Omul lui Dumnezeu

Din clipa in care deschidem ochii, ne fixam privirea nevinovata pe chipurile aplecate cu dragalasenie asupra leaganului gandit sa ne sustina cele dintai franturi ale existentei. De atunci, ne vor urmari tot cursul vietii obrajii umeziti de nesfarsita bunatate a mamei. Tot pe atunci ni se fixeaza in suflet “cu parul nins, cu ochii mici si calzi de duiosie, icoana firavei bunici din frageda-mi pruncie”, cum glasuia poetul. Si, de buna seama, toti ceilalti, din trainica vecinatate imediata – tata, bunicul, surorile, fratii. As insista astazi asupra unei fiinte care ne insoteste pasii prin viata din momentul sosirii pe lume pana la clipa de pe urma. Veti fi ghicit de buna seama ca ma refer la sfintia sa, Preotul. El ne semneaza, increzator in bunavointa ursitoarelor, contractul cu existenta lumeasca, prin ritualul simplu al coborarii in aghiazmator, pasaport pentru incercarile care urmeaza si garant al sarutarii pe crestet de catre crucea ortodoxiei. El ne binecuvanteaza, in fata altarului, decizia mersului in doi pe pe coridoarele imprevizibile ale incercarilor de familie. El ne petrece cu vorbe potrivite la capatul drumului, punandu-ne pe frunte semnul mantuirii. Ne incredintam pe de-antregul, in calitate de credinciosi intru ortodoxie, preotului, caruia ne marturisim multumirile vietii, cate sunt, ingrijorariile si nefericirile, pacatele pentru care cerem cu sfiala iertare. Facem asa pentru ca, asa cum spunea cineva, trebuie sa privim catre Sfiintia Sa Preotul ca spre cel care reprezinta, prin Biserica, legatura noastra cu Cel de Sus. Prin ce face si prin felul cum ne ocroteste pasii in rotirea zilelor si noptilor, cate ne sunt date sa le avem, ei, slujitorii Bisericii, ne sunt in acelasi timp simboluri, modele de viata, dascali in toate la cate suntem gata sa-i stim aproape, candele intotdeauna pregatite sa ne lumineze calea de urmat. Despre un asemenea devotat slujitor al bisericii ortodoxe romanesti, despre un asemenea bun sfetnic in toate, pentru oricine ii iese in cale, doresc sa ma marturisesc acum. Numele sau – Prea Sfintitul Justinian Chira, episcop al Maramuresului si Satmarului. Imi gasesc anevoios cuvintele sa-l descriu. Il simt aproape de umarul meu ca o statuie in bronz, neclintit in dorinta de a face cunoscut cuvantul Domnului, cu privirea roata, pana departe, pentru a intui cu o clipa in avans unde este nevoie de prezenta sa, totdeauna aducatoare de pace sufleteasca, de caldura, de un strop de incredere in plus, in fata incercarilor care ne vaneaza mersul pe sub astri. Episcopul Justinian Chira, precum cu totii cunoastem, este unul de al nostru, din Maramures. Imi inchipui cu cata bucurie si sfiala rostesc acest adevar consatenii Sfiintiei Sale din Plopis, unde vedea lumina zilei la 28 mai 1921. Adica, acum 84 de ani. Ei au avut norocul de a-l vedea bucurandu-se de copilarie si de adolescenta in mijlocul unei naturi darnice si stimulatoare. Invatatorii din acest sat maramuresean i-au pus condeiul in mana si i-au descantat dragul de carte si de scris. Destinul i-a indrumat spre lacas de inchinaciune devenit – si prin directa-i implicare si participare – loc de legenda – Manastirea Rohia. Vreme de trei decenii, si-a consumat Prea Sfiintia Sa existenta in raiul duhovnicesc de la Rohia, asa cum a constatat o lume intrega. Ani de rugaciune, de studiu, de munca fara odihna. Pronuntand doar numele acestui sfant lacas, vom simti imediat indemnul interior de a pronunta numele Prea Sfintitului Justinian. Au ramas acolo multe, dupa plecarea Sfiintiei Sale – il asteptau indatoriri tot mai importante la care ma voi referi – atatea lucruri binecuvantate prin initiativa personala, prin harul de a inrauri in bine intrega viata a manastirii. A ramas, intre altele, impresionanta-i biblioteca, de invidiat prin dimensiuni si diversitate. A fost darul cel mare facut de Prea Sfintitul la Plecarea din Rohia. Il astepta jiltul de Episcop – Vicar pentru Episcopia Ortodoxa Romana a Vadului, Feleacului si Clujului. Se afla acum printre noi, in inalta-i calitate pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a incredintat-o cu 15 ani in urma – ca Episcop al Maramuresului si Satmarului. Aflam ca a avut, la randu-i, spirite alese in preajma, despre care nu inceteaza sa vorbeasca entuziast si indatoritor. Ma gandesc acum la profesorii Sofron Vlad, Isidor Todoran, Ioana Zegrean, Iorgu Ivan, preotul profesor Milan Sesan. Ne ramane sa observam cu cata pasiune, bucurie si indarjire carturarul Justinian Chira s-a daruit muncii de luminare a celor din jur. M-as opri la acest domeniu de activitate, deopotriva destinat enoriasilor de toate varstele, ca si omului de pe strada, deschis sufleteste spre cele sfinte. Sunt impresionat nu numai de vastitate cunstintelor prea Sfiintiei Sale, nu numai de imensul travaliu cheltuit pentru pentru a transmite si altora samanta invataturii si binefaceriile ei. Ma uit la cuvintele de intelepciune pe care a tinut sa ni le propuna. Ne duce pe toti gandul la celebrele indemnuri ale voievodului Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Va propun sa recapitulam impreuna vasta culegere de carte lasata mostenire, precum spune Iancu Vacarescu, intru “Cresterea limbii romanesti si-a patriei cinstire”. Gasim pe acelasi raft “Viata Preacuratei Fecioare Maria”, “Harul si adevarul”, “Darurile Bisericii”, “Grai si suflet romanesc”, “Drepturile copilului”, Apel la Constiinta si ratiune”, “Unirea tuturor”. In respectata si mult apreciata functie de Episcop – Vicar la Cluj-Napoca a depus un coplesitor efort pentru a reusi ca “Indrumatorul Bisericesc” al Arhiepiscopiei sa vada sistematic lumina tiparului, insumand nu mai putin de 12 volume. N-am intentionat prin vorbele mele altceva decat sa-mi fac stiuta admiratia sincera fata de aceasta fata bisericeasca, fiinta nascuta pentru a ne fi noua celorlalti prieten, parinte si sfetnic. N-am sa obosesc in a-i face cunoscuta personalitatea printre cunoscuti si prieteni. Nu ostenesc in a propune sa ne intoarcem cu recunostinta si evlavie spre acest chip coborat dintre sfinti pentru a ne face noua mai usoara intelegerea vietii sfintilor si insusirea pildelor care ne vin catre noi. Pronunt din nou acest nume: Prea Sfintitul Justinian Chira, Episcopul de Maramures si Satmar. Si simt ca ma priveste de aproape o fiinta pamanteasca, cu chip de inger. Va doresc, Prea Sfintite, viata lunga, sanatate, nadejde de mai bine si iubire pentru semeni. La multi ani! Nicolae Bud