O mare personalitate a României: Victor Babeș

S-a născut la Viena, în familia magistratului bănă­ţean Vincenţiu Babeş, un militant pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Un­gar şi membru al Academiei Ro­mâne.
După studii secundare la Lugoj, a studiat medicina la Budapesta şi apoi la Viena, unde şi-a luat şi doctoratul în medicină în 1878. Elev al lui Carl von Rokitansky şi Karl Langer, Victor Babeş şi-a continuat apoi specializarea, între 1882-1886, în Germania, la Berlin cu Rudolf Virchow şi Robert Koch, la München cu Otto von Bollinger şi Hugo Wilhelm von Ziemssen, la Heidelberg cu Julius Arnold, în Franţa, la Strasbourg cu Friedrich von Recklinghausen şi Wilhelm von Waldeyer şi la Paris cu marele Louis Pasteur şi André Victor Cornil. A fost, pe rând, asistent (1874-1881) şi ulterior, simultan, atât profesor (1885-1887) la Catedra de Histopatologie a Facultăţii de Medicină din Budapesta, cât şi director al Institutului de Histopatologie din acelaşi oraş.

Dacă Robert Koch descoperise în 1882 bacilul tuberculozei, Babeş a identificat apoi acest bacil în urină, deschizând astfel calea diagnos­ticării timpurii a tuberculozei rinichilor. În 1884, el descoperă granulaţiile din citoplasmă (protoplasma situată în afara nucleului celulei vii) ale unor bacterii, denumite apoi granulaţiile Babeş-Ernst, esenţiale pentru diferenţierea unor germeni patogeni.
A publicat la Paris, în 1885, împreună cu André Victor Cornil, cel dintâi tratat complet de bacteriologie medicală din lume: „Les bactéries et leur rôle dans l’étiologie, l’anatomie et l’histologie patholo­gique des maladies infectieuses”.

La întoarcerea în ţară este numit profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, disciplină pe care o va ilustra vreme de aproape patru decenii în calitate de creator al şcolii române de morfopatologie şi microbiologie (1887-1926).
În 1887 a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bu­cu­­reşti, inaugurat în 1902. Este primul institut de cercetări ştiin­ţifice înfiinţat în România, în cadrul căruia a organizat (în 1888), un al treilea centru de vaccinare antira­bică din lume, după cel creat de Louis Pasteur la Paris şi cel de la Odesa.

A adus contribuţii fundamentale în studiul turbării (rabiei), leprei, difteriei, tuberculoze (forma micotică, descrisă împreună cu Constantin Levaditi), malariei, pelagrei. A descoperit corpusculii virali din neuronii creierului animalelor afectate de rabie (corpusculii Babeş Negri) şi a studiat enterobacteriile, streptococul scarlatinei, germenii anae­robi, a descris bacilul mucogenosus bipolari homini.

Babeş a descoperit o serie de agenţi patogeni similari malariei, care provoacă boli specifice la animale (ce pot provoca epidemii – epizootii) şi care au fost denumiţi, în cinstea savantului român, „babesii”, iar respectivele boli „babesioze” (Babesia bovis şi Babesia ovis).

A introdus, în 1888, în România, vaccinarea antirabică, la numai trei ani de la iniţierea ei, şi a conceput un tratament asociat: vaccin şi ser antirabic, cunoscută drept metoda română de tratament antirabic. În 1895 a formulat principiul serote­rapiei, folosindu-se de fenomenul „imunităţii pasive” prin intermediul animalelor vaccinate, astfel încât Babeş a deschis calea tratării unor boli infecţioase cu ajutorul serului luat de la un animal imunizat în prea­labil. În laboratorul său, a pre­parat diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile.
Babeş a fost, după Pasteur, unul dintre primii savanţi care a studiat „concurenţa vitală” dintre speciile bacteriene şi a descris în 1885, pentru prima oară în lume, fenomenul de antibioză, care anticipează era antibioticelor de la mijlocul secolului 20. Babeş a arătat că bacteriile secretă substanţe difuzibile, iar acestea au o acţiune antagonistă, atunci când interacţionează cu alte tipuri de bacterii, plasate în imediata lor vecinătate. El afirma atunci ideea folosirii antagonismului microbian în tera­peutică: „Există microorganisme ce pot elabora substanţe capabile de a opri dezvoltarea şi nocivitatea altor microorganisme… Noi orientări în terapeutică se întrevăd”.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, între care: „Die Lepra” (1901); „Bolile ţăranului român” (1901); „Die Pellagra” (1902); „Traité de la rage” (1912); „Cercetări asupra serului antidifteric” (1913); „Studii asupra combaterii holerei” (1914); „Anatomia patologică specială” (două vo­lume, 1922, 1925), dar şi în articole apărute în revistele de specialitate fondate de el: „Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie” (1889), „România medicală” (1893) şi „Archives des Sciences Medi­cales” (1895). A fost unul dintre promotorii activi ai medicinii sociale din România, interesându-se de alimen­tarea cu apă a oraşelor şi satelor, organizarea luptei antiepidemice etc. Totodată, a fost creatorul metodei experimentale în igiena româ­nească. „Studiul filtrelor de nisip ale apeductului oraşului Bucu­reşti” (1889) şi „Asupra unui nou principiu aplicat la sterilizarea apei” (1892) au fost primele contribuţii ştiinţifice româneşti în domeniul igienei urbane. A inventat un nou tip de termostat, precum şi o serie de metode de colorare a bacteriilor şi a ciupercilor din culturi şi din preparatele histologice.
A fost membru fondator al Socie­tăţii Anatomice din Bucureşti (1900), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris, membru al Comitetului interna­ţional pentru combaterea leprei din Paris. Triplu laureat al Aca­ódemiei de Ştiinţe din Paris, a fost distins în Franţa cu premiile Montyon şi Bréant. În 1893 devine membru titular al Academiei Ro­mâne, pe care a condus-o în calitate de vicepreşedinte între 1899-1900 şi 1918-1919, iar între 1922 şi 1925 a fost preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române.
 

Familia Babeș, familie de savanți

Fratele mai mic al lui Victor Babeş, Aurel, a fost chimist şi a lucrat împreună cu savantul la Institutul din Bucureşti. Fiul lui Aurel, Aurel A. Babeş, a urmat tradiţia familiei şi a devenit cercetător. El a demonstrat primul că depistarea cancerului de col uterin se poate face prin studierea secreţiei. Cercetările au fost continuate de Papanicolau, iar acum metoda poartă numele acestuia şi nu al lui Aurel A. Babeş.
 

Muzeul profesorului, în casa fiului său

În România, Victor Babeş a locuit într-un apartament din Institut, împreună cu soţia şi cu fiul lor Mircea. După moartea savantului, Mircea, diplomat de carieră, şi-a construit o locuinţă în zona Pieţei Dorobanţi din Bucureşti. În casa acestuia se află acum Muzeul Memorial „Prof. Dr. Victor Babeş”, în care sunt păstrate primele ediţii ale lucrărilor marelui savant român, unul dintre birourile sale şi o parte dintre decoraţii şi premii.
 

Concepții filozofice și atitudine militantă

Pe lângă activitatea științifică, Babeș a fost preocupat de îmbunătățirea stării sanitare a populației, în special în combaterea și prevenirea pelagrei. Studiind cauzele acestei boli, care (ca și tuberculoza) avea extindere în masă, a subliniat esența socială a acesteia și în 1907 a susținut: „Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor.”

De asemenea, Babeș s-a preocupat îndeaproape de problemele medicinei profilactice, abordând pro­bleme ca: alimentarea cu apă a localităților, organizarea științifică a luptei antiepidemice etc.
Concepția sa filozofică, înscrisă pe linia materialismului este expusă în lucrările: „Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filozofie” (1879) și „Credință și știință” (1924). Babeș a combătut agnosticismul lui Kant, teoria ideilor înnăscute (ineismul) lui Descartes, apriorismul idealist al lui Schelling, precum și fideismul. A susținut în mod consecvent caracterul obiectiv al lumii, al legilor naturii și al cauzalității.

Victor Babeș a pus bazele publicațiilor „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie” (1889), „România medicală” (1893) și „Archives des sciences médicales” (1895).