O maramureșeancă l-a botezat pe Eminescu

Nicoară MIHALI

Am descoperit niște lucruri sen­za­ționale. În primul rând, Emi­nescu a fost prin Maramureș. Mai precis, în 10 – 11 august 1869, împreună cu Iosif Vulcan, însoțit de domnișoara Constanța Dunca de Șieu, Eminescu ajunge la adunarea Astrei de la Sibiu care a făcut o amplă acțiune în Șomcuta Mare. Peste 100 de intelectuali printre care mulți preoți și avocați, toți au fost la Șomcuta Mare, pentru că aici a venit Iosif Vulcan ca să țină conferința despre poezia populară. În studiul meu voi reda o mare parte din conferința lui Iosif Vulcan și se va putea vedea că „Doina” lui Eminescu este inspirată din poezia populară. Acolo se vorbește despre omida care a mâncat cornii, se vorbește despre corbi, despre tătari, și despre revolta extraor­dinară împotriva străinilor care ne-au luat teritoriile, și despre apelul pe care-l face poetul Eminescu la domnitorul Ștefan cel Mare să se trezească, să lase grija schitului în seama mitropolitului pentru că țara are nevoie de el.

Lucrurile cele mai frumoase care amintesc despre Eminescu sunt publicate în numerele 32, 33 și 34 din Revista Familia din august-septembrie 1869, unde Iosif Vulcan scrie că a fost desemnat să aleagă Regina Balului de la Șomcuta. La Șomcuta s-au discutat foarte multe: s-a discutat înființarea unui gimnaziu românesc la Seini, s-a pus în discuție și s-a acceptat să avem o catedră de limba și literatura română în cadrul Universităţii de la Viena etc. Între cele două zile s-a organizat un bal cu peste 600 de tineri, iar Iosif Vulcan a fost desemnat să aleagă Regina Balului. În articolul lui Iosif Vulcan, acesta spune că i-a cerut junelui Emi­nescu, care a venit cu el, să îl ajute în jurizarea acestor fete frumoase.
În această întâlnire a Astrei vine și Constanța Dunca de Șieu, care s-a năs­cut la Botoșani, în 1841. Este verișoara academicianului Ioan Mihaly de Apșa. Această femeie face studii la Viena și la Paris, este prima absolventă de studii de filosofie la Sorbona, iar la 17 ani pu­blică romanul „Elena” și devi­ne foarte cunoscută în lumea literară a Parisului. Prima fotografie a ei este pu­blicată într-un album cu personalitățile Parisului, în 1862, când avea aproape 20 de ani. Ea este premiată de Ale­xandru Ioan Cuza, are rădăcini în Șieul din Maramureș, toate neamurile ei se trag din Bogdan Vodă, însă bunicul ei a plecat la studii din Șieu în Galiția, de acolo se căsătorește la Iași și are o funcție foarte importantă la Curtea Moldovei. Când Alexandru Ioan Cuza va face legea Învăță­mân­tului, această Constanța Dunca de Șieu va fi con­sultată și îl ajută foarte mult în reali­zarea acestei legi din 1864. Este prima directoare a primei școli de fete de la București, este prima feministă din România și vine în Maramureș să țină o prelegere despre rolul și rostul femeii în societate.
Partea cea mai frumoasă este legată de un articol de-al ei, în numărul 6 al Adevărului din 1877, care se intitulează „Botezul lui Eminescu”. Acolo scrie că Mihai Eminescu s-a născut la curtea boierului Balș, în localitatea Dum­brăveni, la 27 kilometri de Botoșani și la 10 kilometri de Ipotești, unde tatăl poetului era administratorul acestei imense moșii de 100 de mii de hectare. Constanța Dunca de Șieu avea 8 ani. În articolul din Adevărul rela­tează cum a fost botezat Eminescu. Ea spune că Eminescu s-a născut în 21 mai 1849, de Sfinții Constantin și Elena. Ea spune că în ziua în care s-a născut Eminescu a cules toată ziua flori, iar prietenul ei Alexandru Miți Balș, fiul boierului Balș, a adunat într-o cutie fluturi. Când a fost pus copilul în leagăn, ea a venit și a presărat flori peste prunc, iar boierașul a deschis cutia cu fluturi și
le-a dat drumul peste el. În articolul ei, ea spune că așa l-a botezat simbolic pe Eminescu. Ea acolo a crescut pentru că tatăl ei era un om important la curtea boierului din Moldova, iar boierul Balș era rudă cu mama ei. Dar ea, de fapt, se trage din familia Dunca din Șieu.
A fost prezent la acest „botez” și tatăl lui Mihai Eminescu. Există o fotografie cu Eminescu la vârsta de 9 ani, îm­preună cu tatăl său, la Cernăuți.
Primul om care a scris despre urmele lui Eminescu în Maramureș, Grațian Jucan, un eminescolog născut în 1929 la Câmpulung Moldovenesc. Despre Constanța Dunca scrie profesorul universitar Iulian Negrilă, care descoperă un fragment din acest articol al ei, în Tribuna Nouă din 1924, care apărea la Arad.

După acest botez, după această legătură cu Eminescu, ea ajunge la Șomcuta Mare tocmai la întâlnirea la care a participat și Eminescu. După acest succes răsunător de aici, la care a participat și Gheorghe Barițiu, președintele Astrei care a ținut un discurs despre Istoria Transilvaniei, Constanța Dunca va ține o conferință pentru femei și la Sighet. Ea era deja profesoară vestită la București, la prima școală de fete din România. Se pare că Eminescu a venit până la Sibiu însoțind-o pe această domnișoară care l-a botezat când ea avea 8 ani, cu flori și cu fluturi. În trăsurile care au mers spre Sighet a fost și Eminescu, dar el și-a continuat drumul prin Maramureș și a trecut spre Bucovina pentru a merge acasă.
În 13 ianuarie 1885, Iosif Vulcan pu­blică în numărul 2 din Revista Familia prima biografie a lui Mihai Eminescu. Titu Maiorescu îi cere detalii surorii Aglaia a lui Mihai Eminescu, iar aceasta îi spune într-o scrisoare: „Dacă vrei o biografie amplă și sinceră despre viața lui Mihai, citește articolul lui Iosif Vulcan din Revista Familia”. Iosif Vulcan spune că Eminescu s-a născut în luna mai 1849, și tot aici spune că tatăl lui Eminescu i-a trimis o scrisoare în care îl roagă să îi spună dacă știe pe unde rătăcește fiul lui. Iosif Vulcan i-a răspuns că Eminescu a fost cu el la Șomcuta și că se îndreaptă spre casă, dar și că a venit vremea să-l susțină financiar pentru că au înființat catedra de limba română la Viena, iar acest tânăr ar merita să devină primul student de aici.
De ce apare oficial că Eminescu s-a năs­cut în 15 ianuarie 1850? Matei Emi­nescu, fratele lui mai mic cu 6 ani, care a fost erou în Războiul de Indepen­dență, spune că Eminescu s-a născut în primăvara anului 1849. Aglaia, sora lui, spune că în copilărie, mama lor mereu le spunea că dacă l-ar mai fi ținut un pic, la botez Mihai aproape că ar fi putut el să-l aplece pe preot cu barba în apa în care l-a botezat. eci, Eminescu a fost botezat destul de mare. Nu există niciun act oficial al nașterii sale, dar există data botezului, în 20 ianuarie 1850. În mod normal, botezul se făcea la 5 zile după naștere, de aceea preotul a trecut că s-ar fi născut la 15 ianuarie. Dar este de fapt, un fals! George Căli­nescu s-a folosit de acest detaliu pentru a-i scrie viața romanțată. Călinescu a fabricat sintagma „Luceafărul poeziei românești”, ori anul 1850 era conside­rat în zodiac Anul planetei Venus, ceea ce înseamnă Anul Luceafărului. Lui Călinescu i-a conve­nit de minune acest an, deci anul acesta, 2019, sărbătorim 170 de ani de la nașterea poetului.
Eminescu a declarat că s-a născut în 20 decembrie 1849, când a fost pri­mit ca membru al Junimii. În actele de școală de la Cernăuți apare data de 14 decembrie 1849, dar mama lui me­reu le spunea copiilor că s-a năs­cut „pe vremea cireșelor”, în 1849.

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Eminescu la Ieud, împreună cu câțiva bucureșteni, printre care și celebrul eminescolog al zilelor noastre, Nicolae Georgescu, cel care a scris „Cartea Trecerii”, care a cer­cetat timp de 40 de ani documentele despre Eminescu, pentru că este și profesor universitar, dar și bibliotecar la Biblioteca Academiei. Acesta a declarat printre altele că „Emi­nescu nu are o casă a lui” și că își dorește foarte mult ca această casă a lui Eminescu să se construiască la Ieud Maramureș. Se știa prea puțin că Eminescu a călătorit prin Mara­mu­reș, așa că acum, povestea se potri­vește ca o mănușă cu intenția de a se construi o Casă a lui Eminescu la Ieud.

Cel mai tare document, este vorba de volumul 6 din „Opere - Litera­tura populară”, publicat la Biblio­teca Aca­demiei, la București, în 1863, de către Perpessicius, la pa­gina 13, Perpessicius scrie că „Eminescu a fost la Șomcuta Mare să audieze conferința lui Iosif Vulcan „Poporul Român în poezia sa” și întors și ajuns în toamnă student la Viena, în jurnalul său își notează: trebuie să mă întorc în Maramureș și să țin patru con­ferințe. De aceea, în piesa lui de teatru „Dragoș Bogdan” apare în­sem­narea că „într-un fel sau altul toți ne tragem din Maramureș”.
Cu toate astea nu a mai reușit să ajungă în Maramureș.