O recuperare necesara

* Finalul de an marcheaza aparitia unei lucrari intitulate Arthur Garguromin Verona, semnata Ioan Botis si editata de Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare». Intr-un moment in care preocuparile majore ale istoriografiei romanesti de arta moderna par sa se concentreze aproape exclusiv asupra „bataliei pentru avangarda”, editarea unui volum consacrat lui Arthur Garguromin Verona (1867-1946) poate sa para un pariu conservator, o concesie facuta traditionalismului revolut. Nimic mai neadevarat. Convinsi fiind ca deja s-a consumat demult justificarea nevrozelor sectare ale radicalismelor avangardiste („cine nu este cu noi este impotriva noastra” !), fiind la fel de convinsi ca istoria reala nu s-a scris aproape niciodata in contraste de alb/negru, ci mai totdeauna in nuantele intermediare de griuri vii, eseul istoriografic implinit de Ioan Botis prin aceasta carte vine sa raspunda la cel putin doua orizonturi de asteptare complementare, ambele cu caracter recuperator: conexiunile lui Arthur G. Verona cu mediile profesional si intelectual, care au pregatit si intemeiat la Baia Mare colonia, scoala si centrul artistic, respectiv panoramarea monografica a unei personalitati care, din pacate si pe nedrept, ni se releva astazi prin contururi tot mai imprecise si fragmentate. In ordinea fireasca a pasilor, ca o prima etapa de implinit, principala provocare cu care se confrunta Ioan Botis in demersul sau este „scoaterea din uitare”. Pe cale de consecinta, procedeul optim – necesar si util – la care trebuie sa recurga apartine istoricului de expresie „pozitivista”: reconstituirea. Asemeni unui strabun cronicar itit pe neasteptate in excesivul nostru ev autoreferential si auctorial, scormoneste rabdator prin sertarele memoriei uitate, aduna cu acribie, decupeaza, asambleaza si sutureaza chirurgical fapte, evenimente, consemnari, atitudini si opinii, obtinand, in cele din urma, naratiunea fluida a elementelor, secventelor si etapelor unui traseu existential cu contururi clare. Discret si bine echilibrat in discurs, slujit insa si de subtila capacitate de evocare scriitoriceasca pe care o datoreaza experientei jurnalistice indelung exersate, „istoricul pozitivist Ioan Botis” se pastreaza in umbra „subiectului”, ii lasa „eroului Verona” – asa cum se si cuvine – prim-planul reconstituirii sale cronistice. Prin toate acestea, si inca prin alte elemente pe care cititorul le va descoperi el insusi, acest volum trebuie sa marcheze un inceput, si nicidecum o finalizare. Abia de aici incolo, in prelungirea acestei „scoateri din uitare” s-ar cuveni sa urmeze, pe langa largirea si nuantarea repertoriului documentar, constituirea acelui orizont interpretativ / reinterpretativ pertinent care sa conduca la recuperarea deplina – nuantata si cu limite corect precizate – a artistului si intelectualului Arthur G. Verona in panorama culturii romanesti moderne. Se va putea constata atunci ca Arthur G. Verona este pe deplin integrabil si reprezentativ la nivelul acelei generatii artistice central europene care a forjat, in intervalul 1890-1910, idealul de frumos estetic centrat pe ruralismul nonetnografist al comuniunii omului si naturii. De aici si caracterul moderat (nonactivist si nesectar!) al modernismului artistic specific spiritului grupului cosmopolit, care a intemeiat la Baia Mare colonia, scoala si centrul artistic: István Csók (1865-1961), Hans Emmenegger (1866-1940), Béla I. Grünwald (1867-1940), Max Buri (1868-1915), János Thorma (1870-1937), Emil Pottner (1872-1942), Konrad Krzyzanowski (1872-1922), Jakob Nussbaum (1873-1945), Mstislav Dobujinski (1875-1957). Si tot atunci va trebui sa se constate, comparatist, apartenenta exemplara a lui Arhur G. Verona la acea remarcabila generatie carturareasca romaneasca pe care Sextil Puscariu o descrisese memorialistic „calare pe doua veacuri” si care, urmand generatiei „clasicilor”, a structurat modernismul romanesc capitalist in primele trei decenii ale veacului douazeci: Nicolae Vermont (1866-1932), Traian Demetrescu (1866-1896), Simion Mehedinti (1868-1962), Stefan Luchian (1868-1916), Mihail Dragomirescu (1868-1942), Ipolit Strambu (1871-1934), Nicolae Iorga (1871-1940), Garabet Ibraileanu (1871-1940), Ilarie Chendi (1871-1913), Stefan Popescu (1872-1948), Dimitrie Anghel (1872-1914), Kimon Loghi (1873-1952), Dimitrie Paciurea (1873-1932), St. O. Iosif (1875-1913), Stefan Petica (1877-1904), Cecilia Cutescu Storck (1879-1969). aEfortul istoriografic savarsit de aici de Ioan Botis are, cred, sensurile formularii implicite a unei problematici si, deopotriva, de exemplificare a solutiilor posibile pintr-un „studiu de caz” monografic de tip pozitivist. Ambele sensuri au valoare de recuperare si caracter deschis. Convoaca eforturi de continuare, aprofundare si nuantare comprehensiva. De va fi sa fie asa, propriul nostru efort stiintific si editorial se va dovedi rodnic. Dr. Tiberiu ALEXA, director Muzeul Judetean de Arta «Centrul Artistic Baia Mare»