei si ghidate de nenumarate avioane de vanatoare Typhoon, dotate cu lansatoare de rachete, tancurile au inceput sa inainteze spre coloana vertebrala a Olandei, de-a lungul unei magistrale strategice pe care parasutistii angajasera deja lupte ca s-o cucereasca si s-o mentina libera. Arnhemul, aflat la cea mai mare distanta de fortele „Garden”, era obiectivul cel mai ambitios. Fara de acest pod peste Rin, actiunea indrazneata a lui Montgomery de a elibera Olanda, de a executa o manevra de intoarcere a liniei Siegfried si de a face un salt in Ruhrul industrial ar fi esuat. O servieta pacatoasa Generalului Student i-a fost dusa o servieta intacta, gasita intr-un planor doborat aproape de comandamentul sau. „Era de necrezut. Servieta continea intregul ordin de atac al inamicului pentru operatia in curs. Ne aratau totul: zone de desantare, coridorul, obiectivele, pana si denumirile diviziilor participante. Totul! Am putut sa descifram imediat implicatiile strategice. Intentionau sa cucereasca podurile inainte ca noi sa le putem distruge”, afirma Student, dupa razboi. Generalul german Bittrich a insistat ca podurile de la Nijmegen si Arnhem sa fie imediat distruse, dar feldmaresalul Model s-a opus, considerand ca oricare ar fi planurile englezilor, podurile puteau fi aparate de germani. Bi-ttrich sustinea ca podul de la Nijmegen e cheia intregii operatii. Era suficient sa fie distrus, pentru a desprinde capul ofensivei aliatilor de trupul ei. Acesta era genul de batalie preferat de Model: reclama improvizatie, indrazneala si, in primul rand, rapiditate. Parasutistii aliati au fost nauciti de violenta atacurilor inamicului, cu totul neasteptate. Cu toate acestea, la miezul noptii, parasutistii aliati au ajuns sau se luptau sa ajunga la obiectivele principale. Macelul de la Arnhem Batalionul condus de colonelul John Frost reusise sa ocupe capul de nord al podului de la Arnhem. In oras a inceput o lupta stranie, pe viata si pe moarte, ce parea sa se desfasoare fara nici un plan, fara o conceptie tactica. Ca orice lupta de strada, devenise o inclestare violenta, corp la corp, pe o tabla de sah formata din strazi. Englezii, care nu aveau decat armament usor, nu puteau sa faca fata tancurilor germane. Mandrii cetateni ai Arnhemului asezau corpurile soldatilor amici si inamici fara deosebire de-a latul strazilor, formand baricade umane, inalte de aproximativ doi metri, pentru a impiedica tancurile germane sa ajunga la Frost, pe pod. In vreme ce autoblindatele Cavaleriei de garda, tancurile grenadirilor si impunatoarele forte principale ale Corpului 30 ajungeau la Nijmegen, doua tre-imi din vitalul coridor fusesera parcurse si pornise al doilea val al asaltului, aproape 4.000 de avioane, la Arnhem prapadul ii inghitea incetul cu incetul pe englezi. La 20 septembrie, era evident ca rezistenta oamenilor lui Frost nu mai putea continua mult timp. 150-200 de oameni fara munitie erau supusi unui tir aproape neincetat, asteptand un ajutor care n-a venit niciodata. Operatia prin care Montgomery spera sa puna repede capat razboiului se indrepta spre tragicul ei sfarsit in mod inexorabil. Englezii ar fi trebuit sa reziste 4 zile la Arnhem. Au rezistat mai mult de doua ori pe atat, depasiti ca efective si armament. Retragere cu sprijin german Walter Model a declansat contraofensiva germana. Gene-ralul german era deja convins ca aliatii nu vor reusi niciodata sa-si duca planul pana la capat. Intregul coridor a devenit tinta unor atacuri succesive germane. Tancurile germane strapungeau pozitiile pe care soldatii obositi, ajunsi la limita pu-terilor, nu le mai puteau apara. In momentul in care fortele aliate au ajuns la 1,5 km de Arnhem, Frost a fost nevoit sa se predea. Atacati din trei parti, lipsiti de apa, medicamente, rezerve de alimente si munitie, britanicii nu au avut de ales. In timp ce ranitii englezi ii urmareau cu uimire si neincredere, germanii se miscau printre ei cu o extraordinara amabilitate, felicitandu-i pentru modul cum au luptat si impartindu-le tigari, ciocolata si rachiu. Marea unitate aeropurtata britanica incetase sa mai existe. Duminica, 26 septembrie 1944, a fost semnat un armistitiu de incheiere a focului pentru doua ore. Siruri lungi de raniti, coloane de jeepuri, ambulante si camioane au inceput sa se deplaseze spre pozitiile de unde pornisera in aceasta temerara actiune. „Germanii ne-au ajutat. Curios, dar nu exista nici urma de animozitate. Nimeni nu avea nimic de spus”, marturisea un preot care a ajutat la evacuarea ranitilor. Dupa mai mult de sase decenii de la evenimente, se pare ca motivele esentiale ale infrangerii sunt estimarea eronata a fortelor inamice si aprecierea inexacta a terenului. Dezastrul vazut ca o victorie La Arnhem s-a scris o epopee si s-a jucat o tragedie. Dovezile spun ca a fost un dezastru britanic in care curajul nebun a fost lipsit de o armatura in materie de strategie, de informatie si de tehnologie competente. Cu toate acestea, britanicii au avut o alta parere despre rezultatul bataliei. „Batalia de la Arnhem a fost in proportie de 90% un succes (...) Succesul deplin la Arnhem a fost impiedicat de doua motive: vremea proasta, care nu ne-a permis sa aducem forte proaspete si inamicul, care a reusit o surprinzator de rapida concentrare de forte cu care ni s-a opus.” – feldmaresalul Bernard L. Montgomery „Batalia pentru Arnhem a implicat mari riscuri, dar ele au fost justificate de scopul propus – atat de aproape de a fi atins. Daca am fi avut norocul sa fim ajutati de conditiile atmosferice si sa nu ne fie potrivnice in momentele cri-tice, reducand dibacia noastra de zbor, este probabil ca am fi izbutit (...) Batalia a fost in mod sigur o victorie, cu toate ca divizia de avangarda, cerand zadarnic intariri, a fost macelarita.” – primul ministru britanic, Winston Churchill O infrangere incontestabila „Operatia a indeplinit o parte din ceea ce astepta de la ea feldmaresalul Montgomery: un coridor al aliatilor patrunzand pe o distanta de circa 100 km in interiorul Olandei, incluzand capetele de pod de la Maas si Waal; dar, dupa logica nemiloasa a razboiului, operatia a fost un esec. Ea n-a reusit nici sa stabileasca un cap de pod pe ultimul fluviu, cursul inferior al Rinului, nici sa imparta in doua teritoriul Olandei, nici sa dubleze zidul de vest al apararii germane si nici sa puna armata britanica intr-o pozitie favorabila pentru a ataca Ruhrul. Dar mai grav decat toate este ca a esuat in a da o lovitura unui comandament german sovaielnic. La prima vedere, ar putea parea ca de esec a fost vinovata zeita norocului: amploarea diviziilor de tancuri SS, prezenta activa in zona a generalilor Model si Student, capturarea ordinului operational al aliatilor, vremea proasta. Au fost ghinioane crunte. Batalia de la Arnhem, cea mai mare operatie cu trupe aeropurtate din istorie, a devenit, pentru aliati, o infrangere incontestabila.” – istoricul Charles B. MacDonald Renuntarea la lumina lunii Aliatii au avut nevoie de 24 de aerodromuri pentru decolare. Planoarele trebuiau sa transporte 35.000 de oameni si echipament greu, cu jeepuri si piese de artilerie. Desantarile precedente de proportii mari au fost executate la lumina lunii, dar semiintunericul crease confuzie la identificarea zonelor de desantare, dificultati in gruparea trupelor si provocase pierderi inutile. De aceea, generalul Brereton a decis ca acest asalt colosal sa fie executat in plina zi. Era o hotarare fara precedent. In toata istoria operatiilor de desant aerian nu s-a mai pomenit o lansare de asemenea proportii in plina zi. Existau riscuri: diviziile puteau sa fie lansate sau sa aterizeze cu planoarele in alte zone decat cele fixate; podurile puteau fi distruse de inamic chiar inaintea asaltului; vremea rea putea impiedica aprovizionarea pe calea aerului; si chiar daca toate podurile erau cucerite, coridorul putea fi taiat in orice punct. Pierderi uriase, pentru nimic La 26 septembrie 1944, germanii stapaneau Rinul ca si mai inainte, pe toata lungimea lui, si aveau sa-l stapaneasca in Olanda pana la 21 martie 1945. Pe un culoar stramt, pe o lungime de circa 100 de kilometri, in spatele frontului, au actionat divizii americane, britanice, poloneze si canadiene, floarea fortei de soc aeropurtate aliate. Pierderile de vieti omenesti ale unitatilor aeropurtate angajate, aproape 35.000 de oameni, au fost de 13.000 de oameni ucisi, raniti sau disparuti, ceea ce inseamna mai mult de o treime din efective. Germanii au pierdut doar 3.400 de oameni. „Drept rasplata pentru o bravura extraordinara si pentru atatea sacrificii, aliatii au castigat un iesind de 80 km care nu ducea nicaieri”, afirma John C. Warren. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro