O noua politica colonialista pentru Irak

Responsabilitatea SUA si a Marii Britanii in dezastrul din Irak este un lucru la care nu se gandeste nimeni prea mult, in conditiile in care se vorbeste tot mai mult de abandonarea irakienilor si de a lasa in spate o tragedie in plus in Orientul Mijlociu, noteaza Rami G. Khouri in editorialul sau, citat si de Rompres. SUA si-au schimbat de atatea ori si atat de brusc strategia lor in Irak si argumentele pentru a-si justifica prezenta aici, incat ar fi nevoie de o legatura directa cu Casa Alba pentru a afla noutati cu privire la politica lor oscilanta fata de Bagdad. Ultimul mesaj pe care vor sa-l transmita SUA - nu este clar daca este vorba de o noua strategie, o noua amenintare, un nou glob de cristal sau pur si simplu de o noua dovada de frustrare - este ca rabdarea lor incepe sa dea semne de oboseala. Daca irakienii nu isi fac ordine in casa si nu profita „de oportunitatea democratica” pe care o au in fata, americanii vor incepe retragerea. Auzim acest lucru din gura oficialilor americani, de la importanti editorialisti si politicieni si seamana foarte mult cu un consens care exista azi in SUA fata de Irak: vor sa abandoneze haosul pe care ei insisi l-au creat. Razboiul „altora” Este o atitudine de inteles din partea americanilor, pentru ca niciunei tari nu ii place ca soldatii ei sa fie ucisi si nici sa risipeasca banii in razboiul civil al altora. Ceea ce nu este insa credibil in cazul SUA - si nici a „tovarasei” lor, Marea Britanie - este de a pretinde ca sunt un spectator nevinovat care incearca sa scape din mijlocul unei confruntari intre „arabi care de secole se ucid intre ei”. A spune ca irakienii sunt „vandali incorigibili” si „fanatici religiosi” incapabili sa profite de „oportunitatea” oferita de fortele SUA si Marii Britanii, dar se afirma, pe de alta parte, ca atacul anglo-american are intentii pure si bazate pe o strategie curajoasa, nu este decat o noua distorsionare si o analiza cumplit de injusta si gresita din partea colportorilor escroci care domina luarea deciziilor politice la Londra si Washington. Aceasta arma intelectuala de distrugere in masa contribuie la agravarea situatiei de moarte, suferinta, teama si instabilitate pe care politicile anglo-americane le-au provocat in tot Orientul Mijlociu. Din punct de vedere istoric, politicile SUA si Marii Britanii in Irak sunt unul din exemplele cele mai flagrante de abuz de putere colonialista si neocolonialista. Occidentalii se duc in unele tari, de exemplu in Irak, ca si cum ar merge intr-un parc de distractii, un centru comercial sau la cazino: decid cum sa-si petreaca timpul, obtin ceea ce doresc, merg din joc in joc si din magazin in magazin si pleaca atunci cand se plictisesc, se simt frustrati ori nu mai e nimic de castigat, toate acestea fara sa se gandeasca in ce situatie lasa la plecare poporul irakian. Papusarii Amenintarea americanilor ca pleaca din Irak este usor de inteles din punct de vedere politic, dar greu de justificat din punct de vedere moral. Au SUA vreo responsabilitate in distrugerea, jaful si teroarea in care au trait irakienii in ultimii patru ani? Si ce sa mai spunem de cohortele de teroristi si anarhisti care au capatat experienta pe baza luptei impotriva americanilor si instigarii haosului in Irak? Recenta confruntare deschisa dintre siiti si suniti este un fenomen tipic Irakului, sau mai degraba ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva politicile SUA si Marii Britanii au provocat situatia actuala a tarii si sunt partial, sau total responsabile, de declansarea acestui tip de lupta etnica si sectara in regiune? Administratia Bush nu poate pretinde sa se joace cu arabii, asemeni unor papusari, iar lumea sa ramana pasiva si sa nu faca altceva decat sa-i incurajeze infantilismul. Bush, secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, vicepresedintele Dick Cheney si altii vorbesc constant de greseala de a fi sprijinit dictatorii arabi in anii ‘ 60 si ca acum au grija sa sprijine libertatea si democratia in lumea araba. Insa in ultimul timp impresia este ca procesul de impulsionare a democratiei s-a intrerupt, sau cel putin a fost marginalizat, pe masura ce democratia araba a produs invingatori precum Hamas. SUA au „parcat” discret aceasta strategie si au decis sa caute stabilitatea si sa lupte impotriva unor rivali iranieni pe care politica lor in Irak si in teritoriile palestiniene i-a ajutat sa se revigoreze. Si mai spun ca rabdarea lor are o limita si ca se gandesc sa plece din Irak daca situatia se imbunatateste. Aceasta schimbare de parere selectiva si interesata, disimulata sub o mare strategie si cu o nota de aprobare divina, este mai rea decat colonialismul si neocolonialismul, impreuna. Britanicii au in Irak o istorie asemanatoare, care necesita asumarea unei responsabilitati istorice. Ei au „inventat” Irakul in anii ‘20, oferind sprijinul acestui stat si tiranilor sai in marea parte a secolului al XX-lea; l-au atacat si l-au distrus in 2003, au incercat sa-l reconstituie dupa imaginea si asemanarea lor, iar acum ameninta „sa stearga putina” cat mai repede cu putinta. Bravada colonialista Crearea Irakului, sprijinul acordat tarii, distrugerea lui si incercarea de a-l crea din nou constituie un cumul de dovezi de incompetenta si de bravada colonialista care va fi inscrisa in cartile de istorie ca o uriasa tragedie - poate inclusiv ca o crima - al carei cost a fost foarte mare, mai ales pentru populatia Irakului si Orientului Mijlociu. Combinatia de mosteniri si de politici de guvernare ale SUA si Marii Britanii ne vor conduce, vara aceasta, la faza cea mai recenta a acestui tragic proces in care puterile occidentale se joaca cu arabii asa cum le convine. Este unul din motivele pentru care lumea araba suporta un amestec de tirani locali si lachei ai Occidentului dar, in schimb, nu are niciodata lideri normali si eficienti si nici cetateni stabili si multumiti. El Pais