Omul deplin al credinţei înfăptuite

Preotul Vasile Trif, din Cărbunar, se prezintă a fi un om normal. De fapt, e unul dintre oamenii speciali în care aproape poţi vedea flacăra credinţei care-i animă sufletul, dar şi mâna de artist. 

Vasile Trif (61 de ani) spune despre el că este „un om normal” în momentul în care-l întrebi dacă se consideră „mai mult preot sau mai mult artist”. Mărturiseşte însă că şcoala şi pornirea interioară l-au orientat spre mai multe direcţii. Mai exact, „din Facultate, de la Sibiu, de la Teologie, prin anul III mi s-a pornit o dragoste pentru artă. Vizitam muzee, expoziţii şi am început să studiez în particular tratate de artă, albume. Nu ştiam multe, dar am început cu pictura pe sticlă, cu icoane”.

Din ’74 este preot şi prin ’75 a început şi să sculpteze. „Atunci am făcut o lucrare mai micuţă şi am dus-o unui fost profesor de la Liceul Şincai, care era sculptor. Atunci mi-a spus că „simt bine volumul” şi m-a înscris direct în anul II la Şcoala Populară de Artă. Lucram acasă şi mergeam la examene, iar pe urmă am început să lucrez alternativ, şi pictură, şi sculptură. Am trecut la pictura pe pânză, apoi la compoziţii, la peisaje. Era atunci Festivalul Cântarea României şi am participat la expoziţii, şi am avut chiar un premiu I pe ţară, în ’89. În rest, tot timpul am avut expoziţii personale şi de pictură şi de sculptură”. Darul şi harul lui Dumnezeu l-au ajutat să facă de toate: icoane pe sticlă, icoane pe lemn, am făcut pictură monumentală, pictură pe zid, mozaic, „am pictat şi o biserică la SC IMI SA, pe drumul Mocirii, asta prin 2004. În timp record, în 9 luni am făcut şi pictura şi iconostasul bisericii”.

Viaţa şi oamenii i-au oferit însă şi multe momente amuzante şi inedite. Preotul povesteşte că: „o dată eram într-o tabără de pictură la Ieud şi pictam un peisaj. Vine un pădurar şi după ce se uită lung, întreabă: cu cât vindeţi un tablou de ăsta? Eu răspund, cam 1500 de lei, cam aşa era prin anii ’80. la care el răspunde intrigat: Cu atâta? Poi ăsta-i salariul meu pe o lună! Şi în cât timp îl faci? Răspund: într-o după-masă bună!”

Apoi, în ’86, a avut o expoziţie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Era preot „proaspăt” în Baia Mare. Şi, avea o lucrare mai aparte, „Pomul Vieţii”. Iar cineva a zis că-i „prea sexi tabloul”. Trif a răspuns hotărât că fără acel tablou nu face expoziţia. Iar în final l-a lăsat să-l expună.

Cum vedeau credincioşii pasiunea preotului? Trif răspunde că: „Am început ca preot în Bozânta Mare şi aveam o căsuţă de vară şi acolo sculptam. Iar, după ce am construit şura nouă şi casa, mi-am făcut atelier. În Cărbunar sunt din 2000, dar casa am început-o prin ’83. Oamenii ştiau ce preocupări am, şi veneau să-mi ceară ajutorul când le trebuiau prapori, o icoană, anumite reparaţii la biserică etc. Eu nu spun nici că-i hobby, nici că-i pasiune. Eu am simţit că pot să fac treaba asta şi am făcut-o. Fiecare lucrare este unică. Niciodată nu-ţi ies două lucrări la fel, chiar dacă vrei să faci o copie după o icoană. Chiar pe tine nu poţi să te copiezi, pentru că este alta starea. Sunt şi trăiri unice. Chiar înainte de a începe lucrarea, am emoţii dacă voi reuşi sau nu. Treci printr-o stare şi o luptă cu tine. După ce te apuci de lucru, încep să-ţi mai vină idei, se dezvoltă ideea. Dacă mergi pe ideea de la început, că aşa trebuie să termini, nu ajungi la cel mai bun sfârşit”.Trif spune că partea duhovnicească s-a împletit cu arta ca într-o funie: „Teologia mi-a dat cultura, un fel aparte de abordare, de a înţelege lucrurile, iar dincoace a fost fapta”.

Spune că, fiecare pas pe care l-am făcut în viaţă a fost bun şi l-ar face din nou: „simţi pe parcurs ajutorul lui Dumnezeu, iluminarea, inspiraţia. Niciodată n-am crezut că lucrez numai eu. Minunile sunt în fiecare zi şi în fiecare clipă. Chiar şi faptul că respirăm e o minune. Au fost însă şi situaţii când Bunul Dumnezeu m-a scos din drumul înfundat. Au fost situaţii de acestea şi pe linie profesională, şi pe linie artistică. Astea sunt nişte examene pe care după ce le-ai trecut, te simţi mai încrezător şi mai răspunzător. De exemplu, aveam nişte greutăţi şi vroiam să dau înapoi. Dar l-am visat pe tata arătându-mi să stau pe loc, de pe cealaltă parte a unei prăpăstii. M-am trezit bucuros şi am realizat că el a lucrat în mină să mă poarte la şcoală, iar eu când am dat de greu, vroiam să dau înapoi”. Preotul Trif spune că cea mai mare realizare a sa este familia lui şi, pentru a continua pasiunea şi dragostea pentru frumos, l-a învăţat pe fiul său să iubească arta şi l-a iniţiat în tainele ei.

„Aveam un stil al meu: din ce câştigam, mai bine de un sfert îl rezervam pentru albume de artă şi pentru colecţia de ceramică şi tablouri. Cumpăram de la pictori, la preţuri normale, ce îmi plăcea. Căutam şi icoane vechi. Colecţia mea are cam 1500 de piese, din care sunt expuse doar câteva sute, restul fiind depozitate.

Am mai avut o pasiune pentru ceasuri vechi. Dar acum nici nu mai prea sunt, dar nici nu-mi permit să mai cumpăr.

Sunt mulţi oameni care vin să-mi vadă colecţiile. Au fost pe la mine oameni de cultură români şi străini.

Acum am avut o pauză după expoziţia pe care am avut-o în toamnă. Iar acum o să mă reaşez pe temelia veche, dar puţin cu alte gânduri. Care-i amprenta personală pe lucrări?

În primul rând dragostea de viaţă şi optimismul. O culoare care zideşte pe cea a inimii neamului meu! Nu sunt culori sumbre, întunecare, îmbâcsite. Sunt expansiv şi mă simt liber” - Vasile Trif.

„Sunt preot de 37 de ani. Sunt preot la Biserica „Sf. Nicolae” din Baia Mare. Am pus temelia Catedralei Ortodoxe din Baia Mare. Dar, nemaiavând fonduri, am predat toată investiţia la Episcopia Ortodoxă, iar eu m-am întors la Biserica „Sf. Nicolae” de unde am pornit. A fost gândită iniţial tot pe linia tradiţiei, dar într-un stil mai modern. A fost tot la cotele acestea, numai că s-a schimbat arhitectura. Când am început eu Catedrala, nu era înfiinţată Episcopia. Eu am făcut rost de acel teren. Am obţinut un împrumut de la bancă, pentru care garanţia era terenul. În ’90 am şi pornit săpăturile pentru Catedrală. În ’98 am predat investiţia Episcopiei. Că stăteam deja de 4 ani din lisă de fonduri” - Vasile Trif.