Odihnească-se în pace! DANA KONYA - PETRIȘOR, întru veșnică pomenire

Răzvan CODRESCU

S-a stins în spital, la Paris, în vârstă de 83 de ani, o aleasă figură a aristo­cra­ției românești, doamna DANA KONYA-PETRIȘOR, ultima descendentă a ilustrei familii a Negruzzeștilor (ea se amuza s-o numească „trib”), din 1973 soția profesorului, scriitorului și fostului deținut politic Marcel Petrișor (pe care până deunăzi l-a vegheat, bolnav, la Voluntari și la Bucu­rești, unde și-ar fi dorit să se întoarcă cât de curând, dar nu i-a mai fost dat). Amândoi au purtat din greu crucea comunismului, fiecare în felul său.
Dacă Marcel Petrișor a stat peste 12 ani în temnițele regimului (a se vedea mai ales romanul memo­rialistic „«Cumplite încercări, Doam­ne!». Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului”, Editura Manuscris, Pitești, 2017), Dana Konya-Negruzzi a îndurat din plin prigoana de dincoace de gratii (a se vedea mai ales însemnările me­morialistice târzii: Dana Konya-Petrișor, „De pe mal de Prut, pe malurile Senei”, Editura Junimea, Iași, 2014). Studiile a apucat să le înceapă la Școala de Fete „Sfântul Iosif” (școală de maici, nem­țească), dar accesul la școli mai înalte i-a fost interzis, din pricina „originii nesănătoase”. A urmat o școală profesională de construcții (şi chiar a profesat apoi în domeniu), pentru ca abia târziu să se poată înscrie la Facultatea de Filologie (ar fi vrut la Drept, dar acolo criteriile politice de admitere erau mult mai severe). Familiei i s-au confiscat proprietățile, fiind dată afară și din propria casă din București, pe care n-a reușit s-o recapete decât printr-o conjunctură fericită, cea a vizitei la București a lui Charles de Gaulle (mai 1968), care-l avea în suita sa și pe un Leon Negruzzi. În 1986, a ales calea exilului în Franța (unde
Marcel Petrișor a refuzat s-o urmeze: „Nu plec din România nici dacă plouă cu acid sulfuric!”). După 1989, a revenit periodic în țară (așa cum și Marcel Petrișor a petrecut multă vreme la Paris), și-a redobândit o parte din proprie­tățile familiei și a făcut, mai ales la Iași, importante donații culturale. Tot acolo aveau să-i apară, la Editura Junimea, cele două cărți dins­pre amurgul vieții („Știți... nu sunt scriitor, sunt doar un om care a simțit nevoia de a descâlci un pic nebănuitele ițe ale memoriei”): „De pe mal de Prut, pe malurile Senei”, în 2014, și „Hai-hui prin lumea lui Dumnezeu”, în 2016.
Și-a iubit din tot sufletul țara și „a durut-o România” până la capăt (e memorabilă și relevantă relatarea întâlnirii cu „apostatul” Cioran: „Îmi amintesc unica mea între­vedere cu Emil Cioran. Recunosc că interesul pentru prietenul său Petre Țuțea era profund și sincer. Dar, după ce i-am dat toate deta­liile despre acesta, au urmat două ore de monolog, prin care cel mai mare stilist francez a încercat să mă convingă că, orice s-ar întâmpla, «la Roumanie est un pays foutu» (România este o ţară ter­minată). Mi-am promis solemn că n-am să mai repet niciodată expe­riența şi nu l-am mai vizitat. Vă­zând ce se întâmplă acum în țara noastră, ajung să-mi spun că bătrâ­nul sceptic nu era chiar nebun...”).
Întoarsă la Paris să-și rezolve anumite probleme de sănătate, s-a stins, lucidă până în ultima clipă, pe 16 martie 2021 (și încă nu se știe dacă va fi înmormântată în Franța sau va fi adusă în țară, situația fiind complicată și de faptul că a fost diagnosticată cu covid).

Să ne rugăm pentru odihna sufletului ei și ca Dumnezeu să-l mân­gâie și să-l întărească pe Marcel Petrișor (aflat încă pe patul de suferință)!