O nouă apariţie a revistei Vatra Chioreană

Lansarea celui mai recent număr al revistei Vatra chioreană, nr.7 (an VIII), august 2013, va avea loc sâmbătă, 31 august 2013, la Căminul Mănăştur în cadrul Serbărilor Comunei Copalnic Mănăştur.

Revista este editată de Asociaţia „Steaua Nordului” Transilvania şi Editura Scriptorium. În colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş şi a beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Maramureş şi al comunei Copalnic Mănăştur.

Invitaţi speciali în cadrul evenimentului sunt Corala Armonia şi Grup Folk Clasic. Tot sâmbătă, primăria comunei Copalnic Mănăştur, în colaborare cu pictorul Aurel Dan, organizează vernisajul expoziţiei de pictură „In memoriam Octavian Pop” (1929 – 1992). Evenimentul va avea loc la căminul cultural din Copalnic Mănăştur, proaspăt renovat, reprezentând o „inaugurare” a aşezământului cultural.  

„Avem în Maramureş foarte multe zile culturale, hramuri ale bisericilor şi mănăstirilor, festivaluri de orice, chiar şi tabere de creaţie, dar foarte puţine dintre acestea se concretizează printr-o revistă, o carte, un album sau măcar printr-un reportaj de televiziune mai generos. Primarii, stareţii, chiar şi directorii căminelor culturale găsesc bani pentru sarmale, mici şi bere, mai storc câte o prună, mai fac rost de câtee un purcel pentru guiaş. Dacă e vorba să stea în faţa mulţimii şi să fie lăudători, patronii scot un ban sau nişte produse din criză seacă.

Se constată că în România întotdeauna s-au găsit bani dacă aceştia urmau să fiţi cheltuiţi în investiţii efemere, fără rost sau dacă cei bogaţi se pot făli cu ei. Până şi cei mai nevoiaşi oameni dintr-un sat sau dintr-un oraş îşi plătesc taxa de cult, şi asta e bine. Până şi omul de afaceri care se vaietă zilnic că-i în pragul falimentului va contribui, uneori substanţial, la construirea sau la renovarea unei biserici, şi asta e foarte bine. Extrem de puţini patroni vor contribui, la fel de substanţial, la construirea sau renovarea unei şcoli sau a unui dispensar. Nu am prea văzut preot, patron sau stareţă umblând pe jos ori călare pe măgar, toţi au maşini. E bine şi asta.

Am văzut şi schimb poeţi, scriitori, pictori care spun că nu se poate trăi din artă, că pentru a-şi scoate cărţile sau pentru a-şi face rost de culori trebuie să umble la cerşit, pe la cei bogaţi, şi asta-i umilitor, te face să te laşi. Aşa cum la piaţă câştigă intermediarul, nu producătorul, pe piaţa artei câştigă editorul, tipograful, galeristul, nu artistul. Din câţi scriitori trăiesc astăzi în Maramureş, niciunul nu a fost ajutat, promovat de instituţiile culturale ale ţării – Ministerul Culturii sau Institutul Cultural Român. Probabil pentru a fi un artist bun trebuie să îndeplineşti o singură condiţie – să locuieşti şi Bucureşti. Doar de acolo se vede Parisul, Londra, Roma şi chiar New York-ul.

Să tragem concluzia că în România până şi cultura este clientelară? Nu, deoarece şi cu cercetarea sau cu arheologia stăm la fel. Mai degrabă se vor găsi bani pentru un vagonet de mici decât pentru săpături arheologice sau pentru subvenţionarea unei cercetări ştiinţifice. Micii sunt contemporani cu noi, pe când arheologia ţine de trecut, iar cercetarea de viitor, deci nu ne interesează. Atât doar că zicerea latinilor „Carpe diem” se transformă în „Cârpe diem”, afirmă Vasile Dragomir în editorialul ce deschide paginile revistei.