Dorin Vasile Paşca a candidat în 2008 la funcţia de primar al oraşului Baia Sprie, mizând pe nevoia de normalitate. A promis „respect, responsabilitate şi competenţă”. O promisiune pe care şi-a onorat-o zi de zi, vreme de aproape patru ani.
Pentru mulţi candidaţi şi aleşi, sloganele electorale sunt simple cuvinte frumoase, uitate a doua zi după alegeri. Pentru Dorin Vasile Paşca nu a fost deloc aşa. A candidat în urmă cu patru ani la funcţia de primar al oraşului Baia Sprie şi a promis doar: respect, responsabilitate şi competenţă. Nu a fost un simplu slogan, cu un angajament, un crez, confirmat în fiecare zi prin acţiunile sale.
Baia Sprie a devenit astăzi un model de dezvoltare modernă, de viziune. O strategie de viitor care demonstrează că şi în România se poate vorbi de proiecte pilot, de proiecte îndrăzneţe, de solidaritate şi implicare. Nu degeaba, la finele anului trecut, Paşca a primit titlul de „cel mai activ primar” din partea Asociaţiei Oraşelor din România. Primarul oraşului Baia Sprie are o calitate însă extrem de rară printre aleşi şi politicieni: modestia şi echilibrul: „Faptul că AOR consideră că activitatea mea ca primar a fost una prolifică şi bună mă onorează şi mă face să cred că am reuşit să aduc un plus în activitatea administraţiei locale din România. Eu îmi cunosc şi deficienţele şi cred că aş fi putut să fac mai mult. Dar în condiţiile date mă bucur că cineva din afară apreciază faptul că am fost activ şi am încercat să reformez cât se poate lucrul acesta. Sunt încă multe lucruri de făcut în administraţi locală şi cred că mulţi primari sunt conştienţi de asta şi sper că vor reuşi să ducă lucrurile spre bine în ceea ce priveşte rolul primarului şi modul în care ar trebui să fie perceput de administraţia centrală”.
Sub conducerea primarului Paşca, oraşul Baia Sprie a devenit un beneficiar important al fondurilor şi programelor europene. Un exemplu elocvent ar fi PIDU, proiect care va aduce în oraş circa 200 de miliarde de lei vechi. Dacă la această sumă adăugăm şi finanţarea pentru staţia de potabilizare a apei, cifra „bate” 2 spre 280 de miliarde de lei vechi. Şi vorbim numai de investiţiile care încep în acest an şi vor fi finalizate în 2013. Altfel spus, pentru Baia Sprie urmează o perioadă istorică de dezvoltare, cea mai prosperă perioadă postdecembristă.
Dorin Vasile Paşca nu a neglijat nici dezvoltarea economică şi, alături de promovarea turismului, s-a preocupat în permanenţă de atragerea de investiţii şi investitori. Iar un astfel de proiect se apropie de linia de start: o societate belgiană va investiîn Baia Sprie 21 de milioane de Euro şi va crea circa 300 de locuri de muncă.
Primarul oraşului Baia Sprie este realist şi, în aceeaşi măsură, crede în forţa comunităţii şi solidarităţii. Din acest motiv, este singurul ales din ţară care a avut curajul să se opună deciziei ministeriale de închidere a spitalului orăşenesc şi a pornit, împreună cu o mână de vizionari curajoşi, proiectul îndrăzneţ de redeschidere a spitalului cu resurse şi forţe proprii locale.
Mai mult, Dorin Vasile Paşca este unul dintre puţinii primari care şi-au luat în serios funcţia de reprezentare a oraşului şi a comunităţii pe plan intern şi extern: „Am considerat că este obligaţia primarului de a avea o parte diplomatică, care să scoată acest oraş din anonimat. Istoric vorbit, Baia Sprie are un trecut glorios. Nu orice oraş a avut statutul de oraş regal, a fost vizitat de Maria Tereza, oraş care a dat Europei tone de aur. Este de datoria mea să fac cunoscut acest lucru în ţară şi în lume”.