Ofensiva din Ardeni

Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro In 1944, Hitler si-a dat seama de valoarea strategica a portului Anvers. Inca din 25 septembrie 1944, dupa incheierea bataliei de la Arnhem, el a planuit o operatiune masiva de degajare spre Vest. Scopul acestei operatiuni militare era cucerirea Anversului. Ca urmare, Hitler a ordonat declansarea a ceea ce s-a numit „Ofensiva din Ardeni\". La sfarsitul anului 1944, situatia trupelor germane era critica. Pe frontul sovieto-german, in urma loviturilor succesive date de trupele sovietice, armatele germane se retrasesera pana aproape de granitele Germaniei. In Vest, trupele aliate amenintau direct zonele industriale germane. Comandamentul german a hotarat sa execute o contraofensiva puternica in sectorul muntilor Ardeni, cu scopul de a nimici fortele americane din aceasta zona si, actionand spre Anvers, de a rupe in doua dispozitivul strategic aliat. Germanii credeau ca portul Anvers era de importanta vitala. Aliatii ar fi putut sa sufoce trupele germane cu numarul mare de trupe si cantitatea de material pe care ar fi putut sa le debarce in port. Ocuparea Anversului ar fi putut duce la neutralizarea a 25-30 de divizii aliate. In plus, un eventual succes al ofensivei germane ar fi antrenat automat capturarea sau distrugerea unei mari cantitati de material de razboi stocat in regiune, pentru a fi folosit de Aliati in ofensiva ce urma sa fie declansata la jumatatea lunii decembrie in spatele liniei Siegfried, in directia Rinului. Cu toate acestea, in momentul declansarii ofensivei germane, portul Anvers nu era in stare de functionare. Germanii bombardasera portul de mai multe ori cu rachete V2. Asaltul, pe intreg sectorul atacat, trebuia exploatat de diviziile ce se aflau in zona. Atacul trebuia sa asigure respingerea rapida a fortelor inamice, astfel incat unitatile blindate sa poata fi angajate in lupta imediat. Profitand de starea de soc a adversarului, acestea trebuiau sa se puna imediat in miscare spre Vest. Era important ca diviziile blindate sa nu se opreasca in drumul lor spre Meuse, sa inconjoare satele si pozitiile aparate, care nu puteau fi cucerite imediat, si sa-si continue drumul, fara sa ia in considerare faptul ca flancurile lor sunt descoperite. In acest timp, Eisenhower a ramas fidel tacticii sale traditionale, care s-a dovedit o eroare strategica² inaintarea mai lenta pe intregul front. Dupa un efort urias, armatele aliate au fost nevoite sa treaca in defensiva, din cauza timpului neprielnic care stanjenea actiunile artileriei si reducerea productiei de avioane. Problemele logistice, vremea neprielnica, insecuritatea spatiului au constituit marile dificultati cu care s-a confruntat Eisenhower. Generalul american a comis, in aceste conditii, o alta greseala² asemenea serviciilor secrete britanice, care nu au avut informatii suficiente in momentul operatiunii de la Arnhem, serviciile secrete americane nu stiau ce se intampla in spatele liniilor germane. Un singur ofiter de informatii, Dickson, a avertizat ca Rundstedt se pregatea pentru o mobilizare generala a tuturor armatelor din zona. Colegii l-au acuzat de nascociri, l-au considerat enervant si au cerut scoaterea sa temporara din functie. La 15 decembrie 1944, Dickson a fixat data probabila a declansarii ofensivei germane² intre 17 si 25 decembrie, considerand-o o operatiune locala, sprijinita de 6-7 divizii. Dar vremea era inchisa si plafonul de nori, jos. Aliatii au considerat ca nu exista nici un motiv de ingrijorare. Exact in ziua declansarii atacului german, Montgomery scria intr-un raport² „Inamicul duce in prezent un razboi de aparare pe toate fronturile. Acesta se afla intr-o situatie care nu-i permite pregatirea unei ofensive importante. In plus, trebuie sa evite cu orice pret intrarea razboiului intr-o perioada de mobilitate³ el nu are nici mijloacele de transport, nici carburantul necesar unor operatiuni mobile, iar tancurile sale nu pot intra in competitie cu ale noastre intr-o lupta de acest gen”. Nu era pentru prima oara cand britanicul era departe de realitate. Surpriza a fost totala pentru Aliati in dimineata zilei de 16 decembrie 1944. La ora 5.30, pe o ceata densa si fara sa foloseasca proiectoarele, tancurile generalului Model au atacat pe un front de peste 100 de kilometri. Timpul nefavorabil a facut ca aviatia aliata sa nu poata interveni. Nici parasutistii germani (1.200 de oameni care trebuiau lansati in partea de nord a frontului) nu sunt avantajati. Numai 10 avioane reusesc sa lanseze parasutistii la locul fixat. Celelalte 95 de avioane germane antrenate in actiune sunt doborate de catre artileria antiaeriana sau comit erori de navigatie. Cu toate acestea, germanii au trimis in spatele trupelor aliate numeroase grupe diversioniste imbracate in uniforme americane si engleze. In total, 68 de divizii germane infruntau 61 de divizii aliate. Germanii au creat insa un dezechilibru de forte in centru² 29 de divizii comandate de Model (dintre care 12 de blindate) se aflau in fata celor 8 divizii comandate de Bradley. Obiectivul Suprem al lui Hitler a ramas distrugerea unei treimi din diviziile aliate din Vest, pentru a inclina balanta in favoarea sa³ pentru ca, in ceea ce priveste Estul, rezervele umane pareau inepuizabile. Hitler credea ca, in conditiile in care trupele anglo-americane din zona ar fi fost incercuite, in pragul unui nou Dunkerque, fara posibilitatea de a folosi portul Anvers, Aliatii ar fi semnat o pace separat si astfel, cel de-al treilea Reich german si-ar fi putu concentra toate fortele impotriva Uniunii Sovietice. Aflati la Versailles, Eisenhower si Bradley au apreciat ca este vorba de o diversiune cu scopul de a bloca inaintarea lui Patton pe Saar. Abia la 20 decembrie Aliatii trec la contraofensiva. In urma conferintei militare tinute la Verdun, generalul Eisenhower si-a concentrat toate fortele pentru a limita bresa facuta de germani. Din 23 decembrie a revenit vremea frumoasa, fapt care a permis aviatiei anglo-americane sa rastoarne situatia. Incercarile germanilor de a largi bresa realizata initial au ramas fara nici un rezultat. Comandamentul german, care isi consumase toate rezervele, a fost nevoit sa opreasca atacul fara a-si atinge obiectivele stabilite initial. Peste 5.000 de avioane anglo-americane au atacat armata germana din Ardeni, provocandu-i mari pierderi. Dupa lupte extrem de grele duse in special in zona localitatii Bastogne, trupele germane au inceput retragerea, sub loviturile fortelor aliate. Ultima tresarire a germanilor a fost incercarea esuata de ocupare a Alsaciei si Lorenei. Pana la 15 ianuarie 1945, Grupul de armate B german a pierdut peste 120.000 de oameni, 600 de tancuri si autotunuri si peste 1.200 de avioane. Declansarea ofensivei sovietice in ianuarie 1945 a pus capat definitiv ofensivei germane din Vest. La 30 ianuarie 1945, frontul a revenit pe aliniamentul de la 16 decembrie 1944. Dupa apararea victorioasa a trupelor americane in Ardeni, Montgomery si Bradley au impins trupele germane pe linia Rinului. Datorita faptului ca portul Anvers a fost readus in stare de functionare, Eisenhower a dispus chiar de la mijlocul lunii ianuarie 1945 de 83 de divizii. Batalia Ardenilor a fost continuata, fara intrerupere, prin ofensiva aliata spre Germania. „Daca din cauza ofensivei din Ardeni Hitler n-ar fi intarziat cu doua luni inaintarea aliata spre Germania, am putea aprecia – ca si generalul von Manteuffel – ca Aliatii ar fi cucerit Berlinul primii si ar fi facut jonctiunea cu rusii pe Oder, in loc de Elba. Am mai putea adauga ca britanicii ar fi intrat, inaintea sovieticilor, in posesia secretelor de la Peenemünde. Dar aceasta nu este decat o ipoteza”, afirma Jacques de Launay. Argumentele lui Jodl Generalul Alfred Jodl a fost unul dintre cei care au crezut ca planul lui Hitler era realizabil, aducand si argumente in acest sens „Uzura fortelor inamice in cursul ofensivelor ce au avut loc pana acum este considerabila. Adversarul si-a angajat deja in lupta cea mai mare parte din rezerva, iar situatia aprovizionarii trupelor este dificila. Frontul este slab inzestrat si adversarul, oricat de mult s-ar astepta la o ofensiva germana, nu banuieste ca ar putea avea loc in aceasta regiune. Deci, o ofensiva – care ar beneficia de elementul surpriza si de un timp nefavorabil pentru aviatia inamica – ar avea cele mai mari sanse de realizare a unei strapungeri rapide. Unitatile noastre blindate, dupa o inaintare spectaculoasa, vor ocupa capetele de pod de-a lungul raului Meuse (…), ajungand apoi la Anvers, trecand pe la est de Bruxelles.\" – Alfred Jodl Obiectiile lui von Rundstedt Nu toti generalii germani au fost de acord cu planul lui Hitler. „Cand mi s-a vorbit pentru prima oara de proiectata ofensiva din Ardeni, m-am impotrivit cu toata puterea. Fortele pe care le aveam la dispozitie erau mult prea slabe pentru obiective atat de vaste. Am sugerat ca ofensiva sa fie inlocuita cu o operatiune de reducere a iesindului de la Aachen, dar aceasta propunere a fost respinsa, ca de altfel toate celelalte sugestii ale mele. Nu-mi ramanea decat sa ma supun. Era o operatiune total lipsita de sens, iar partea cea mai absurda o constituia fixarea portului Anvers ca obiectiv principal. Daca am fi ajuns la Meuse, ar fi trebuit sa cadem in genunchi si sa-i multumim Domnului, fara sa ne mai gandim la Anvers\". – feldmaresalul von Rundstedt. „Marea loviturat, un „Stalingrad aerian\" Pentru a neutraliza aviatia aliata, germanii au pregatit „Marea lovitura\", o operatiune aeriana de mare amploare. La 1 ianuarie, in zori, 1.035 de avioane germane au atacat 27 de aerodromuri aliate, situate intre Bruxelles si Eindhoven. Germanii au pierdut 304 avioane, dar Aliatii au pierdut 800 de aparate. Acestea au fost insa inlocuite intr-o saptamana. Dupa acest efort urias, aviatiei germane i-a lipsit carburantul necesar altor actiuni si nu a mai putut intra niciodata in actiuni de amploare. „Marea lovitura\" s-a terminat printr-un „Stalingrad aerian\".