Obiceiuri traditionale de Paste in Maramures

Sarbatoarea Invierii Domnului, parte a marelui ciclu de sarbatori de primavara, insemna pentru maramuresenii traditionalisti cea mai importanta zi a primaverii, in care se amestecau rituri crestine adaptate locului, cu stravechi urme de rit pagân. In Maramures, ciclul sarbatorilor apropiate Pastelui incepe pe 23 aprilie, o data cu ziua Sfântului Mucenic Gheorghe (Sângeorzul). In acea zi, fetele si feciorii se uda reciproc cu apa (stravechi rit pagân, semnificând fertilitatea). Tot atunci se scot oile ”in hotar” (in afara satului) si se asociaza stânele. Apoi, la inceput de mai, are loc sarbatoarea populara ”Ruptu sterpelor”, dupa care stânele suie la munte. Cu o saptamâna inainte de Inviere, in Duminica Floriilor, in fiecare casa se pregatesc mai multe pâini impodobite cu flori de aluat, mâncate apoi de intreaga familie (in credinta ca pe lumea cealalta vor fi impreuna). Tot in acea zi se da de pomana saracilor si la biserica se duce prescura si ramuri de loza sau salcie (”mâtisoare”), care, dupa binecuvântarea preotului, se pun la streasina casei sau a grajdului (pentru protectia oamenilor si vitelor). Daca pe timp de vara este grindina sau furtuna, acele ”mâtisoare” se pun in foc, in credinta superstitioasa ca vremea se va imblânzi. Rituri si superstitii Pe vremuri, in Joia Mare, dupa iesirea de la biserica, copiii dadeau cu pietre in casele evreiesti (pentru ca ”evreii l-au rastignit pe Iisus”). Oamenii batrâni si evlaviosi tineau post negru (se mai practica si azi), de joi si pâna duminica. In Vinerea Mare se vopseau ouale (cu coji de ceapa) in culoarea rosie, simbol al sângelui varsat de Hristos, iar sâmbata se pomeneau mortii, se mergea la cimitir si se faceau pomeni de sufletul raposatilor. In Duminica de Pasti, inainte de a se merge la slujba, se puneau intr-un vas cu apa proaspata un ou rosu si un ban, apa in care se spalau toti ai casei. Moneda de argint se lasa trei zile in apa, iar apoi se dadea cadou la un copil, ca talisman purtator de noroc. In noaptea si ziua de Pasti se tragea cu arma, ca ”dovada a pazirii mormântului unde a fost pus Iisus si de bucurie pentru Invierea Sa (pe Iza si Cosau). In momentul când se trageau clopotele de Inviere, fetele mergeau la o apa curgatoare cu o crenguta de busuioc pe care o bagau in apa si apoi se stropeau, ca sa fie ”bine vazute” de toata lumea si sanatoase. Cojile de ou vopsit se pastrau ca medicament pentru animale pâna la Rusalii, data când erau ingropate in gradina (pentru a feri recoltele de daunatori). Mâncarurile traditionale de Pasti constau in oua rosii, sunca si cârnati, friptura de miel, cozonac, pasca, vin adus din ”gios” (din sudul judetului), toate bucatele fiind sfintite de preotul satului. In Duminica Mare, femeile si fetele nu plecau nicaieri de acasa, si se credea ca primul musafir care intra e bine sa fie barbat, pentru norocul gospodariei. Intre serviciul religios de Inviere si slujba de amiaza, copiii mergeau din casa in casa cu urarea ”Hristos a Inviat”, primind in schimb bani si oua rosii. Se credea ca nu este bine a dormi in marea zi de Sarbatoare, pentru ca ”altfel va ploua fânul”. A doua zi (”ziua de stropit” cum este cunoscuta azi), se organizau dansuri cu muzica, postul fiind gata, semn sigur ca incep iar petrecerile si nuntile. Jocuri uitate Etnograful Nicoara Timis a identificat in zona sa natala (Borsa), mai multe jocuri de Paste, acum trecute in uitare. Astfel, odinioara se practica „impuscatul” (cu carbid) toata Saptamâna Patimilor, in credinta ca astfel ”piatra de pe mormântul lui Iisus va fi sparta”. Un alt obicei era ”fuga cu pasca”. Imediat dupa iesirea de la biserica, feciorii si fetele batrâne alergau acasa in fuga cea mai mare, cu speranta ca daca vor ajunge primii, se vor casatori in anul respectiv. Cel mai fascinant obicei de Inviere, semn clar ca inainte de crestinism aceasta sarbatoare era una a fecunditatii solare, era ”Hutâta”, obicei unic, identificat la Borsa (in veacurile trecute exista in mai toate satele), azi complet disparut (ca si celelalte jocuri de mai sus). ”Hutâta” reprezenta un obiect confectionat din stâlpi inalti de lemn (8-10 metri), de care se lega un vârtej si un scaun, acesta fiind de fapt un fel de leagan sau scrânciob de dimensiuni mari, destinat adultilor. Pe acest leagan se dadeau feciorii si fetele, si numai in pozitia din picioare, ajutându-se unii pe altii pentru a se da avânt. In fapt, ”hutâta” era un gen de initiere in actul sexual, imitându-se la perfectie miscarile acuplarii. Frapant pentru puritani este ca acest joc ”fierbinte” se organiza numai de Pasti, iar la o saptamâna dupa, ”hutâta” era desfacuta pâna anul urmator. Dupa cum se vede, in toate marile sarbatori religioase, maramuresenii au amestecat cu crestinismul urme vechi ale riturilor fecundiace precrestine, unele dintre acestea persistând pâna azi (vezi obiceiurile de iarna sau ”Tânjaua”), facând astfel ca Tara Maramuresului sa fie un tarâm fascinant, situat in afara timpului. Teofil IVANCIUC

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.

mesaj