O noua premiera pe scena Teatrului Municipal - Adevarata Otilie

Teatrul Municipal Baia Mare si-a trecut in palmares o noua premiera. De aceasta data este vorba despre un film, “Adevarata Otilie”, a carui proiectie este intrerupta de protagonistii filmului prin cateva interventii scenice menite sa explice spectatorilor viziunea regizorala originala. Vorbim despre o premiera si pentru faptul ca este primul film realizat in Maramures dupa 1989. Ideea de a pune in scena “Enigma Otiliei” i-a apartinut regretatului director general al Teatrului Municipal, Aurel Santa, chiar daca viziunea sa nu a fost una cinematografica. Pana la urma, a iesit un film. Regizorul spectacolului, Luminita Ioana Valeanu, si-a dorit o altfel de Otilie decat cea pe care ne-o imaginam citind romanul lui George Calinescu, una mai putin feminina. Nu intamplator, la finalul spectacolului, un Felix batran anunta ca “Adevarata Otilie sunt eu!” E un final imprevizibil al unui scenariu semnat de Luminita Ioana Valeanu si Raluca Sas-Marinescu. Personaje si performante S-ar putea sa gresesc, dar Felix tanar (interpretat de Mircea Silaghi), si Otilia (Daniela-Ruxandra Mihai) nu mi s-au parut personajele cele mai reusite ale filmului, cu toate ca asa s-ar fi cazut… Mi-a placut in schimb jocul lui Catalin Mares, care a interpretat cu dezinvoltura rolul avocatului fara procese, Stanica Ratiu, un fanfaron smecher, chiar abject, inteligent uneori si escroc tot timpul, tipul lichelei care se face placuta chiar si astazi, in cercuri dintre cele mai diverse. N-am putut sa nu remarc jocul Ecaterinei Sandu in rolul rapacei Aglae Tulea. Experienta pe care i-o da o viata traita pe scena teatrului si naturaletea care ii insoteste fiecare aparitie fac ca Ecaterina Sandu sa-si consolideze statutul de mare actrita. Chiar si veninoasa Aglae pare mai umana in interpretarea Ecaterinei Sandu, care m-a intrebat, zambind, dupa spectacol: “Ti-a placut ca am facut un personaj mai bun decat cel din roman?” Mi-a placut. Ca si vocea lui Valeriu Doran (Felix batran) si monologul de final al acestuia. In rolul lui Costache Giurgiuveanu l-am remarcat pe debutantul Nicolae Weiss, directorul artistic al teatrului baimarean. “M-am simtit ingrozitor, mai ales cand erau mai multi colegi de-ai mei prin preajma. Stiam ca ma judeca si aveau ce judeca, har Domnului… M-am simtit mai in largul meu doar in scenele in care am jucat doar cu Felix sau cu Pascalopol. Nu mi-am dorit acest rol, dar am fost dus de valul tsunami care se cheama Luminita”, afirma dupa premiera Nicolae Weiss. “Adevarata Otilie” a mai reusit performanta de a reuni intr-o piesa actori, studenti la actorie, balerini, solisti ai teatrului de revista, directorul artistic si portarul teatrului, ceea ce nu-i putin lucru si nici nu stiu daca-i bine sau nu. Stiu in schimb ca Gheorghe Dinu, directorul de imagine al filmului, si-a facut treaba ca un adevarat profesionist, demonstrand ca se poate face film si altundeva decat in Bucuresti, filmand doar doua luni si cu un buget mult mai mic decat cele cu care se fac videoclipuri. In cateva imagini, lumina “creata” de Dinu e un adevarat personaj. In conditiile in care sunetul peliculei s-ar fi ridicat la inaltimea imaginii, i-am fi dat dreptate criticului de film Nicolae Ulieriu, care afirma ca aceasta productie baimareana poate merge cu succes oriunde, pe orice scena din Romania. Mai mult, ea ar merita difuzata la televiziune. Daca oamenii de meserie spun asta, nu pot sa nu remarc ideea foarte originala si moderna care a stat la baza acestui proiect ce se constituie intr-un inceput promitator. Ioan BOTIS