Ofensiva indolentei impotriva culturii

Baia Mare a fost unul din orasele care a beneficiat de lucrari de arta ale unor artisti cu nume si renume. Multe lucrari de arta au innobilat cladiri, imobile si institutii. Lucrarile nu au fost trecute niciunde. Ele nu exista. Unele, chiar la propriu. Halucinant si terifiant. Odata cu avantul revolutionar al anilor ‘60, Baia Mare a inceput sa se dezvolte. Pentru a sublinia ideea de putere populara, comunistii vremurilor de atunci au comandat lucrari de arta unor artisti. Fie pentru a infrumuseta fatada unui bloc, a Casei de Cultura, a Teatrului Municipal sau a restaurantelor si cluburilor. Au trecut vreo 40 de ani de atunci. Artistii care au lucrat pentru oras au ajuns de mare notorietate. Sunt maestri! Cu toate acestea, lucrarile lor nu apar niciunde, nu fac parte din nimic. Unele dintre ele au fost distruse, cu manie proletara. Patrimoniul cultural al orasului a suferit si nu intereseaza pe nimeni acest aspect. Am vorbit cu artistul Nicolae Apostol. Acesta ne-a semnalat o situatie absurda si greu de acceptat. Cine isi „ucide” cultura nu mai are identitate. Apostol este un artist incomod. A fost unul dintre rebelii generatiei sale. A ramas la fel de intransigent. E un om al cetatii si nu intelege de ce lucrari de arta ale unui Mihai Olos sau Traian Hrisca sunt distruse. Pictorul baimarean a lucrat ce a dorit. Nu a facut compromisuri si considera ca artistii plastici sunt sistematic pusi la indexul unor indivizi care nu au nimic in comun cu arta si cultura, in general. El a facut o lista a unor lucrari distruse sau in curs de distrugere. „Nu stiu de ce nu sunt cuprinse in patrimoniul cultural local. Este o blasfemie”, a spus Apostol. Pe lista pictorului, figureaza urmatorii artisti: Paul Erdos, Zoltan Bitay, Traian Hrisca, Nicolae Apostol, Mihai Olos, Valentina Bostina, Ghita Popescu, Aurel Cucu, Alexandru Sainelic etc. Primii trei au lucrari de arta: mozaicuri pe blocurile Radio-TV, Pietrosul si fostul Restaurant Bucuresti. Apostol are fresca de la Teatru, Olos si Bostina, lucrari la Cinematograful Dacia, Popescu, fresca de la Casa de Cultura. Aceste lucrari nu sunt inregistrate niciunde, nu figureaza in nicio evidenta, desi au fost executate pe bani publici, in urma unor concursuri nationale. „Toate aceste lucrari sunt facute din bani publici! Lucrarea mea a fost creata ca urmare a unui concurs national. Ea nu figureaza nici in patrimoniul Primariei, nici in alta parte. Oamenii de la patrimoniu vegeteaza. Sotia mea a fost sa se intereseze de aceasta lucrare, pe care trebuie sa o trec in bazele fundatiei pe care o patronez. Au intrebat-o daca mai traiesc! Nu si-au cerut scuze nici pana astazi. Este inadmisibil. Vorbim de nepasare. Nu stiu cine si ce, dar cum poti lasa atatea lucrari de arta fara sa le cuprinzi undeva?”, ne-a spus Apostol. Pictorul vorbeste de un patrimoniu cultural local. Din pacate, legislatia este prost facuta. Nu exista patrimoniu local, doar national. Pentru ca o lucrare sa fie clasificata, primul pas spre includerea in patrimoniul national este ca artistul sa fie dus dintre noi. Apoi, sunt criterii de clasificare si asa mai departe. Dar exista o alta prevedere a legislatiei actuale. Monumentele de for public sunt lucrari ale unor artisti in viata. Potrivit prevederilor Legii 120, toate lucrarile de mai sus se incadreaza in categoria monumentelor de for public. Legea are mai multe prevederi, printre ele sunt doua esentiale pentru povestea noastra. Articolul 10 al Legii 120 are doua aliniate: 1. Autoritatile Administratiei Publice au obligatia sa asigure protejarea si punerea in valoare a monumentelor de for public aflate in administrarea lor. 2. Distrugerea sau degradarea monumentelor de for public se sanctioneaza potrivit prevederilor Codului Penal. In traducere, distrugerea unor monumente de for public si nepasarea fata de acestea sunt infractiuni care te pot duce la inchisoare. Plecand de la lista lui Apostol, am umblat prin oras, pentru a descoperi nepasarea fata de operele unor artisti de care invatam in manual. Multe orase s-ar mandri sa aiba o zestre culturala ca cea pe care o vom parcurge. Pe cele doua blocuri (Radio-TV si Pietrosul), sunt doua lucrari de mari dimensiuni, doua mozaicuri realizate tot pe baza de concurs si tot din bani publici, in perioada in care au fost construite blocurile (Erdos si Bitay). Lucrarea primului este acoperita cu o tabla publicitara la biscuiti. Culmea ironiei, sloganul reclamei este „potrivit” cu situatia: „Traditia bunului gust”. Cealalta lucrare a fost acoperita cu bannere si alte instrumente publicitare. Apostol a cerut luarea bannerelor publicitare de pe operele de arta. „S-a luat de pe un bloc, dar acum e tot jupuit. Mozaicul e distrus. Mi s-a spus ca sunt lucrari proletcultiste. O lucrare de arta este o lucrare de arta, asa ca dam jos toate blocurile din perioada comunista, ca nu sunt realizate ca in tarile civilizate. Nu exista decat interes personal”, a spus Apostol. La Teatrul Municipal, fresca lui Apostol arata relativ bine. Dar nu exista. Nimeni de la Teatru nu a stiut unde figureaza. „Stiu ca domnul Apostol a venit sa vada situatia lucrarii, ar fi dorit sa o refacem, dar nu sunt bani. Cred ca ar trebui sa punem si noi o tablita cu autorul”, ne-a spus directorul Teatrului, doamna Frentiu. Fresca lui Apostol are o istorie interesanta. S-a dat concurs pentru lucrare. Trebuiau „imortalizate” taranci cosind si alte elemente mobilizatoare. Apostol nu a dorit. Fiind un artist rebel, a realizat o fresca cu motive religioase. A fost „certat”, discutat, dar lucrarea a ramas. „Nu sunt un disident, dar lucrarile mele au fost realizate doar dupa voia mea”, a declarat artistul. In schimb, la Cinematograful Dacia este dezastru. Aici, au fost doua lucrari deosebite, semnate de Mihai Olos si Valentina Bostina. Ele nu mai exista. De prin 1995, conducerea Cinematografului a trecut prin mai multe directorate si locatii de gestiune, ca sa ajunga din nou la stat. In aceasta perioada, au fost distruse multe, de la scarile interioare la aceste lucrari-monument. Am ajuns la Casa de Cultura. In interior, este o mare fresca semnata de Ghita Popescu. O alta lucrare care nu figureaza in niciun catastif. In schimb, pe partea de jos a lucrarii, sunt scrijelite nume, numere de telefon, „I Love”, Sisu, Puia etc. O astfel de lucrare este foarte greu de refacut. Trebuie dat jos peretele pana la caramida si refacut totul. Cine mai reface? Cine plateste distrugerile? Tot la Casa de Cultura, pe latura dinspre Biblioteca a existat o mare lucrare. Un basorelief executat de un artist din Bucuresti (nu am reusit sa aflam numele). Zece placi dintr-un aliaj de fonta, aluminiu si alama, peste o tona greutate. In anii ’90, au inceput sa fie furate placile. Doua au fost duse la topit. „Am sesizat ca se fura si le-am luat jos. Sunt in magazie”, ne-a declarat directorul Dumitru Corzan. Alte lucrari care au disparut sau au fost distruse s-au aflat la Clubul Phoenix. Au fost lucrari de Olos si Sainelic. Pana si usile de la fostul bar, din perioada „beat”, au fost opera de arta. Jale! Nimeni nu stie, nimeni nu raspunde! Mozaicul lui Hrisca Cel mai emotionant moment a fost discutia cu Traian Hrisca. Artistul este in varsta, este bolnav, dar dornic sa lucreze. A avut o lucrare deosebita la restaurantul Bucuresti (fost). Un mozaic pe un perete al restaurantului. Traian Hrisca a realizat lucrarea in 1965, a lucrat un an la ea. Si pietrele de mozaic au fost prelucrate de el. A primit, dupa multe probleme, 12.000 de lei. „Ce a reprezentat? Muzica! Problema acestui mozaic nu mai este de actualitate. El a fost distrus cand s-au facut modificari. S-a intamplat sa fie in drumul lor. Cand am predat lucrarea, am semnat de accept al platii. Nu mai are rost sa-i deranjez acum pe cei de acolo. Au loc atatea potlogarii, unde sa ma duc, la cine? Ei spun ca am fost platit, iar lucrarea este a lor si fac ce vor cu ea. Cu asemenea oameni eu nu pot sa mai… Nu stiu… lucrarea este foarte frumoasa… a fost foarte frumoasa. E pacat! Normal ar fi fost sa nu le-o las. Dar acolo a fost singurul loc care permitea primirea unei astfel de lucrari. M-am bucurat cand am facut lucrarea. Ea a fost facuta pentru acest oras. Am facut acest mozaic cu toata dragostea! M-am gandit de multe ori la lucrare si am regretul ca mi-am pierdut atata timp pentru ca cineva sa vina si sa o arunce. Stiu ca sunt lucrari care au fost distruse. Inainte de 1989, cativa dintre noi au dorit sa faca lucruri frumoase pentru acest oras. Altii au venit si au distrus. Ce rost mai are? Am obosit!”, ne-a declarat Traian Hrisca. Artistul doreste sa faca o reproducere dupa mozaicul de la fostul Bucuresti. „O reproducere, ca originalul nu mai este!”, o concluzie amara. Ioan Hoban ne-a declarat ca, la preluarea hotelului, nu a existat niciun inscris care sa arate ca exista o lucrare de valoare. „Eu am aflat din discutii, cand muncitorii daramau peretii. Nu s-a mai putut salva nimic”, a spus Hoban. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro